Meci de 1 solist pe Cetate!

Uniriştii joacă mâine, cu începere de la ora 11.00 pe stadionul Cetate, un meci foarte important în compania celor de la ACU Arad, grupare aflată în luptă directă cu alb-negrii în lupta pentru supravieţuire. „De când am preluat Unirea Alba Iulia le-am spus jucătorilor că avem în faţă 13 finale şi sunt sigur că ei au înţeles mesajul. Şi jocul cu ACU Arad reprezintă o astfel de finală şi jucătorii trebuie să conştientizeze faptul că doar de ei depinde câştigarea acestui joc. Sper ca în cursul săptămânii viitoare să se rezolve şi problema achitării restanţelor financiare către actualii jucători, pentru că până acum aproape săptămânal s-au plătit vechile datorii către jucătorii care (mai mult…)

Citește mai multMeci de 1 solist pe Cetate!

Geta Onu dixit: „Cu Alba meci important, nu decisiv!”

După ce a avut 2 etape libere, ACU Arad are meci de 6 puncte în Cetatea Unirii. Practic, cele 2 formaţii care se întâlnesc sâmbătă, ora 11.00 pe stadionul Cetate, sunt cele mai ameninţate formaţii cu ocuparea singurului loc retrogradabil din seria de Vest a ligii secunde. Totuşi, preşedinta „studenţilor” nu crede că partida cu „alb-negrii” lui Gabi Stan este de a fi sau a nu în eşalonul secund. „E un meci important, dar nu decisiv. Dacă partida ar fi fost programată în ultima etapă era altceva, dar aşa, mai e timp pentru răsturnări de situaţie. Am mai (mai mult…)

Citește mai multGeta Onu dixit: „Cu Alba meci important, nu decisiv!”

Timişoreanul Botoş va arbitra Unirea – ACU Arad!

Gruparea din Cetatea Marii Uniri a achitat în cursul zilei de marţi suma de 10.000 euro reprezentând ultima tranşă a restanţei către apărătorul brazilian Andre De Sousa astfel încât alb-negrii pot disputa jocul de sâmbătă, ora 11.00 pe stadionul Cetate, cu ACU Arad din cadrul etapei cu numărul 22 din Liga a 3-a, Seria Vest. Jocul va fi arbitrat de Cătălin Botoş (Timişoara), Lorin Udrea (Tg. Jiu) şi Petrică Câmpeanu (Cluj), rezervă Aurel Vărzan (Reşiţa), supervizaţi de Ion Cristea (Bucureşti). Altfel, uniriştii nu vor beneficia de serviciile a 7 fotbalişti pentru întâlnirea cu formaţia din Aradu Nou, în speţă Bucurică, Pistol, Cl. Oara, Negură şi Bălaş accidentaţi respectiv F. Himcinschi şi Ed. Schuller convocaţi în cantonamnetul echipei naţionale Under 17 a României. Dan UDREA

Citește mai multTimişoreanul Botoş va arbitra Unirea – ACU Arad!

Naţional Sebiş – ACU Arad 0-0!

Trupa din Aradul Nou a remizat, sâmbăta trecută, cu Naţional Sebiş (Liga a 3-a, Seria a 5-a), 0-0, după un joc ce s-a vrut o repetiţie pentru confruntarea de la Alba Iulia de sâmbăta aceasta, unde poate să apară cuvântul „decisiv”. Costel Bogoşel a început cu Fl. Rusu – Bilia, Aldea, Nicolau, Sava – Ad. Popa, Bundea, Gligor, Murineanu – Magdaş, Budean. Pe parcurs, au mai intrat Tau, Petrescu, Enciu, Băd şi Stepan. Confruntaţi cu diverse probleme de ordin medical, Paul,, Zaluschi, Balla şi Miculescu au rămas pe margine. „Sebişul ne-a întins destul de bine, în condiţiile în care ne-am dorit o prestaţie (mai mult…)

Citește mai multNaţional Sebiş – ACU Arad 0-0!

Liga a 2-a, Seria Vest

Rezultatele înregistrate în cadrul rundei cu numărul 21, meciurile s-au jucat vineri, sâmbătă şi duminică, au fost următoarele:

*FC BIHOR ORADEA – CSM RÂMNICU VÂLCEA 1-1 (1-0): Danci (32 penalty) respectiv O. Vasile (73).

*ARIEŞUL TURDA – UTA ARAD 3-0 (3-0): Pocean (14), C. Bucur (20, 32).

*GAZ METAN CFR CRAIOVA – FC ARGEŞ 3-0 (1-0): P. Irimescu (38), Mitroi (51), Mitic (87).

*MUREŞUL DEVA – ACS MU POLITEHNICA (mai mult…)

Citește mai multLiga a 2-a, Seria Vest

Tinerii Unirii la mare căutare!

Convocaţi frecvent la acţiunile loturilor naţionale ale României la diferite categorii de vârstă, mijlocaşul Nicuşor Stanciu (foto stânga în echipament negru) şi fundaşul lateral stânga Alex Giurgiu (foto dreapta, la minge în echipament negru) sunt doriţi mai nou şi de gruparea Rapid Bucureşti. Interesul grupării de lângă Podul Grant a ajuns şi la urechile conducătorilor Unirii Alba Iulia care se declară dispuşi la a negocia cu Rapidul un eventual transfer al celor 2 jucători. „Stim despre interesul giuleştenilor pentru Stanciu şi Giurgiu şi îi aşteptăm la negocieri” a spus Efi Bojin, managerul sportiv al „alb-negrilor” din Cetatea Marii Uniri. Altfel, cei 2 vor pleca în cursul zilei de sâmbătă la o noua acţiune a lotului naţional Under 19 în vreme ce (mai mult…)

Citește mai multTinerii Unirii la mare căutare!

Au pierdut jocul dar au câştigat un jucător: Adrian Pascal!

Gruparea pregătită de Gabi Stan a pierdut partida de ieri după masă de la Sibiu dar scorul final, 1-0 pentru Voinţa lui Alex Pelici, a fost limitat de prestaţia foarte bună reuşită de goalkeeper-ul Unirii, Adrian Pascal. Portarul oaspeţilor a fost de departe cel mai bun jucător al întâlnirii de pe Municipalul sibian, intervenţiile sale (26-lovitură liberă Iul. Popa, 46-şut centrare Bunea salvat de sub transversală, 54-şut N. Grigore din 12 metri perpendicular pe poartă, 87-şut înşelător C. Lungu, 88-reluare Beza din apropiere) exasperându-i efectiv pe elevii ex-uniristului Alex Pelici. Dacă portarul Albei a demonstrat şi la Sibiu că este un portar de valoare iar evoluţia nefericită de la Deva a fost doar un simplu (mai mult…)

Citește mai multAu pierdut jocul dar au câştigat un jucător: Adrian Pascal!

CSU Voinţa Sibiu – Unirea Alba Iulia un meci de 1×2…

Astăzi, de la ora 16.30, pe stadionul “Municipal” din Sibiu (10 lei intrarea generală), se va desfăşura partida dintre CSU Voinţa Sibiu şi FC Unirea Alba Iulia, joc televizat în direct pe Dolce Sport, 2 formaţii caree au pornit stagiunea cu obiective diferite, nou-promovata de pe Cibin condusă de antrenorul timişorean Alexandu Pelici cu gândul la menţinere, iar gruparea din Cetatea Marii Uniri tânjind după revenirea rapidă în elită. Acum însă, adversarele se găsesc pe poziţii diametral opuse, amfitrionii, cu cea mai bună defensivă din primele două eşaloane (6 goluri încasate în 18 jocuri) şi sflaţi pe poziţia secundă iar vizitatorii sunt pe penultimul loc… Se anunţă totuşi o confruntare de care pe care, o partidă specială, încărcată (mai mult…)

Citește mai multCSU Voinţa Sibiu – Unirea Alba Iulia un meci de 1×2…