Remiză în amicalul de la Cluj!
Înaintea amicalului cu CFR Cluj, am făcut o vizită la unul dintre principalii noștri sponsori, Audiogram. Audiogram este alături de noi încă din prima zi a acestui proiect și ne-a oferit constant sprijinul de care avem nevoie pentru a merge mai departe și a construi împreună. Le mulțumim pentru încredere, implicare și pentru că fac parte din povestea noastră! Împreună construim mai mult decât un proiect. Construim o comunitate! Un amical de lux în compania unei echipe de top, iar băieții noștri au demonstrat că pot ține piept oricărui adversar! Cu determinare, atitudine și multă muncă, CIL Blaj obține o remiză de prestigiu, s-a jucat marși după amiază la Baza Sportivă „Dan Anca” din Cluj-Napoca. 1-1 (1-0) pe terenul celor de la CFR Cluj, goluri Bilel Omrani pentru prim divizionară iar Ștefan Blănaru a egalat pentru liderul din Seria a 7-a din Liga a 3-a Un rezultat care ne dă încredere și ne arată că suntem pe drumul cel bun!! Antrenorul Daniel Tătar a început partida cu următorul „unsprezece”: Păduraru – Vodă, Alexandru Radu, Jica, Lungar, Tineiu, V. Boldea, Crivac, Micu-Cristea, Macarie, Gallini. În repriza secundă, CIL Blaj a evoluat în formula: R. Damian – C. Pîntea, Vereșmortean, Băican, Roșca, A. Pîntea, Beza, Gâțan, Bran, Cîșlariu-Câmpean, Blănaru. Pe parcursul reprizei a mai intrat și Fleșer. (D.U., facebook CIL Blaj, blajinfo.ro)





