Ce să fie…ce să fie…Unirea Alba Iulia aproape de a bate palma…

Aseară, pe la ora 19.00, am primit un telefon! De la un prieten foarte bun...! "Arde, arde dar este de bine..." a fost mesajul. Astfel, Teodor Birț ( foto stânga, ex președintele de la FC Hermannstadt), Marius Lungu (foto dreapta, fostul apărător central al alb-negrilor din Cetatea Marii Uniri și director sportiv al sibienilor), împreună cu doi investitori importanți ar urma să se implice în viața Unirii Alba Iulia. Condiția este ca echipa să nu retrogradeze în acest sezon al Ligii a 3-a din Seria 5-a iar auditul financiar să iasă bine! După care m-am pus,din nou, pe telefoane! Iar părțile implicate nu au infirmat tranzacția..."Discuții au existat și există! Sper să fie bine pentru toată lumea! Doar că mai trebuie puțintică răbdare.." Doamne ajută! (Dan UDREA) 

Citește mai multCe să fie…ce să fie…Unirea Alba Iulia aproape de a bate palma…

Turneu remarcabil al juniorilor Unirii Alba Iulia (2007 și mai mici) la Enjoy Winter Cup! (GALERIE FOTO)

Uniriștii au încheiat pe poziția a 4-a, prima clasată din provincie!, podiumul fiind format din New Stars București, FC Lusitan București și Dinamo București, asta în condițiile în care au pierdut doar un singur joc, 0-6 în semifinala cu viitoarea campioană, iar în finala mică au terminat 0-0 cu Dinamo București dar au fost învinși la loteria penalty-urilor de departajare. În rest doar victorii pe linie, 4-0 cu CSȘ Craiova, 7-1 cu Savi Sport Ploiești, 2-1 cu Celta Brașov și 3-1 cu Chindia Târgoviște!
Lotul a fost format din: Portari: Ferencz Daniel, Moga Carlos și Coroiu Andrei. Jucători de câmp: Chinde Dragoș, Doda Alexandru, Muntean Cătălin, Ruja Andrei, Borza Darian,Baba Robert, Stanciu Rareș, Blagu Lucas, Negrea Gabriel, Mihălțan Răzvan, Pauletti Alin, Hada Bogdan și Giurca Daniel. Antrenori : Manea Mihai și Mardare Fane.
Marcatori: Robert Baba 6 , Darian Borza 4, Andrei Ruja 3, Lucas Blagu și Răzvan Mihălțan. FELICITĂRI! (Dan UDREA) (mai mult…)

Citește mai multTurneu remarcabil al juniorilor Unirii Alba Iulia (2007 și mai mici) la Enjoy Winter Cup! (GALERIE FOTO)

Emil Dehelean și fiul Mihai…în familie la amicalul Unirea Alba Iulia – LPS Cetate Deva!

Cam rar se întâmplă ca un tată și fiul său să fie prezenți în același timp, în postura de colegi de brigadă de arbitri iar mai apoi unul să fie arbitru și celălalt jucător, pe un teren de fotbal la un meci! Fie el și amical...Astăzi, la Ciugud, în partida de verificare dintre Unirea Alba Iulia și LPS Cetate Deva am întâlnit un fapt inedit și anume faptul că tatăl și fiul s-au aflat printre protagoniștii jocului. Seniorul Emil (foto dreapta) a condus la centru întâlnirea iar fiul a fost asistent în primul mitan, pentru ca în repriza secundă juniorul Mihai (foto stânga) să evolueze în trupa lui Mihai Manea. Cu alte cuvinte...FOTBAL pe pâine! (Dan UDREA, foto Nicu PĂȚAN)

Citește mai multEmil Dehelean și fiul Mihai…în familie la amicalul Unirea Alba Iulia – LPS Cetate Deva!

Uniriștii au pierdut, la Ciugud, amicalul! Unirea Alba Iulia – LPS Cetate Deva 1-3! (GALERIE FOTO)

Duelul divizionarelor terțe Unirea Alba Iulia și LPS Cetate Deva, meci disputat astăzi la Ciugud, s-a încheiat cu victoria grupării hunedorene, scor 3-1 (2-0). Trupa lui Fane Nanu s-a impus prin reușitele semnate de Boldea (14), Al. Petresc (33) – ex-uniristul a marcat împotriva echipei la care a jucat în tur, Velcotă (57). Golul de onoare al trupei lui Mihai Manea a fost înscris în final de Fane Mardare (87), “alb-negrii” înregistrând primul insucces din jocurile de verificare ale acestui an, în condițiile în care nu au putut conta, din diverse motive, pe serviciile a 9 jucători. În cursul săptămânii viitoare, gruparea din Cetatea Marii Uniri va susține alte două întâlniri de verificare, cu CIL Blaj și CS Hunedoara (sâmbătă, 22 februarie, ora 11.00, în deplasare). În așteptarea banilor din Arabia Saudită, de la Al Ahli, conducerea spune că cel mai târziu pe 24 februarie, albaiulienii ar mai putea efectua și un cantonament centralizat la Geoagiu Băi…
Au evoluat formațiile:
Unirea Alba Iulia: Angeru – R. Ivan, Scrob, Mardare, Ad. Matei, Mâlnă, Guț, Cip. Selagea, Țernă (LPS Cetate Deva), Bârdea, Mateș (Sîntoma, Dehelean, An. David. Au lipsit Sporea, Zsigmond, I. Neag, Fetița, F. Morar, Al. Giurgiu, C. Avram, Joldeș, Cr. Păcurar). Antrenor Mihai Manea;
LPS Cetate: Al. Manea – Subțirică, Radak, Bogdanovici, Doboș, Filip, Boldea, Al. Petresc, Velcotă, M. Ion, Iovu (Kelemen, Teodorescu, Jude, Pisică, Curescu, Târș, Chivu. Absenți Bârzan, Herci, Țoiu). Antrenor Fane Nanu. (Dan UDREA, foto Nicu PĂȚAN) (mai mult…)

Citește mai multUniriștii au pierdut, la Ciugud, amicalul! Unirea Alba Iulia – LPS Cetate Deva 1-3! (GALERIE FOTO)

În primul amical din 2020, Unirea Alba Iulia – Corvinul Hunedoara 3-2!

Uniriștii au câștigat primul joc de verificare al anului, s-a jucat la Oarda de Jos, cu scorul de 3-2 (3-1), în fața celor de la Corvinul Hunedoara. Pentru albaiulieni au marcat Răzvan Aveam 2 și Cipri Selagea din 11 metri. "Avem șanse mari să primim banii pentru Nicolae Stanciu până la sfârșitul acestei luni. Comisia de Soluționare a  Litigiilor FIFA ne-a dat dreptate iar în acest moment cazul nostru este pe masa celor de la Comisia de Disciplină și Executare a Drepturilor Financiare, deci credem că în două-trei zile ne vor fi virați banii" au punctat oficialii Unirii Alba Iulia. În meciul cu hunedorenii au jucat Rareș Sporea - Nimrod Zsigmond (2000), Răzvan Ivan (2000), Ionuț Neag, Adi Matei, Marian Guț, Mâlnă (2000), Răzvan Fetița, Răzvan Avram, Cipri Selagea, Mihai Mateș (Răzvan Pauletti-2005, Radu Scrob, Jurcă-2005, Dodoc-2005, Mihai Dehelean-2002, Mihai Dăscălescu jr-2003, Alex Bakcsi-2002, Vasile David-2003, Paul Joldeș, Cristi Păcurar. Au lipsit Alex Giurgiu, Filip Morar, Fane Mardare, Andrei David, Alex Bârdea și Angelo Angeru). La capitolul despărțiri se numără Alex Petresc, Ionuț Frăsineanu, Dumitru Mărgărit, Narcis Mazilu, Dani Tat (definitiv la CS Univesitatea Alba Iulia) și Alex Kiraly (în probe la Industria Galda de Jos). Urmează pe 14 februarie la Oarda de Jos un joc cu LPS Cetate Deva iar pe 22 februarie, la Hunedoara, revanșă cu Corvinul. (Dan UDREA)    

Citește mai multÎn primul amical din 2020, Unirea Alba Iulia – Corvinul Hunedoara 3-2!

Unirea Alba Iulia la primul antrenament din 2020! (GALERIE FOTO-VIDEO)

Elevii lui Mihai Manea au revenit la pregătire iar gruparea din Cetatea Marii Uniri așteaptă de luni bune banii din Arabia Saudită, de la Al Ahli, în vreme ce conducătorii au fixat un nou termen de achitare al restanțelor și anume finalul acestei luni. Astfel, Al. Petresc s-a prezentat la reunire, însă mijlocașul a dorit doar să-și ia actele și să plece la LPS Cetate Deva. Sunt certe despărțirile de Dani Tat (CS Universitatea Alba Iulia) și Alex Kiraly (Industria Galda de Jos), iar Andrei Bârdea este în probe de joc la divizionara secundă Concordia Chiajna. Pe lângă juniorii din propria pepinieră (Alex Sîntoma și Mihai Dehelean), uniriștii au avut o singură noutate la primul antrenament, mijlocașul George Mâlnă (fost la CSU Alba Iulia, s-a pregătit și în vară cu Unirea Alba Iulia). Deocamdată programul jocurilor de verificare nu este bătut în cuie, sigur fiind doar amicalul din 15 februarie, cu CS Zlatna, urmând a se stabili și locul de desfășurare al cantonamentului centralizat, 1-9 februarie, la Alba Iulia sau la Codlea.
Lotul prezent la reunire: Sporea, Angeru, Sîntoma – R. Ivan, Zsigmond, Mardare, Guț, I. Neag, Scrob (revenit după o accidentare), Al. Giurgiu, Dehelean, Ad. Matei, Frăsineanu, Al. Petresc (nu s-a antrenat), Cip. Selagea, F. Morar, C. Avram, Fetița, Joldeș, Mâlnă (CSU Alba Iulia), Mateș, Mărgărit, An. David, Cr. Păcurar, M. Dăscălescu jr. Antrenori Mihai Manea, George Țălnar și Petre Clep. (D.U., foto-video N.P.) (mai mult…)

Citește mai multUnirea Alba Iulia la primul antrenament din 2020! (GALERIE FOTO-VIDEO)

„Albanezele” din Seria a 5-a din Liga a 3-a se reunesc luni 20 ianuarie!

METALURGISTUL CUGIR - locul 4 cu 7 victorii, 5 remize, și 3 înfrângeri, golaveraj 21-16 și 26 de puncte. Elevii antrenorului-jucător Luci Itu au prevăzut un cantonament centralizat, pe plan local, timp de o săptămână, începând din 27 ianuarie. Amicale: Spicul Daia Română (25 ianuarie), CS Universitatea Alba Iulia (1 februarie), LPS Cetate Deva (8 februarie și 19 februarie), “U” Cluj (15 februarie, în deplasare) și Sticla Arieșul Turda (22 și 29 februarie).     UNIREA ALBA IULIA - locul 12 cu 4 victorii, 4 remize și 7 înfrângeri, golaveraj 21-19 și 16 puncte. La ora 14.15 a fost fixată reunirea trupei lui Mihai Manea și George Țălnar la Stadionul “Cetate” În funcție de momentul încasării banilor de la Al Ahli, aproximativ 200.000 de dolari de la formația din Arabia Saudită, bani cuveniți în contul transferului lui Nicu Stanciu, acum un an, de la Sparta Praga la Al Ahli și este vorba despre un procent din contribuția de solidaritate, “alb-negrii” vor decide unde vor efectua cantonamentul centralizat în perioada 1-9 februarie, programul jocurilor de verificare (fiind prevăzute 6-7 amicale) depinzând de locația unde se va derula stagiul de pregătire, fie la Alba Iulia, fie la Codlea. INDUSTRIA GALDA DE JOS - locul 16 cu 2 victorii, 2 remize și 11 înfrângeri, golaveraj 16-35 și 8 puncte. Partidele de verificare pentru echipa lui Paul Ciucă sunt următoarele: CS Ocna Mureș (1 februarie), CS Universitatea Alba Iulia (8 februarie), Unirea Dej (8 și 29 februarie), Gaz Metan Mediaș-juniori (22 februarie). (D.U.)

Citește mai mult„Albanezele” din Seria a 5-a din Liga a 3-a se reunesc luni 20 ianuarie!

Uniristul Andrei Bârdea în probe la Concordia Chiajna!

Tânărul mijlocaș al Unirii Alba Iulia, Andrei Bârdea (născut în anul 2001), se va afla la pregătirile divizionarei secunde Concordia Chiajna. "Noul antrenor al Concordiei, Florin Bratu, îl va urmări la antrenamente și dacă va fi mulțumit de modul în care se prezintă Andrei, vom negocia un viitor transfer. Eu am mare încredere în potențialul acestui copil și sunt sigur că foarte curând va face pasul spre un eșalon superior!" a punctat Mihai Dăscălescu, președintele "alb-negrilor" din Cetatea Marii Uniri. Altfel, mâine conducerea uniriștilor și staff-ul tehnic vor definitiva ultimele detalii vizavi de reunirea lotului de jucători, cel mai probabil luni 20 ianuarie, și un eventual cantonament centralizat. (Dan UDREA)  

Citește mai multUniristul Andrei Bârdea în probe la Concordia Chiajna!