Pe 18 februarie, la Sibiu, Voinţa – Unirea Alba Iulia!

Gruparea din Cetatea Marii Uniri, reunirea lotului este prvăzută pentru luni, 16 ianuarie, la stadionul Cetate, şi-a stabilit 9 dintre cele 10 partide amicale pe care intenţionează să le dispute în perioada precompetiţională. Adversarii “alb-negrilor” din Cetatea Marii Uniri vor fi următorii: Europa Alba Iulia (Liga a IV-a, locul 2)-30 ianuarie (n.a. se va juca la o dată care va fi stabilită ulterior), CS Zlatna (Liga a III-a, Seria a 6-a, locul 15)-1 februarie, FC Cisnădie (Liga a III-a, Seria a 4-a, locul 2)-4 februarie, Sănătatea Cluj (Liga a III-a, Seria a 6-a, locul 9)-6 februarie, Corvinul Hunedoara (Liga a III-a, Seria a 5-a, locul 4)-8 februarie, adversar nedesemnat-11 februarie, FC Cisnădie (Liga a III-a, Seria a 4-a, locul 2)-15 februarie, Voinţa Sibiu (Liga I, locul 14)-18 februarie, joc şcoală-18 februarie,  Sănătatea Cluj (Liga a III-a, Seria a 6-a, locul 9)-22 februarie şi Arieşul Turda (Liga a II-a, Seria Vest, locul 16)25 februarie. În altă ordine de idei, mâine în jurul prânzului, cei doi juniori ai Olimpiei Aiud, atacanţii Marius Felindean şi Toni Vlad împreună cu preşedintele clubului aiudean, sunt aşteptaţi la Alba Iulia pentru o discuţie privind trecerea celor doi la Unirea. “M-am înţeles cu preşedintele executiv Mihai Dăscălescu să ne întâlnim pentru a vorbi despre mutarea celor doi talentaţi jucători la echipa fanion a judeţului. Dacă cei doi vor veni la Unirea Alba Iulia, voi fi nevoit să aduc cel puţin cinci jucători noi în locul lor, la Olimpia, pentru a ne salva de la retrogradare!” a punctat Neluţu Demeter, preşedintele “olimpicilor”.

Dan UDREA

Acest Articol are 2 comentarii

  1. super tare.cedezi 2 jucatori si aduci altii 5 ..cel putin..super mega extra valoare amandoi..

Lasă un răspuns

Închideți meniul