Luni, ora 15.00, primul antrenament al uniriştilor!

Mâine, la ora 12.00, la stadionul “Cetate” din Alba Iulia este prevăzută reunirea lotului de jucători al divizionarei secunde Unirea, trei ore mai târziu antrenorul Stelu Gherman (foto) urmând să conducă prima şedinţă de pregătire din anul 2012. “Luni mă voi prezenta la stadion iar jucătorii sunt aşteptaţi la ora 12.00. Voi discuta şi cu ei şi cu cei din conducerea vizavi de strategia pentru retur şi deşi ne aflăm cam cu două săptămâni în urma celorlate colege de competiţie, mă refer la reluarea antrenamentelor, sper să reuşim să ducem la bun sfârşit munca începută în vara anului 2011. Nu pot vorbi despre jucătorii care vor veni la echipă după cum nu pot spune nici cine va părăsi FC Unirea Alba Iulia în această perioadă. Vom vedea mâine ce va fi” a punctat Stelu Gherman, tehnicianul “alb-negrilor” din Cetatea Marii Uniri. Altfel, mijlocaşul aiudean Marius Felindean (Olimpia) pare că nu prea ar mai dori să vină la echipa fanion a judeţului, cel puţin până în vară. Jucătorul este indecis deocamdată, probabil şi din cauza incertitudinii care planează asupra viitorului grupării albaiuliene…

Dan UDREA

Acest Articol are 3 comentarii

  1. Mitica Dragomir(PENGHIU)

    Ce sa caute Felindean la echipa mare ati innebunit?

  2. Vujadinovic

    Retrogradare (desfiintare) placuta!!!

Lasă un răspuns