Portarul Mihai Mincă (foto stânga alături de antrenorul
Fane Fogoroși în stânga și tatăl său în dreapta) a jucat de-a lungul carierei la șase formații, 2002-2003 CS Zlatna, 2003-2005, Unirea Alba Iulia, 2005-2007 Rapid București, 2007-2009, Gloria Buzău, 2009-2010 FC Brașov, 2011-2016 CFR Cluj, iar la puține zile după ce a împlinit vârstă de 32 de ani (n.a. pe data de 8 octombrie), LMA Mihai!, a fost prezent la un joc din Liga a V-a Alba, în speță FC Micești-Mureșul Vințu de Jos, pentru a se întâlni cu omul care l-a lansat în fotbalul mare. “Am profitat de faptul că s-a întrerupt campionatul pentru meciurile Naționalei și am dat o fugă până acasă. Nu puteam rata nici meciul în care joacă echipa la care nea Fane (n.a. Fane Fogoroși), omul care m-a promovat în anul 2002 între buturi la un joc Minaur Zlatna-Industria Sârmei Câmpia Turzii, scor 0-0, este manager și iată-mă prezent. Îi voi fi recunoscător acestuia toată viață, a avut încredere în mine și m-a titularizat într-un joc din eșalonul secund la doar 18 ani! Mai am contract cu CFR Cluj încă trei ani de zile apoi vom vedea ce-mi va rezerva viitorul și nu exclud nici o revenire la Unirea Alba Iulia, echipă care văd că s-a pus pe treabă și în afara celor trei jucători cu mare experiență, Fane Mardare, Mircea Oprea și Cipri Selagea, mizează doar pe jucători tineri, din zonă” a declarat goalkeeper-ul grupării din Gruia. Înainte de a pleca de la teren, l-a „cadorisit” pe președintele AJF Alba cu un tricou personalizat (foto dreapta). „Acest tricou îl voi pune alături de celelalte în colecția de la sediul AJF Alba, acolo unde toți jucătorii din județ care au plecat spre ligile superioare au afișat câte un tricou cu numele lor!” a punctat Cristi Petropulos. (Dan UDREA)

