*Portarul de rezervă al Unirii, Vlad Ignat (15 ani), a plecat imediat după meciul cu vâlcenii lui Sorin Bucuroaia spre Mogoşoaia unde va rămâne până pe 11 noiembrie. Astfel, goalkeeper-ul va susţine în această perioadă, alături de colegii săi din lotul naţional Under 16, două jocuri de verificare împotriva naţionalelor similare ale Turciei şi Moldovei. De remarcat, faptul că tânărul internaţional a ratat partida, de joi de la Blaj, dintre echipele Under 16 ale selecţionatelor judeţene ale Alba şi Timiş, fiind cooptat în lotul mare al Unirii şi chiar ar fi putut apăra din primul minut în întâlnirea cu C.S.M. Rm. Vâlcea în cazul în care “veteranul” Gabriel Rotaru (n.a. care a avut o prestaţie remarcabilă) nu ar fi fost apt din punct de vedere medical.
*Fostul preşedinte al Unirii Alba Iulia, Ioan Mărginean, acum un apropiat al grupării “şepcilor roşii” a încins după meciul de sâmbătă o partidă de cărţi. “Jucăm un 66 în doi şi nu contează cine câştigă sau cine pierde, eu îl voi cinsti cu o masă pe cinste pe adversarul meu (n.a. Dorel Mănică, unul dintre cei mai fideli suporteri ai “alb-negrilor” din Cetatea Marii Uniri)”, a declarat “Limoniu’”. Desfăşurată într-un sector al tribunei a II-a, ineditul “duel” a fost urmărit cu atenţie şi de 10 microbişti!
*Fetele din brigada care a oficiat sâmbătă pe “Cetate” au cam iritat pe toată lumea prin maniera de arbitraj oferită. De la simplele “fluieră fault tu!” sau “mergeţi înapoi la cratiţă” până la “păsărilor de doi bani” sau “curvelor, intraţi pe internet şi abuzaţi puştanii!” nu a mai fost decât un singur pas.
*Fostul jucător al Unirii în precedenta prezenţă a albaiulienilor în primul eşalon, Dan Balauru, acum la gruparea din Zăvoi a fost luat în balon încă din primul minut de spectatorii aflaţi în tribuna a II-a. “Când ai fost fotbalist la Alba Iulia te plângeai peste tot că aici se manâncă numai caş pane şi piept de pui la grătar. Acum ce mănâci, lubeniţă şi ceapă, că eşti supraponderal?”, l-au tachinat fanii pe “decarul” oaspeţilor. Cum acesta nu a ezitat să le răspună prin gesturi obscene, extrem de cunoscute de toată lumea, suporterii au fost în al 9-lea cer în minutul 70, atunci când scăpat singur cu portarul Rotaru, atacantul a călcat pe balon şi a căzut singur în interiorul suprafeţei de pedeapsă. “Fault, băi Balaure! Ţi-au tras aştia preşu’. Eşti prea dolofan şi nu te ţine gazonu’”, au încheiat apoteotic susţinătorii Unirii fără a mai primi de această dată nici un răspuns…
Dan UDREA