Arena „Pielarul” din Sebeş va găzdui duminică, cu începere de la ora 11.00, partida de verificare dintre FC Unirea Alba Iulia (Liga a 2-a) şi CS Zlatna (Liga a 3-a). „Alb-negrii” au în lot nu mai puţin de 15 jucători noi (portarii Pascal şi Ciucă respectiv jucătorii de câmp Bâlu, G. Ivan, Simion, Camara, Bărbulescu, Boboc, Al. Filip, Pleniceanu, Spătaru, Dudciuc, Ad. Câmpeanu, Munteanu şi Bodolan) iar întâlnirea cu aurarii reprezintă un test excelent pentru a vedea exact cu cine se va ataca returul. „Astăzi (n.a. sâmbătă) lucrăm la contractele fotbaliştilor şi cu mici excepţii, G. Ivan-probleme medicale, Bodolan, Bărbulescu, Simion şi Dudciuc, cred că toţi ceilaţi vor semna cu Unirea Alba Iulia. Mai rămâne ca mâine în amicalul de la Sebeş cu CS Zlatna, antrenorul Marian Pană să se decidă în privinţa unora dintre jucătorii aflaţi în acest moment în lot. Francezul Nicholas Vajou, ultima oară legitimat la Farul Constanţa, încă nu a reuşit să devină jucător liber, memoriul său urmând a se discuta de abia marţi însă şi el rămâne în atenţia noastră cu privire la un eventual transfer” a declarat, în această dimineaţă Eutin Bojin, managerul sportiv al Unirii Alba Iulia. Altfel, fotbaliştii şi antrenorii vor primi rata pe luna ianuarie până pe 15 februarie dar…”ne gândim să plătim chiar pe 14, de Valentines Day, pentru ca fiecare să poată face o surpriză plăcută soţiei sau prietenei cu prilejul Zilei Îndrăgostiţilor”. În altă ordine de idei, terbuie spus că în afara amicalului de mâine, albaiulienii mai au în această săptămână încă 2 jocuri de pregătire: miercuri, ora 16.00 pe „Pielarul” cu Europa Alba Iulia (Liga a 4-a) şi sâmbătă, ora 12.00 la Alba Iulia (încă nu s-a stabilit terenul pe care se va juca) cu Universitatea Cluj (Liga 1).
Dan UDREA