Au venit 14…Câţi vor rămâne?

Pascal (foto), Ciucă – portari, Bâlu, Camara, G. Ivan, Simion, Bărbulescu – fundaşi, Boboc, Al. Filip, Pleniceanu, Spătaru, Dudciuc (a sosit astăzi) – mijlocaşi, Ad. Câmpeanu şi Bodolan – atacanţi, sunt cei 14 fotbalişti, nu a semnat încă nici unul dintre aceştia, care încearcă să-l convingă pe tehnicianul Marian Pană că merită să îmbrace tricoul Unirii Alba Iulia în acest retur. Dacă G. Ivan este accidentat, joi este aşteptat la echipă atacantul Mădălin Munteanu (21 ani, Farul Constanţa) iar stoperul francez Nicholas Vajou (24 ani, Farul Constanţa) trebuie să-şi încheie conturile cu gruparea de la malul Mării Negre pentru a deveni liber de contract pentru ca mai apoi să demareze tratativele (mai mult…)

Citește mai multAu venit 14…Câţi vor rămâne?

100.000 de euro de la Roşia Montană Gold Corporation!

Compania canadiană, noul sponsor principal al echipei fanion a judeţului, a virat în contul clubului din Cetatea Marii Unri suma de 50.000 de euro (25.000 acum respectiv 25.000 în luna martie), dar pentru anul în curs gruparea din Liga a 2-a mai are promisă, de la Roşia Montană Gold Corporation, o nouă tranşă în valoare tot de 50.000 de euro. Dacă mai punem la socoteală şi faptul că albaiulienii au intrat în posesia celei de-a 2-a tranşe din suma (mai mult…)

Citește mai mult100.000 de euro de la Roşia Montană Gold Corporation!

Duminică, ora 11.00, la Oarda de Jos: Unirea – CS Zlatna!

Gruparea de pe malul Ampoiului, CS Zlatna (Liga a 3-a) va susţine duminică, ora 11.00, pe terenul din Oarda de Jos, cel de-al 3-lea amical al anului, de această dată adversarul elevilor lui Ion „Liţă” Ilie (foto) fiind FC Unirea Alba Iulia din Liga a 2-a. „După partida de verificare de sâmbătă, vom mai disputa încă 3 astfel de întâlniri, miercuri 16 februarie la Cisnădie, vineri 18 februarie, la Drâmbar, cu Europa Alba Iulia (Liga a 4-a) şi vineri 25 februarie, la Zlatna, cu Cuprirom Abrud” a spus tehnicianul „aurarilor”. Altfel, zlătnenii s-au înţeles verbal cu Unirea Alba Iulia pentru împrumutul lui Tănase şi Popa în vreme ce David (Arieşul Baia de Arieş) este foarte aproape de a îmbrăca din retur tricoul alb-albastru al zlătnenilor. „Din păcate l-am pierdut pe atacantul Dan Dumitraş (Arieşul Apuseni Baia de Arieş), acesta devenind indisponibil până în vara în urma accidentării stupide suferite la tibia piciorului drept. El a fost operat marţi de către doctorul Iului Kadar, are o tijă cu 8 şuruburi în picior dar am primit asigurări că din vară fotbalistul poate reveni la pregătire. După 10 zile de spitalizare îi vor fi scoase aţele şi va pleca acasă (mai mult…)

Citește mai multDuminică, ora 11.00, la Oarda de Jos: Unirea – CS Zlatna!

Roşia Montană Gold Corporation este noul sponsor principal al Unirii Alba Iulia!

În această seară conducerea Unirii Alba Iulia a parafat contractul de sponsorizare cu firma Roşia Montană Gold Corporation din retur numele firmei urmând a fi inscripţionat pe tricourile de joc ale divizionarei secunde. Primul pas al acestei colaborări? Fotbaliştii şi-au încasat, miercuri, drepturile financiare pe luna decembrie. Să fie într-un ceas bun! (D.U)

Citește mai multRoşia Montană Gold Corporation este noul sponsor principal al Unirii Alba Iulia!

Încă 3 pentru Unirea?

Gruparea din Cetatea Marii Uniri se dovedeşte a fi extrem de activă pe piaţa transferurilor în această iarnă. Pe lângă cei 12 fotbalişti nou sosiţi sub comanda lui Marian Pană, şi el la debutul în funcţia de principal al Unirii Alba Iulia, S. Ciucă, Pascal, Bâlu, Bărbulescu, Camara, Simion, G. Ivan, Pleniceanu, Boboc, Al. Filip, Ad. Câmpeanu şi Bodolan, conducătorii divizionarei secunde mizează şi pe înregimentarea altor 3 jucători. Este vorba despre Bogdan Spătaru (mijlocaş dreapta, 23 ani, fost la Mureşul Deva), Sorin Dudciuc (jucător de bandă dreaptă, 23 ani, fost la FCM Bacău) şi Nicolas Vajou (foto, fundaş central, 24 de ani, aflat în litigiu cu Farul Constanţa pentru a deveni liber de contract, francezul (mai mult…)

Citește mai multÎncă 3 pentru Unirea?

Stanciu între Hoffenheim şi naţionala U18!

Internaţionalul de juniori al Unirii Alba Iulia, Nicuşor Stanciu (foto, 17 ani), va pleca pe 11 februarie spre Germania acolo unde va susţine probe de joc la gruparea Hoffenheim din 1 Bundesliga. Anul trecut, mijlocaşul Unirii Alba Iulia a susţinut probe de joc şi la VfB Sttutgart iar în această iarnă a fost dorit, tot pentru a susţine probe de joc, la gruparea scoţiană Celtic Glasgow asta în vreme ce la sfârşitul anului trecut a refuzat să plece, din cauza programului extrem de încărcat cu „navetă” între echipa de club şi naţionala Under 18 a României, tot la probe, la italienii de la Brescia din Serie A. De remarcat faptul, că după Ciprian Selagea (mâine are un meci amical la Manisa (mai mult…)

Citește mai multStanciu între Hoffenheim şi naţionala U18!

12 jucători noi în cantonamentul Unirii!

În cantonamentul Unirii Alba Iulia se află 12 nou sosiţi, tehnicianul Marian Pană urmând a decide, cel mai probabil la sfârşitul acestei săptămâni, pe cine va păstra în lotul cu care „alb-negrii” din Cetatea Marii Uniri va aborda returul. Este vorba despre portarii Pascal (Corvinul Hunedoara) şi S. Ciucă (Minerul Lupeni), fundaşii Bâlu (Voinţa Sibiu), Simion (Rapid), Camara (FK Ekranas-Lituania), Bărbulescu (FC Argeş), G. Ivan (Victoria Brăneşti), mijlocaşii Boboc (foto, Farul), Pleniceanu (FC Cisnădie, ultima oară în Spania în Liga a 4-a), Al. Filip (Farul), atacanţii Ad. Câmpeanu (Farul) şi Bodolan (ACSMU Poli Iaşi). Surse apropiate clubului susţin că singurele semne de întrebare sunt legate de Bărbulescu, Camara, Simion şi Bodolan în rest albaiulienii înţelegându-se în privinţa transferului cu ceilalţi 8 jucători noi (mai mult…)

Citește mai mult12 jucători noi în cantonamentul Unirii!

„Liţă” Ilie l-a pierdut pe Dumitraş!

Tehnicianul grupării CS Zlatna a fost prezent în această dimineaţă la spitalul din Alba Iulia pentru a-şi vizita unul dintre jucători, accidentat grav la o miuţă care a avut loc la Baia de Arieş. „Este vorba despre atacantul Dan Dumitraş, un fotbalist venit în probe de la Arieşul Apuseni Baia de Arieş care m-a convins în perioada petrecută în cantonamentul centralizat că mă pot baza pe el în retur. Din păcate, duminică s-a băgat la joc cu foştii colegi de echipă şi s-a accidentat la tibia piciorului drept iar mâine (n.a. marţi) va fi operat de doctorul Iuliu Kadar. Este însă tânăr şi sper să se recupereze cât mai repede” a spus Ion „Liţă”  Ilie (foto). La rândul său, fotbalistul a povestit cu lacrimi în ochi „filmul”. „Am fost la antrenamentul celor de la Arieşul, am jucat cărţi în vestiar cu un prieten şi la un moment dat am fost chemat să intru şi eu la miuţă deoarece nu erau destui jucători pentru a se juca 11 contra 11. A urmat un contact cu portarul şi acum sunt pe patul de spital şi aştept să mă  operez” a povestit Dan Dumitraş (mai mult…)

Citește mai mult„Liţă” Ilie l-a pierdut pe Dumitraş!