DARKO ZAKOČ: „PER ANSAMBLU, SUNT MULȚUMIT DE PRIMA PARTE A SEZONULUI, AVÂND ÎN VEDERE CONDIȚIILE ATIPICE DIN ACEST AN”

Antrenorul principal al CSM Volei Alba Blaj, Darko Zakoč vorbește, într-un interviu acordat site-ului oficial al clubului, despre prima parte a sezonului 2020/2021, calificarea în semifinalele Cupei Challenge și așteptările pe care le are de la campioana României pentru returul campionatului. Interviul îl puteți citi mai jos.
Cum caracterizați acest tur de campionat, desfășurat în condiții atipice?
Aveți dreptate! A fost un sezon atipic, foarte greu, cu multe probleme, mai ales cele legate de carantină, pentru că au fost zile în care am avut la antrenamente doar cinci jucătoare, din cauza coronavirusului. Din fericire am scăpat ușor, situația putea fi mai grea și am putut forma echipe competitive la turnee. Am pierdut neașteptat punct cu Rapid (n.r. fără patru jucătoare de bază, infectate cu Covid-19) și am mai pierdut două puncte cu CSM Târgoviște, într-un meci pe care l-am avut în mână. Altul în locul meu ar folosi ca alibi faptul că am avut doar șapte zile la dispoziție pentru a pregăti acest meci în efectiv complet, dar acolo nu a fost doar această problemă. În acel meci am făcut greșeli de ordin tehnic și tactic, nu am închis setul doi, când puteam duce scorul la 2-0 și consider că nu avem motive obiective ca scuze. unt lucruri pe care trebuie să le reparăm, pe care trebuie să le facem mult mai bine decât în acest tur de campionat, dacă vrem să ne păstrăm locul pe care toți îl așteaptă de la noi, adică dacă vrem să rămânem campionii României.

Citește mai multDARKO ZAKOČ: „PER ANSAMBLU, SUNT MULȚUMIT DE PRIMA PARTE A SEZONULUI, AVÂND ÎN VEDERE CONDIȚIILE ATIPICE DIN ACEST AN”

Bilanț CS Unirea Alba Iulia în 2020 – 85 de medalii, dintre care 46 de aur, 26 de argint și 13 de bronz!

Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia a obținut, în anul 2020, un număr de 85 de medalii, dintre care 46 de aur, 26 de argint și 13 de bronz, la competiții naționale și regionale. Spre deosebire de anii trecuți, sportivii noștri nu au avut posibilitatea să participe la competiții internaționale din cauza contextului epidemiologic. Cele 85 de medalii au fost obținute de 28 de sportivi. Criza sanitară a afectat puternic sportul de performanță din România. În prima parte a pandemiei programul competițional a fost sistat, concursurile fiind reluate din vară, cu respectarea tuturor măsurilor pentru prevenirea răspândirii îmbolnăvirilor. ”CS Unirea Alba Iulia organiza, la final de an, Gala Laureaților, un eveniment important pentru noi, deoarece aveam ocazia să transmitem gânduri bune sportivilor, antrenorilor, colaboratorilor, partenerilor și autorităților care ne-au fost alături. Pandemia de COVID-19 oprește organizarea galei, la fel cum a sistat multe activități sportive, sociale, culturale etc. Dar nu ne oprește să le mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături în acest an, să le transmitem sănătate, încredere și liniște sufletească, astfel încât să primească cu inima deschisă sărbătorile de iarnă. Îi felicităm și pe sportivi și antrenori, care au ținut aprinsă flacăra performanței, într-un an al deznădejdii și nesiguranței. În numele întregii echipe a CS Unirea Alba Iulia vă urez tuturor sărbători liniștite și un an nou cât mai bun” – Corneliu Mureșan, director CS Unirea. Rezultate pe secții în 2020:

Citește mai multBilanț CS Unirea Alba Iulia în 2020 – 85 de medalii, dintre care 46 de aur, 26 de argint și 13 de bronz!

Gala Sportului Județean 2020…altfel! Mihaela Acatrinei (atletism, CS Unirea Alba Iulia) și Ioo Sandor (karate, Dojokan Activ Aiud), sportivii anului 2020 în județul Alba! Volei Alba Blaj – cea mai bună echipă!

“În contextul epidemiologic actual, anul acesta nu va avea loc Gala sportului în formatul consacrat la editiile anterioare. Vă mulțumim pentru colaborare și vă dorim Sărbători Fericite!” a fost mesajul transmis de Marius Anghel, unul dintre cei care s-a ocupat an de an de organizarea acestui eveniment.
Gala Sportului Județean, evenimentul de seamă al finalului fiecărui an, organizată de Consiliul Județean Alba (a asigurat premiile în bani, cu suma de 45.000 de lei) și DJST Alba (centralizare rezultate, întocmire clasamente, trofee, diplome), a fost una atipică în 2020, din cauza pandemiei de coronavirus, premierea performerilor și laureaților fiind organizată doar în mediul online, din motive demne de înțeles. Campioana din “Mica Romă”, Volei Alba Blaj a primit din nou titlul de cea mai bună echipă din județ iar la capitolul antrenorii anului, CS Unirea Alba Iulia domină această categorie cu Gabriel Avram (atletism) și Ovidiu Pănăzan (powerlifting/ CS Zamolxis Alba Iulia/ CS Unirea Alba Iulia), la fel ca în ulmima jumătate de deceniu. De asemenea, în cadrul Galei Sportului Județean 2020, au mai fost premiați sportivii și antrenorii pe ramuri de sport, veteranii, acordându-se mențiuni pentru antrenori și sportivi, cluburi și asociații colaboratoare. Rezultatele înregistrate de cei doi sportivi:

Citește mai multGala Sportului Județean 2020…altfel! Mihaela Acatrinei (atletism, CS Unirea Alba Iulia) și Ioo Sandor (karate, Dojokan Activ Aiud), sportivii anului 2020 în județul Alba! Volei Alba Blaj – cea mai bună echipă!

Glory 76! Benny Adegbuyi, sportiv originar din Aiud, l-a învins prin KO în repriza a treia pe marocanul Badr Hari!

Aiudeanul Bejamin Adekumle Miron Adegbuyi (, născut pe 24 ianuarie 1985, 35 de ani) l-a învins prin KO în repriza a treia pe Badr Hari, în main event-ul galei Glory 76, ce a avut loc în Olanda, la Rotterdam. Totuși, sportivul român a avut un moment în care era să fie făcut chiar el KO de marocanul Badr Hari, însă atunci a apărut inspirația antrenorului său, care i-a dat puterea de a reveni în luptă. În pauza dintre reprizele 2 și 3, după ce Benny Adegbuyi fusese pus la podea și numărat, iar puțini mai credeau că are vreo șansă să câștige, antrenorul său din colț a fost decisiv. El l-a scos, practic, dintr-un moment psihologic în care se afla în genunchi și l-a făcut să obțină victoria colosală cu celebrul luptător marocan. Practic, imediat cum a ajuns în colț, aproape clătinându-se sub puterea loviturilor din runda 2 care îl năuciseră, Benny Adegbuyi a fost preluat de omul său de încredere. Spre stupoarea tuturor, în loc să îl lase să se așeze și să de odihnească, antrenorul l-a apucat de cap și l-a zdruncinat puternic, parcă pentru a-l trezi și i-a țipat că poate să câștige! Imaginea a avut un puternic impact emoțional, iar românul parcă a „înviat” și l-a doborât apoi pe Badr Hari, într-o repriză ce va rămâne în istoria luptelor.

Citește mai multGlory 76! Benny Adegbuyi, sportiv originar din Aiud, l-a învins prin KO în repriza a treia pe marocanul Badr Hari!

S-a stabilit programul returului în Divizia A1 la volei feminin!

A fost stabilit programul returului Diviziei A1 la volei feminin. Meciurile se vor disputa, la fel ca în tur, în cadrul a șase turnee, care se vor desfășura în perioada 22 ianuarie – 4 aprilie 2021. CSM Volei Alba Blaj va găzdui și în retur două turnee, în perioadele 22-24 ianuarie și 5-7 februarie, urmând să participe la turneele organizate la Pitești (6-8 martie 2021), Târgu Mureș (19-21 martie 2021) și Bacău (2-4 aprilie 2021). Componența grupelor rămâne neschimbată, iar ordinea meciurilor va fi aceeași ca în turul campionatului. Cupa României se va desfășura în perioada 17-21 februarie 2021, la Cluj Napoca. Program Volei Alba Blaj în returul sezonului regulat, aici:

Citește mai multS-a stabilit programul returului în Divizia A1 la volei feminin!

Volei Alba Blaj, MCM Kaposvar, THY Istanbul și Sistem9 Yesilyurt Istanbul se luptă pentru trofeu!

Volei Alba Blaj, campioana României, și-a aflat adversarele din semifinalele Cupei Challenge, formația din „Mica Romă” urmând să se dueleze cu MCM Kaposvar (Ungaria), THY Istanbul și Sistem9 Yesilyurt Istanbul (ambele din Turcia) pentru trofeul celei de-a treia întreceri continentale. În prima semifinală, Volei Alba Blaj va întâlni MCM Kaposvar (Ungaria), iar în celălalt joc se vor înfrunta THY Istanbul și Sistem9 Yesilyurt Istanbul, meciurile urmând să se dispute, tot sub formă de Final Four, în primăvara anului 2021. (D.U., sursa foto facebook)

Citește mai multVolei Alba Blaj, MCM Kaposvar, THY Istanbul și Sistem9 Yesilyurt Istanbul se luptă pentru trofeu!

Volei Alba Blaj – Belor Galați 3-0!

Volei Alba Blaj a încheiat, în această seară, anul cu trei victorii obținute în minimum de seturi în Sala “Timotei Cipariu”, în meciurile cu CSO Voluntari, Știința Bacău și Belor Galați, partide contând pentru al șaselea turneu din cadrul Diviziei A1 la volei feminin, prilej cu care s-a încheiat prima parte a campionatului. Scor, 3-0 (25-20, 25-13, 25-20).
Volei Alba Blaj: Ana Antonijević, Ioana Baciu, Maja Aleksić, Bojana Čelić-Markovic, Bojana Milenković, Ramona Rus, Silvija Popović – libero (Ștefania Cheluță, Irina Malkova, Francesca Alupei, Jovana Kocić, Réka Bleicher, Aleksandra Spasenic). (sursa facebook Volei Alba Blaj)

Citește mai multVolei Alba Blaj – Belor Galați 3-0!

În Divizia A1 la volei feminin, Volei Alba Blaj – Știința Bacău 3-0!

Volei Alba Blaj a repurtat, în această seară, o nouă victorie în trei seturi, în Sala „Timotei Cipariu”, 3-0 (25-19, 25-17, 25-17), cu Știința Bacău iar mâine, tot de la ora 17.00, în ultimul meci al anului, echipa din „Mica Romă” va juca, de asemenea în sala “Tomotei Cipariu”, cu Belor Galați.
Volei Alba Blaj: Ana Antonijević – un punct, Ioana Baciu – 12 p, Jovana Kocić – 8 p, Maja Aleksić – 10 p, Bojana Čelić-Markovic – 6 p, Bojana Milenković –13 p, Silvija Popović – libero; Ștefania Cheluță, Irina Malkova, Francesca Alupei, Réka Bleicher, Aleksandra Spasenic, Ramona Rus. (sursa facebook Volei Alba Blaj)

Citește mai multÎn Divizia A1 la volei feminin, Volei Alba Blaj – Știința Bacău 3-0!