Reprezentativa feminină a României, aflată în cantonament la Blaj, în vederea debutului la European League, va susține vineri și sâmbătă, în Alba Blaj Arena, două partide amicale în compania Slovaciei. Antrenorii celor două echipe, Guillermo Naranjo Hernandez și Martino Volpini au convenit ca întâlnirea de vineri să se dispute cu porțile închise, fiind un joc școală. Sâmbătă în schimb, de la ora 18:00, toți iubitorii voleiului sunt invitați să le vadă la lucru pe ”tricolore”. România va debuta în turneul European League pe 5 iunie, la Riga, în Letonia, contra echipei gazdă. (sursa FR Volei)
Cupa “Nicușor Marcu” – ediție aniversară se va disputa în perioada 28-31 Mai 2026. Parte din “Alba Iulia-Capitala Tineretului 2026”, eveniment dedicat tinerilor și comunității.
Din 2022 și până azi, CNM a devenit mai mult decât o competiție: e tradiție, e echipă, e inspirație
Categoria: Under 16 feminin Sala de sport a Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia (str.Vasile Alecsandri)
Categoria Under 16 feminin aduce în competiție o generație de jucătoare care deja cunoaște foarte bine spiritul și formatul acestui eveniment sportiv-educativ. Pentru multe dintre ele, Cupa „Nicușor Marcu” nu mai este o noutate, ci o continuare firească a unui parcurs în care experiența, emoția și dorința de progres merg mână în mână. Participarea la edițiile precedente se vede în maturitatea din joc, în organizarea de pe teren și în modul în care fiecare meci este tratat ca o oportunitate de creștere. Aici nu vorbim doar despre competiție, ci despre formare, continuitate și identitate sportivă.
Categoria: Mini baschet feminin Sala de sport „Nicușor Marcu” Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia (str. Ștefan cel Mare, Nr.25)
Aici începe povestea – de la categoria mini baschet feminin! Ne bucurăm să dăm startul unei noi ediții a Cupei „Nicușor Marcu”, un eveniment dedicat pasiunii pentru baschet, emoției din teren și bucuriei de a juca împreună. Categoria mini baschet feminin aduce pe parchet energia celor mai tinere jucătoare, pentru care fiecare meci înseamnă experiență, curaj și dezvoltare. (D.U., facebook Cupa Nicușor Marcu)(mai mult…)
Continental Bronze Tour- Bruxelles 2026 King Baudouin Stadium Mihaela Blaga– 3000 m obstacole: 9:44,16, un uriaș Personal Best și un rezultat sub bariera psihologică de 10:00, performanță care ne ajută să urcăm în ranking-ul de calificare pentru Campionatele Europene de Seniori - Birmingham 2026. Lenuța Constantin – 1500 m: 4:22,76 standard de calificare pentru Campionatele Mondiale U20- Oregon 2026 Felicitări, fetelor! Munca, seriozitatea și încrederea în propriile vise încep să fie răsplătite. Mult succes în sezonul abia început și fie ca toate obiectivele voastre să devină realitate! După sute de ore de muncă, sacrificii, lacrimi de durere și frustrare, iată că rezultatele încep sa se vada! Și este doar începutul! a transmis antrenorul blăjean Cristina Man pe pagina personală de facebook. Felicitări, fetelor pentru determinare și muncă! Felicitări și mulțumim Cristina Man pentru tot ce faceți pentru noi! a punctat pe aceiași rețea de socializare, Rareș Miklos (D.U.)
15 ani de existență! Pe 22 mai 2011, în urma unui parteneriat între Primăria Municipiului Baj şi Consiliul Judeţean Alba, a luat ființă Volei Alba Blaj, cel mai de succes proiect sportiv al județului Alba! Volei Alba Blaj a devenit cea mai galonată echipă de volei din Românai, în ultimii 15 ani, perioadă în care a cucerit 16 trofee - 8 titluri naționale, 6 Cupe ale României și două Supercupe ale României - și a disputat 5 finale de cupă europeană, precum și o altă semifinală! Nu în ultimul rând, rezultatele echipei au construit Alba Blaj Arena, inaugurată în anul 2023, cea mai modernă sală de volei din România, care oferă condiții de pregătire la cele mai înalte standarde sportive europene! Palmaresul nostru se îmbogățește de la an la an și nu vrem să ne oprim aici Campioană a României: 2015, 2016, 2017, 2019, 2020, 2022, 2023, 2025; Câştigătoare a Cupei României: 2017, 2019, 2021, 2022, 2025, 2026; Câștigătoare a Supercupei României 2021, 2023; Finalistă a Ligii Campionilor: 2018; Finalistă a Cupei CEV: 2019, 2023, 2025; Finalistă a Cupei Challenge 2021. Semifinalistă a Cupei CEV 2022. Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi și în acest sezon! (sursa facebook Volei Alba Blaj)
Bazinul Olimpic din Alba Iulia va găzdui în perioada 24-25 mai 2026 turneul final al competiției de polo pe apă, unul în care uniristele pregătite de Ovidiu Pocol pornesc de pe poziția secundă lider fiind formația maghiară Győr. Clasamentul este următorul: 1. Győr 30p (229-54), 2. CSM Unirea Alba Iulia 24 p (176-63), 3. Palilula Belgrad 17 (102-128), 4. Partizan Belgrad 10 (80-135), 5. Steaua Roșie Belgrad 9 (88-160), 6. ASV Wien 0 (69-204). Programul competiției este următoru (primele două clasate sun calificate direct în semifinale)l: *duminică, 24 mai 2026, ora 10.00: Palilula Belgrad – ASV Wien (meciul 1); *ora 11.30, ora 11.30: Partizan Belgrad – Steaua Roșie Belgrad (meciul 2); *ora 17.00: Gyor – învingătoarea din meciul 2 (semifinală); ora 18.30: CSM UNIREA ALBA IULIA – învingătoarea din meciul 1 (semifinală); *luni, 25 mai 2026, ora 9.00: meciul pentru locurile 5-6; ora 10.30: meciul pentru medaliile de bronz (finala mică); ora 12.30: meciul pentru medaliile de aur (finala mare). BAFTĂ, ALB-NEGRELOR DIN CETATEA MARII UNIRI. (D.U.)
MVP-ul turneului ,,cel mai valoros jucător "sg. major Diana, aduce Aradului bronzul mondial la competiția internațională IPA din Polonia Sg. major Ignat-Kleemann Diana, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, a obținut locul III mondial la competiția internațională IPA din Polonia, categoria Women 3x3, fiind desemnată și MVP-ul turneului! Cu 17 ani de performanță în sport, Diana continuă să demonstreze ambiție, profesionalism și spirit de echipă, reprezentând cu onoare România pe plan internațional. Felicitări pentru această realizare extraordinară! (D.U., facebook Jandarmeria Arad)
Naționala de volei feminin a României se reunește astăzi la Blaj, în vederea participării la ediția din acest an a European League. CSM Volei Alba Blaj are cinci reprezentanți: Bianca Grama (centru), Diana Vereș (libero), Guillermo Naranjo Hernandez (antrenor principal), Marco Chiodini (statistician) și Petru Ban (kinetoterapeut). România, care va disputa trei turnee în European League, își cunoaște patru din cei șase adversari: Letonia, Israel, Muntenegru și Portugalia. Alte două echipe vor veni din grupa preliminară, în care se vor confrunta Albania, Danemarca, Lituania și Luxemburg. La Blaj, naționala va juca în perioada 12-14 iunie, când va întâlni, în Alba Blaj Arena, o echipă venită din calificări (12 iunie) și Muntenegru (14 iunie). Celelalte turnee vor avea loc în Letonia (5-7 iunie) și într-o țară calificată din preliminarii (19-21 iunie). (sursa facebook Volei Alba Blaj)
Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării vă exprimați acordul cu modul de utilizare a acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor.