În „Cetate”, reunire pe 23 ianuarie!

Preşedintele executiv al „alb-negrilor” spune că reluarea pregătirilor va avea loc luni, 23 ianuarie. „Vom mai avea o şedinţă a Consiliului de Administraţie în cursul acestei săptămâni iar luni, 23 ianuarie, Stelian Gherman va conduce primul antrenament al anului. Normal că ne mai dorim fotbalişti la echipă dar acum că avem conturile blocate din cauza problemlor cu DNA-ul nu putem achiziţiona decât jucători liberi de contract. Suntem în discuţii cu mai mulţi fotbalişti, dar le-am transmis acestora să încerce să-şi rezolve situaţia cu actualele cluburi pentru a deveni liberi de contract. Marius Felindean ne interesează, el chiar va putea reprezenta o soluţie pentru prima echipă dar în acest moment nu putem plăti pentru transferul lui de la Olimpia Aiud. Sper ca până la urmă să ne înţelegem cu gruparea aiudeană iar fotbalistul să ajungă la noi încă din această iarnă. Oricum, Unirea Alba Iulia şi-a stabilit strategia pentru retur iar din momentul în care echipa va fi scăpată de griji în ceea ce priveşte situaţia din clasament, intenţionăm să trimitem în teren cât mai mulţi tineri din propria pepinieră, pentru a avea jocuri în picioare şi, de ce nu?, a-i pregăti pentru viitoarea ediţie de campionat!” a punctat Mihai Dăscălescu (foto).

Dan UDREA

Lasă un răspuns