HAI LA MECI! La juniori U19, meciul pentru titlu se joacă pe Cetate! Marți, 24 mai, Unirea Alba Iulia – Industria Galda de Jos!

Suspans total în Campionatul juniorilor U19-Elite! Ultima etapă programează partida care va stabili campioana acestui sezon. Se va juca marți, 24 mai de la ora 18.00 pe stadionul albaiulian iar protagoniste vor fi Unirea Alba Iulia (antrenor Robi Sicoe) și Industria Galda de Jos (antrenor Cristi Mărginean). Uniriștii, pentru a deveni campioni județeni nu au decât varianta victoriei, în acest moment au cu două puncte mai puțin decât găldenii, în vreme ce oaspeții pentru a triumfa la această categorie de vârstă au două din cele trei variante, și anume victoria sau remiza. UN MECI de CARE PE CARE, un joc care nu trebuie RATAT! (Dan UDREA)

Citește mai multHAI LA MECI! La juniori U19, meciul pentru titlu se joacă pe Cetate! Marți, 24 mai, Unirea Alba Iulia – Industria Galda de Jos!

Juniori U19 Elite! CS Universitatea Alba Iulia – Unirea Alba Iulia 0-4! Și finala pentru titlul de campioană se joacă marți, 24 mai, pe Cetate! (GALERIE FOTO)

Trupa lui Robi Sicoe, în tribune s-a aflat și o parte a echipei din Liga a 3-a a grupării din Cetatea Marii Uniri,  a defilat astăzi după amiază în partida de la Oarda de Jos și s-a impus cu un categoric 4-0 (1-0) în fața liderului de până azi, CS Universitatea Alba Iulia, goluri marcate de Mihai Dăscălescu jr. (2), Călin Dănilă (67, în faza premergătoare loviturii libere a fost eliminat Cosmin Năcreală), Emiluț Jurj (76, un nou gol reușit de fundașul golgheter) și Erik Harangozo (85). „Urmează marți, 24 mai, sperăm că vom juca pe stadionul Cetate, un meci pentru titlul de campioană cu Industria Galda de Jos. Sunt foarte mândru că pot antrena un astfel de grup, sunt niște copii care s-au bătut pentru fiecare punct câștigat în acest sezon și mi-aș dori ca marțea viitoare munca lor să fie răsplătită cu o victorie și implicit cu titlul de campion! VĂ AȘTEPTĂM LA MECI, VĂ AȘTEPTĂM SĂ SUSȚINEȚI UNIREA ALBA IULIA!” a declarat antrenorul albaiulienilor. (mai mult…)

Citește mai multJuniori U19 Elite! CS Universitatea Alba Iulia – Unirea Alba Iulia 0-4! Și finala pentru titlul de campioană se joacă marți, 24 mai, pe Cetate! (GALERIE FOTO)

După trei urmează…patru! În „Derby de Alba”, Unirea Alba Iulia – CS Ocna Mureș 1-0! VEZI AICI echipele, marcatorii și rezultatul! (GALERIE FOTO)

UNIREA: 12. Dragoș Ciorgovean – 8. Andrei Bârdea, 22. Mihai Dehelean, 6. Radu Scrob (cpt.), 27. Darius Oneț, 4. Adnan Benkirat, 20. George Mâlnă, 7. Denis Iepure, 11. Darius Indrei, 10. Răzvan Fetița, 77. Oluwaseun Agbomoniyi (17. Mario Codrea, 19. Andrei Moldovan. 98. Alex Sîntoma, 16. Erik Haragonzo, 23. Cătălin Banienschi, 18. Alex Lupea, 17. Alex Bakcsi, 24. Ionuț Ispas). Antrenor Marcel Rusu, Mircea Oprea, Robi Sicoe și Petre Clep.

CS OCNA MUREȘ: 1. Eduard Berbeacă Mihai – 4. Rareș Pintilie, 5. Claudiu Haiduc, 20. Dani Lupșan, 2. Denis Cunțan, 10. Alex Giurgiu, 8. Florin Socaci (cpt.), 30. Marian Guț, 19. Andrei Vasinc, 9. Andrei Ceaca, 17. Alecu Alexandru (12. Andrei Anghel, 6. Andrei Longodor, 7. Ovidiu Truță, 27. Alex Kiraly, 34. Claudiu Coltor, 18. Cătălin Creț, 3. Paul Florin Socaci). Antrenori Paul Ciucă, Romeo Arinar și Valentin Șandru. (MULȚAM Robi, Nicușor și Dan!) (mai mult…)

Citește mai multDupă trei urmează…patru! În „Derby de Alba”, Unirea Alba Iulia – CS Ocna Mureș 1-0! VEZI AICI echipele, marcatorii și rezultatul! (GALERIE FOTO)

VOTEAZĂ SIGLA LUI SEBI FILPESCU!

Nu am crezut niciodată că voi face aici, pe acest site, campanie electorală! Dar fiind vorba despre fotbal...trebuie să o fac! Despre ce este vorba? Pe facebook-ul celor de la Radio Dinamo 1948 poți alege, indiferent de echipa cu care simpatizezi, noua siglă a grupării care încearcă să rămână în primul eșalon al fotbalului românesc și nume Dinamo București! Una dintre siglele calificată în finala pentru rebrenduire îi aparține albaiulianului Ioan Sebastian Filipescu, cel care acum muncește în Germania. Unirist din tată în fiu, ca să nu mai zic de bunicu'său, unirist pe față cu alte cuvinte, și cel care ne-a creat nouă, celor de la Unit Alba Iulia, sigla s-a băgat și la acest concurs! Și este pe cai mari, deocamdată! DECI, rugăminte, VOTAȚI sigla aceasta, numărul 5, pe pagina de facebook Radio Dinamo 1948. Nu de alta dar merită, uniristul, unitistul (cam forțată comparația cu Unit Alba Iulia, dar asta este!) și dinamovistul nostru. MULȚAM! (Dan UDREA)

Citește mai multVOTEAZĂ SIGLA LUI SEBI FILPESCU!

O victorie obținută cu sufletul!

Am început destul de temători meciul de la Turda, un meci de o importanță capitală, cu o contracandidată, pe terenul acesteia. Primele 15-20 de minute nu ne-a ieșit jocul, dar apoi a ieșit la suprafață spiritul de echipă și sufletul mare al jucătorilor noștri care au știut să se sacrifice unul pentru altul, pentru binele echipei. Când un jucător ca Agbomonyi Oluwaseun, cu o prestație extraordinară marchează 2 goluri, unul mai frumos ca altul și obține 2 penalty-uri, transformate sigur de Răzvan Fetița, suporterii, chiar și cei ai gazdelor sunt tentați să îl considere omul meciului. În realitate, corect este să scoatem în evidență victoria noastră ca echipă. Ea nu ar fi fost posibilă fără jocul exact al lui Dragoș Ciorgovean care a scos tot ce se putea scoate, fără sacrificiul în slujba echipei al lui Andrei Bârdea, care a arat toată partea lui de teren, fără zecile de mingii respinse ale "căpitanului" Radu Scrob și capacitatea sa organizatorică, fără calmul lui Mihai Dehelean (în creștere mare de formă și siguranță), fără tackling-urile juniorului de 17 ani, Darius Oneț, care l-au exasperat pe experimentatul Goronea de la gazde, fără viteza lui Denis Iepure și contribuția lui în sprijinul apărării, fără travaliul ambiția și inteligența fotbalistică ale lui Răzvan Fetița, fără determinarea și spiritul de luptător ale omniprezentului Adnan Benkirat, fără plasamentul precis și pasele de calitate ale lui George Mâlnă, fără sprinturile și pătrunderile năucitoare ale lui Darius Indrei, fără efortul fantastic depus de Ionuț Cârloanță care a fost atât de aproape de un gol meritat, fără contribuția tinerilor noștri intrați pentru mai puțin timp, dar care si-au făcut din plin datoria, Ionuț Ispas, Alex Lupea și Alex Backsi. Bravo lor! Merită toate felicitările noastre pentru jocul de astăzi! Înainte de a fi niște individualități au fost o ECHIPĂ! Au câștigat acest meci cu sufletul. Am avut această convingere văzând bucuria comună de pe teren la finalul meciului și văzându-l pe Răzvan Fetița cum sărbătorește marcarea unui gol salutând puținii noștri suporteri prezenți la meci și sărutând stema clubului Unirea din dreptul inimii, de pe propriul tricou! Aveți tot respectul nostru, băieți! #UnireaNuMoare! PS: Transmitem pe această cale cele mai bune gânduri și urarea de La Mulți Ani! "bătrânului" nostru Joe Croitoru, la împlinirea frumoasei vârste de 57 de ani! Salutăm, de asemenea, prezența la meci a celui mai mic dar și cel mai sufletist suporter al nostru, Dragoș Marincaș, cel care ne-a purtat noroc și azi, de fiecare dată când a fost prezent la meci noi obținând VICTORIA! (sursa facebook AFC Unirea 1924 Alba Iulia)  

Citește mai multO victorie obținută cu sufletul!

Liga a 3-a, Seria a 9-a, play out, prima etapă din retur! Azi, pe Cetate, Unirea Alba Iulia – Gloria Bistrița!

AFC Unirea 1924 Alba Iulia - CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud (ora 18.00, Stadion Cetate din Alba Iulia). A: Hurducaș Victor (Iclod), A1: Pojar Paul Bogdan (Cluj-Napoca), A2: Vasile Bogdan Ștefan (Sibiu). Obs: Teodor Ioan (Târgu Mureş) și Orosfoian Ioan (Târgu Mureş). “Am pierdut 6-0 la Cluj! Și ce? Mulți vor spune acum că suntem slabi, nu avem valoare, că nici în Cupa Satelor nu avem șanse etc... Poate e adevărat, dar știți ceva? Pentru noi, suporterii adevărați chiar nu contează unde și cu cine jucăm! Există o vorbă în lumea suporterior: "Nu contează liga, cât iubești echipa!", o vorbă pe care nu mulți o vor întelege! Pentru noi, în Liga a 5-a sau în Liga 1, UNIREA rămâne unicul lucru pe care-l iubim și pentru care vom cânta neîncetat! Nu vom da jos tricoul de pe noi, nu vom lăsa fularul alb-negru din mână și nu ne vom opri din a flutura steagurile și din a bate tobele din cauza unor oameni care nu înțeleg ce înseamnă UNIREA pentru noi! Vom merge înainte, mândri că susținem această echipă, indiferent de ce vom întâmpina în călătoria noastră! UNIREA NU MOARE!” este mesajul postat pe facebook, din Germania unde se află la muncă, de Răzvan Magda. "Vom juca al 2-lea meci în 3 zile, împotriva Gloriei Bistrița! Venim după un eșec inadmisibil cu Sănătatea Cluj, 6-0, dar acum, orice punct pierdut poate fi sinonim cu retrogradarea! Ne este foarte greu să o spunem, dar băieții au nevoie de noi mai mult ca niciodată! Doar victoria este permisă și cu sprijinul vostru sunt toate șansele să luăm cele 3 puncte! Astăzi, la ora 18:00, cu toții la stadion!" este mesajul transmis pe facebook de FC Unirea Alba Iulia Fan Page. FRUMOS! (D.U., frf-cca.ro)

Citește mai multLiga a 3-a, Seria a 9-a, play out, prima etapă din retur! Azi, pe Cetate, Unirea Alba Iulia – Gloria Bistrița!

Liga a 3-a, Seria a 9-a, Play out, etapa a 5-a! UNIREA noastră…unde e? UNIREA noastră…ce ați făcut cu EA?

După acest lamentabil 6-0 încasat în deplasarea de astăzi de la Cluj, s-a jucat cu Sănătatea sau s-au jucat cu sănătatea noastră!?, ce ar mai fi de spus despre situația în care a ajuns echipa fanion a județului...Personal? Cred că nimic...Însă cei care ar trebui să răspundă la această întrebare...să o facă! Dacă vor dori acest lucru. Pentru că UNIREA nu moare, dar nici nu trăiește...(Dan UDREA)

Citește mai multLiga a 3-a, Seria a 9-a, Play out, etapa a 5-a! UNIREA noastră…unde e? UNIREA noastră…ce ați făcut cu EA?

OFICIAL! De la 1 iunie echipa de fotbal Unirea Alba Iulia urmează să fie preluată de Primăria Alba Iulia!

SAFC Unirea 1924 Alba Iulia SA, echipă ce evoluează în Campionatul Ligii a 3-a, Seria 9, în sezonul 2021-2022, va fi preluată, începând de la 1 iunie 2022, de către Primăria Municipiului Alba Iulia, prin intermediul Clubului Sportiv Municipal Unirea Alba Iulia! Treptat se vor prelua și emblema, si istoria clubului, ca de exemplu situația similară a echipei CSM Reșița, în trecut Metalul Reșița! Pentru noi, suporterii, nu poate să fie decât un motiv de bucurie pentru ca nu o să ne mai vedem echipa chinuindu-se și că vom avea după mulți ani o anumită stabilitate financiară! Noi, suporterii, ne arătăm sprijinul pentru acest nou capitol din istoria de aproape 100 de ani ai echipei, care s-a mai numit în trecut CSM Unirea Alba Iulia, atât "Clubul Sportiv Muncitoresc" și "Clubul Sportiv Municipal"! De la Unirea Mihai Viteazul Alba Iulia la CSM Unirea Alba Iulia, Apulum Alba Iulia și AFC Unirea 1924 Alba Iulia, suporterii mereu au susținut aceeași echipă, UNIREA, cum ne dorim să facem și de acum încolo! "Vom prelua echipa de la vară. Au fost numeroase discuții pe această temă cu primarul, cu viceprimarii, cu aleșii locali. Dreptul de participare în Liga a 3-a va fi cesionat către CSM Unirea Alba Iulia, iar apoi, în luna iunie, în termenul prevăzut de regulament, vom depune documentele aferente la Federația Română de Fotbal”, a punctat Radu Urcan, directorul CSM Unirea Alba Iulia, într-o emisiune la Radio Unirea FM. "Totul depinde ca, clubul să fie pe «zero» în privința datoriilor. Vrem să ne consolidăm din mers, sezonul următor să accedem în play-off, iar în 2024, când Unirea va împlini 100 de ani, să celebrăm o promovare în Divizia B”, a mai spus Radu Urcan. (sursa facebook FC Unirea Alba Iulia FanPage)

Citește mai multOFICIAL! De la 1 iunie echipa de fotbal Unirea Alba Iulia urmează să fie preluată de Primăria Alba Iulia!