VEZI AICI declarația primarului la reunirea albaiulienilor!

După multă vreme gruparea din Cetatea Marii Uniri a organizat, înainte de reluarea pregătirilor pentru noul sezon al Ligii a 3-a, astăzi o conferință de presă la care au participat Gabi Pleșa primarul din Alba Iulia, noul antrenor al uniriștilor Cristi Pustai și managerul sportiv Bogdan Apostu. "Nu mai vrem baraje pentru că pe ultimele două le-am pierdut la limită, deci ne dorim să promovăm direct în Liga a 2-a! Un club de o importanță majoră pentru comunitatea noastră, cu o istorie frumoasă și 102 ani de tradiție sportivă! Mă bucur enorm că, după niște ani, pe banca tehnică a Unirii revine un profesionist desăvârșit: profesorul Cristian Pustai. Experiența și valoarea sa sunt incontestabile și sunt convins că este omul potrivit la locul potrivit. Alături de el și de noul nostru manager general, Bogdan Apostu, privim cu multă încredere spre viitor, obiectivul fiind clar: promovarea în Liga a 2-a la finalul anului competițional 2026-2027! Am fost bucuros să constat că atât Cristian Pustai, cât și Bogdan Apostu sunt optimiști în privința acestui obiectiv și, foarte important, sunt mulțumiți de calitatea lotului pe care îl au la dispoziție în acest moment. Avem jucători talentați, avem determinare, acum avem și un staff de elită! Performanța are nevoie de condiții pe măsură. De aceea, investițiile noastre în sport nu se opresc aici. În acest moment, avem în plină implementare proiectul de 5 milioane de euro pentru modernizarea clădirilor Stadionului „Victoria – Cetate” din Alba Iulia. Ne dorim un complex sportiv unde suporterii să vină cu drag și mândrie. Dincolo de ambițiile de promovare ale echipei fanion, miza mea sufletească se leagă și de copiii și tinerii din Alba Iulia. Îmi doresc această promovare în Liga a 2-a pentru ca tinerii noștri sportivi să aibă o platformă reală de dezvoltare, să se poată forma și să joace la un nivel superior, acasă. Le urez mult succes lui Cristian Pustai, lui Bogdan Apostu și tuturor băieților noștri! Suntem alături de voi!" a punctat Gabi Pleșa. DOAMNE AJUTĂ! (DAN UDREA, FOTO Nicu PĂȚAN)

Citește mai multVEZI AICI declarația primarului la reunirea albaiulienilor!

Start joc cu…Mihai Mincă!

Lovitura de începere a partidei de sâmbătă, dintre CSM Unirea Alba Iulia și Sănătatea Cluj, programată de la ora 18:00, pe Stadionul „Cetate”, va fi dată de portarul albaiulian Mihai Mincă, jucător crescut de Unirea Alba Iulia și fost component al unor echipe importante din fotbalul românesc, precum Rapid București, CFR Cluj sau FC Brașov. Campion al României cu CFR Cluj și câștigător a 7 trofee în fotbalul românesc, Mihai Mincă a evoluat timp de patru sezoane și în prima ligă din Ungaria, la Kisvárda FC. Mihai Mincă rămâne unul dintre fotbaliștii de referință ai județului Alba. (D.U., facebook CSM Unirea Alba Iulia)

Citește mai multStart joc cu…Mihai Mincă!

Dacă ești UNIRIST ADEVĂRAT…HAI (ȘI TU) LA MECI!

Sâmbătă, de la ora 18:00, CSM Unirea Alba Iulia întâlnește Sănătatea Cluj într-un duel care poate duce „alb-negrii” la barajul pentru Liga 2. Un punct ne desparte de duelurile pentru promovare. Avem nevoie de voi alături de echipă! Haideți să umplem Stadionul „Cetate”! (D.U., facebook CSM Unirea Alba Iulia)

Citește mai multDacă ești UNIRIST ADEVĂRAT…HAI (ȘI TU) LA MECI!

Liga a 3-a, etapa a 7-a, Play Off, Play Out! „Derby-ul Unirilor” la Tășnad! Examen final pentru „studenți”!

PLAY OFF, Seria a 4-a, etapa a 7-a (penultima) AFC Unirea Tăşnad – CSM Unirea Alba Iulia (ora 18.00, Stadion: Unirea din Tăşnad). A: Codrea Cristian (Baia Mare), A1: Revnic Alin (Cluj-Napoca), A2: Seiche Lazăr Flavius (Sânmihaiu Almaşului), R1: Necrici Razvan (Chechiş). Obs. arbitri: Duma Sergiu (Zalău). Delegat joc: Pârţiu-Vasilichi Horaţiu Leonard (Unirea).

O nouă finală pentru „alb-negri”. Sâmbătă, de la ora 18:00, CSM Unirea Alba Iulia joacă în deplasare cu Unirea Tășnad, în penultimul meci din play-off. Un duel extrem de important pentru uniriști, care continuă lupta pentru locul de baraj și promovarea în Liga 2. Hai Unirea Alba Iulia! ⚪⚫ (facebook CSM Unirea Alba Iulia) (mai mult…)

Citește mai multLiga a 3-a, etapa a 7-a, Play Off, Play Out! „Derby-ul Unirilor” la Tășnad! Examen final pentru „studenți”!
  • Categorie Articol:Feminin

Astăzi pe Cetate, CSM Unirea Alba Iulia – Vasas Femina Odorhei!

Duminică 10.05.2026, ora 15:00 jucăm pe teren propriu contra echipei Vasas Femina Odorhei, meci din etapa IX Play-out SuperLiga Feminină. Meciul este transmis Live pe FRF TV. Partida urmează să fie arbitrată de A: Herczeg Leopold (Băcia), A1: Armeanu Lucian (Pui), A2: Bumb Cristian (Băcia). Delegat: Biriş Teodor (Hunedoara - Hunedoara). Declarațiile jucătoarelor Alexia Cîrjan și Sibișean Daria (FOTO2). (D.U., facebook CSM Unirea Alba Iulia Feminin)

Citește mai multAstăzi pe Cetate, CSM Unirea Alba Iulia – Vasas Femina Odorhei!

Alba Iulia trăiește fotbalul! HAI ȘI TU ALĂTURI DE UNIREA! UNIREA ALBA IULIA!

În inima orașului! CSM Unirea Alba Iulia, pe ecranele de pe Mercur City Center înaintea meciului de sâmbătă! Alba Iulia trăiește fotbalul. Urmează un nou pas în lupta pentru promovare, în Play-off-ul pentru Liga 2, contra Unirii Tășnad! Sâmbătă, ora 17:00 Stadion „Cetate” CSM Unirea Alba Iulia - Unirea Tășnad Hai Unirea! Vă puteți asigura locul în tribune pentru următorul meci de pe „Cetate”! CSM Unirea Alba Iulia întâlnește Unirea Tășnad, în etapa a 3-a din play-off. Sâmbătă Ora 17:00 Stadionul „Cetate” Biletele s-au pus în vânzare la:- Bazinul Olimpic- Stadionul „Cetate” (sediul vestiarelor, în spatele Tribunei II) În ziua meciului, casele de bilete se deschid la ora 16:00. Vă așteptăm alături de echipă, în tribune!Hai Unirea! (D.U., facebook CSM Unirea Alba Iulia)

Citește mai multAlba Iulia trăiește fotbalul! HAI ȘI TU ALĂTURI DE UNIREA! UNIREA ALBA IULIA!

Lovitură de începere specială pe „Cetate”!

La meciul de sâmbătă, 18 aprilie, ora 17:00, cu Unirea Tășnad, startul partidei va fi dat de Ovidiu Maier, unul dintre simbolurile fotbalului albaiulian. „Motanul” rămâne printre cei mai iubiți jucători din istoria Unirii Alba Iulia. Un adevărat magician al balonului, a fost „creierul” echipei în cel mai bun sezon din istoria clubului, încheiat pe locul 6 în Divizia A, lăsând amintiri de neuitat suporterilor de pe „Cetate”. Vă așteptăm la stadion! Hai Unirea! (D.U., facebook CSM Unirea Alba Iulia)

Citește mai multLovitură de începere specială pe „Cetate”!

Liga a 3-a, Seria a 4-a, etapa 1, Play Off! Am văzut și uniriști fericiți! CSM Unirea Alba Iulia – Minaur Baia Mare 1-0! Totu’ e bine…când se termină cu bine!

CSM UNIREA ALBA Iulia: 34.Ștefan – 19.Szijj, Ardei, 58.Vomir, 23.Giurgiu 5,5 (cpt). (27. Ondreykovicz) 15.Ardeiu , 5.Jorza (min.69 Borcea), 10.Fetița, (min.58 9. Banyoi) , 22.Miclăuș (min.46 7. Golda), 89.Blănaru, 8.Mihaiu (min.82 77. Pîntea).

Înainte de startul meciului, jucătorii uniriști au mers să- l salute pe fostul lor antrenor, Alex Pelici, acum pe banca maramureșenilor. UN GEST FRUMOS ȘI DE BUN SIMȚ!

Un prim mitan plin de evenimente pe Cetate, la joc au fost prezenți în jur de 3.000 de spectatori printre care și o micuță galerie băimăreană. Prima ocazie a partidei le-a aparținut oaspeților, Guigui (min.5), a șutat în bara din dreapta lui Ștefan, a urmat un penalty pentru alb-negri după o combinație între Răzvan Fetița și Andreas Mihaiu ultimul este tras de tricou, în interiorul suprafeței de pedeapsă, este ținut de tricou de un adversar. Se fluieră penalty- ratat din păcate de „căpitanul” Alex Giurgiu (min. 30), șut pe lângă bara din stânga, eliminarea lui Guigui (min.38) și ocazia lui Mateo Miclăuș, a centrat Alex Giurgiu, reluare cu capul însă Began intervine și respinge în corner (43).

Golul care păstrează cele trei puncte în Cetatea Marii Uniri vine în minutul.86! Centrare din lovitură liberă a lui Valentin Ionuț Borcea, încercare de reluare spre poartă dar în blocaj, mingea se întoarce la Andrei Banyoi, care din întoarcere șutează pe jos, goalkeeper-ul vizitatorilor atinge balonul însă nu a fost destul pentru a împiedica victoria albaiulienilor. GREU DAR…FRUMOS ȘI MERITAT! (mai mult…)

Citește mai multLiga a 3-a, Seria a 4-a, etapa 1, Play Off! Am văzut și uniriști fericiți! CSM Unirea Alba Iulia – Minaur Baia Mare 1-0! Totu’ e bine…când se termină cu bine!