
Înaintea amicalului cu CFR Cluj, am făcut o vizită la unul dintre principalii noștri sponsori, Audiogram. Audiogram este alături de noi încă din prima zi a acestui proiect și ne-a oferit constant sprijinul de care avem nevoie pentru a merge mai departe și a construi împreună. Le mulțumim pentru încredere, implicare și pentru că fac parte din povestea noastră! Împreună construim mai mult decât un proiect. Construim o comunitate! Un amical de lux în compania unei echipe de top, iar băieții noștri au demonstrat că pot ține piept oricărui adversar! Un rezultat care ne dă încredere și ne arată că suntem pe drumul cel bun!!
Antrenorul Daniel Tătar a început partida cu următorul „unsprezece”: Păduraru – Vodă, Alexandru Radu, Jica, Lungar, Tineiu, V. Boldea, Crivac, Micu-Cristea, Macarie, Gallini. În repriza secundă, CIL Blaj a evoluat în formula: R. Damian – C. Pîntea, Vereșmortean, Băican, Roșca, A. Pîntea, Beza, Gâțan, Bran, Cîșlariu-Câmpean, Blănaru. Pe parcursul reprizei a mai intrat și Fleșer. (D.U., facebook CIL Blaj, blajinfo.ro)

