Oprea, Negură şi Câmpeanu înapoi!

Excluşi din lot în mandatul lui "Gabello" Stan, cei 3 jucători ai Unirii Alba Iulia au fost rechemaţi la echipă de către conducerea tehnică a divizionarei secunde. Astfel, de astăzi, atacanţii Mircea Oprea (foto) şi Adrian Câmpeanu respectiv mijlocaşul George Negură se vor prezenta la antrenamentele conduse de Gabi Rotaru şi nu ar fi exclus ca ei să intre chiar în planurile tehnicianului "alb-negrilor" pentru jocul din runda cu numărul 24 a ligii secunde, Seria Vest, foarte dificil de altfel, de sâmbătă, ora 11.00, de pe stadionul "Cetate" cu FC Bihor, grupare aflată în cursa pentru promovarea în primul eşalon al fotbalului românesc. (D.U.)

Citește mai multOprea, Negură şi Câmpeanu înapoi!

Cipri Selagea revine pe „Cetate”! Ca adversar de data asta…

FC Bihor a câştigat, joia trecută, jocul amical susţinut la Avram Iancu, în compania echipei locale Victoria, cu scorul de 5-1 (2-0) prin golurile marcate de Achim – 2, Sulea, Fl. Pop şi El Hadji. S-a jucat pe durata a două reprize a câte 30 de minute fiecare. Antrenorul Gheorghe Ghit a trimis în teren echipa: Stroescu – Ionescu, Ţoca, Petrache, Hering – M. Popa, Sorian, Achim, F. Pop – Sulea, El Hadji. În Vinerea Mare, adversara Unirii Alba Iulia de sâmbătă,  a jucat pe stadionul „Iuliu Bodola” o altă partidă de verificare, cu Unirea Floresti. FC Bihor s-a impus cu 1-0 (1-0), gol Danci. Gheorghe Ghiţ a început în formula: (mai mult…)

Citește mai multCipri Selagea revine pe „Cetate”! Ca adversar de data asta…

CS Mioveni – Unirea Alba Iulia 4-0 (1-0)!

CS Mioveni: 1. I. Ilie – 2. Moşteanu, 25. Miulescu, 4. M. Olteanu (cpt.), 3. I. Baicu – 9. Enache, 33. Săndulescu, 15. Sfârlea (80, 24. Huzuneanu), 26. Coşereanu – 18. Ayza (73, 8. Nilă), 20. Cl. Ionescu (60, 16. D. Stan) Rezerve 12. Oct. Popescu – 7. Stoica, 14. Lircă, 23. Ciucur. Antrenor: I. Popa

Unirea: 33. Pascal – 20. Bălu, 15. Potopea, 24. G. Ivan (76, 22. Ciofu), 23. Al. Giurgiu, 11. Spătaru, 33. Pleniceanu (86, 18. Al. Filip), 21. D. Militaru (68, 5. Cl. Oara), 7. Boboc – 8. N. Stanciu – 9. S. Mureşan. Rezerve 38. G. Rotaru – 19. Bodolan, 16. Gavrilă. Antrenor: Gabriel Rotaru (mai mult…)

Citește mai multCS Mioveni – Unirea Alba Iulia 4-0 (1-0)!

Azi de la ora 17.00 CS Mioveni – Unirea Alba Iulia!

“Lanterna roşie” a seriei vestice are astăzi, taman în Vinerea Mare, de la ora 17.00 o dispută în care este privită drept victimă sigură, la Mioveni, împotriva unei pretendente la promovare, formaţie condusă de temperamentalul tehnician Ionuţ Popa. După dezertarea lui „Gabello” Stan, goalkeeper-ul Gabriel Rotaru îşi va începe mandatul pe banca Unirii copleşit de multiple probleme (de lot, financiare, situaţia din clasament, program dificil…) dar… “Am fost anunţat de cătrei cei din conducere că voi răspunde de echipă în cele 6 meciuri rămase până la sfârşitul stagiunii. Traversăm o perioadă critică, apasă starea financiară, jucătorii sunt nemulţumiţi. Trebuie să reglez din mers aceste aspecte şi nu-i deloc uşor. (mai mult…)

Citește mai multAzi de la ora 17.00 CS Mioveni – Unirea Alba Iulia!

„Roti” va debuta la Mioveni ca principal al Unirii!

Portarul Gabriel Rotaru (foto în prim plan) va fi, cel puţin la jocul de mâine de la Mioveni, antrenorul principal al Unirii Alba Iulia, el urmând a fi secondat de Adi Himcinschi (foto în plan secund). „Gabriel Rotaru va fi noul principal al echipei la partida de vineri de la Mioveni. Subiectul Gabi Stan nu aş vrea să-l mai discut şi prin intermediul presei, eu am vorbit ]n particular cu fostul antrenor ceea ce era de vorbit, ne-am despărţit pe cale amiabilă, chiar dacă această plecare intempestivă a domniei sale nu ne-a picat tocmai bine!, îi vom plăti banii pe care trebuie să-i încaseze pentru perioada petrecută la Unirea Alba Iulia şi cu asta basta!” a punctat, joi dimineaţă, Marian Sarmeş, unul dintre oficialii grupării din Cetatea Marii Uniri. Astfel, până la ora întâlnirii cu gruparea pregătită de Ionuţ Popa, conducerea ardelenilor va achita fotbaliştilor un salariu restant. Altfel, jocul dintre CS Mioveni şi Unirea Alba Iulia (mai mult…)

Citește mai mult„Roti” va debuta la Mioveni ca principal al Unirii!

Oprea, Negură şi Câmpeanu şi-au reziliat contractele cu Unirea!

3 dintre jucătorii Unirii Alba Iulia şi-au reziliat, astăzi, contractele cu gruparea ardelenă. "Este adevărat că de Mircea Oprea, Adrian Câmpeanu şi George Negură nu mai sunt jucătorii noştri, am reziliat pe cale amiabilă contractele cu cei 3 jucători" a dezvăluit Eutin "Efi" Bojin, managerul sportiv al grupării din Cetatea Marii Uniri. (D.U.)

Citește mai multOprea, Negură şi Câmpeanu şi-au reziliat contractele cu Unirea!

Unirea Alba Iulia – ACU Arad 0-0!

Derby-ul suferinţei de pe „Cetate” s-a terminat cu o remiză albă, un scor care nu-i ajută cu mai nimic pe „alb-negri” lui Gabi Stan în tentativa lor de a se salva de la retrogradre. Noroc că şi Mureşul Deva s-a încurcat în propriul fief în disputa cu „găzarii” din Ploieşti şi au rîmas la rîndul lor la „cota 20”, la fel cu Unirea Alba Iulia şi ACU Arad. De parcă cele 8 absenţe anunţate încă de vineri nu erau destule (între timp s-a renunţat şi la serviciile lui M. Oprea!), albaiulienii l-au pierdut la încălzire şi pe stoperul Camara (n.a. francezul a văzut jocul din tribuna a 2-a alături de nou sositul Edmond N’ Kongue-atacant de 21 de ani din Camerun) condiţii în care perechea de fundaşi centrali  a fost alcătuită din Potopea şi G. Ivan. După păstrarea unui moment de reculegere în memoria fostului fotbalist Andrei Mutulescu, decedat prematur (mai mult…)

Citește mai multUnirea Alba Iulia – ACU Arad 0-0!

Etapa de Paşte devansată cu o zi!

La cererea conducătorilor de cluburi, FRF  a devansat cu o zi etapa care ar fi trebuit să aibă loc de Paşte. Iată programul meciurilor din Seria Vest: 22 aprilie, ora 11:00: ACU Arad - UTA Arad; 22 aprilie, ora 17:00: CS Mioveni - Unirea Alba Iulia; Vointa Sibiu - FC Argeş; Ariesul Turda - ALRO Slatina; Gaz Metan CFR Craiova - Mureşul Deva; 23 aprilie, ora 12:00: Petrolul Ploieşti - ACS MU Politehnica Iaşi FC Bihor Oradea - FC Silvania 3-0. Silvania s-a retras în iarnă şi va pierde toate meciurile la "masa verde". CSM Râmnicu Vâlcea stă, deoarece Minerul Lupeni s-a retras. (D.U.)

Citește mai multEtapa de Paşte devansată cu o zi!