Neluţu Popa a ajuns în…EUROPA! (VIDEOTEXT)

A petrecut 28 de ani la Unirea Alba Iulia unde a fost golgheterul all-time al „alb-negrilor” după care a trecut pe „banca suspinelor” atât la seniorii cât şi la juniorii echipei-fanion a judeţului precum şi la alte grupări din judeţ. Se numeşte Neluţu Popa, nu mai are nevoie de nici un fel de prezentare iar această vară a devenit şeful Centrului de Copii şi Juniori al CS Europa-Alba Alba Iulia. “Normal că m-am simţit jignit de faptul că după o muncă de 28 de ani am fost demis de către conducătorii Unirii dar aş vrea să nu se uite că eu am fost cel care i-a antrenat pe Gicu Grozav, ajuns la Standard Liege (Belgia) pentru 350.000 de euro, pe Dinu Moldovan (mai mult…)

Citește mai multNeluţu Popa a ajuns în…EUROPA! (VIDEOTEXT)

Revin Camara, Stan, Boboc şi Spătaru?!

Patru dintre foştii jucători ai Unirii Alba Iulia, fundaşul central Camara respectiv mijlocaşii T. Stan, Boboc şi Spătaru ar putea reveni în această perioadă la "alb-negri", cu toate că şi-au încheiat contractele cu gruparea din Cetatea Marii Uniri. De asemenea, urmează să se discute şi cu fundaşul de bandă stânga, Bucurică, pentru prelungirea actualului angajament iar cei care se ocupă de destinele echipei fanion a judeţului vor încerca să plătească jucătorilor şi antrenorilor cât mai rapid şi rata contractuală pe luna mai (n.a. scadentă în 15 iunie). Altfel, în aceste zile ar trebui să intre în contul clubului şi cei 100.000 de euro pe care gruparea italiană Empoli (Serie B) trebuie să-i achite pentru transferul internţionalului de juniori Fabin Himcinschi. (D.U.)

Citește mai multRevin Camara, Stan, Boboc şi Spătaru?!
  • Categorie Articol:Can-can

Sylvestre Eteme: „În România mă simt ca acasă!”

Aflat de 4 zile în Alba Iulia, agentul de jucători Sylvestre Eteme se simte în România ca şi în ţara natală, Camerun. „Am fost plecat în multe ţări din Europa unde am transferat o serie de jucători africani. În românia lumea este la fel ca şi în Camerun, ospitalieră, prietenoasă. Toată lumea te salută, te întreabă ce faci, de unde eşti, vorbeşte cu tine…În alte locuri lucrurile nu stau deloc aşa. În Finlanda sau în Islanda, pentru a da doar două exemple în acest sens, nimeni nu este interesat de nimic altceva decât de propria persoană, sunt popoare mai reci, ca să zic aşa, (mai mult…)

Citește mai multSylvestre Eteme: „În România mă simt ca acasă!”

A revenit Bumbac! Amical cu Voinţa Sibiu!

Pe lângă cei 24 de fotbalişti prezenţi la reunirea lotului de ieri după amiază, astăzi a sosit la Alba Iulia şi stoperul Constantin Bumbac, ultima oară la CS Mioveni. „Cu Bumbac vom discuta mâine (n.a. miercuri) detaliile unui nou contract şi pot spune că suntem în discuţii cu mai mulţi jucători, majoritatea lor străini şi liberi de contract, pentru a-i aduce la Alba Iulia. Sperăm ca în decursul acestei săptămâni să avem o întrevedere în care să discutăm şi condiţiile unei viitoare colaborări cu Roşia Montană Gold Corporation. Altfel, sâmbătă dimineaţa, la ora 10.00 sau 10.30, avem programat un joc de (mai mult…)

Citește mai multA revenit Bumbac! Amical cu Voinţa Sibiu!

Alexandru Kalanyos: Un veritabil şlefuitor de talente!

În meciul de luni disputat de Naţionala României Under 19, s-au regăsit şi 3 albaiuleni crescuţi şi promovaţi la FC Unirea Alba Iulia de către antrenorul Alexandru Kalanyos. Este vorba de Nicuşor Stanciu (titular), Alexandru Giurgiu şi Florin Ilie ( primii doi de la Unirea Alba Iulia, cel de-al treilea de la Poli Timişoara) cei 2 intrând în repriza a 2-a. „Nicuşor Stanciu (foto, rîndul de jos în mijloc) este un jucător extrem de talentat, un fotbalist complet care loveşte mingea cu ambele picioare (ambidextru), are viziune in joc, este şiret, vede jocul extraordinar de bine în condiţii de presiune a adversarului. Acestea sunt doar citeva calităţi ale fostului meu briliant care a petrecut (mai mult…)

Citește mai multAlexandru Kalanyos: Un veritabil şlefuitor de talente!

„Abonaţi” la…2-3!

Echipa naţională Under 19 a României, selecţioner Lucian Burchel, care se pregăteşte pentru turneul final al Campionatului European, a fost învinsă, joi dimineaţă, cu scorul de 3-2 (2-1), de formaţia Sportul Studenţesc, într-un meci amical disputat la Mogoşoaia. Golurile „tricolorilor” au fost marcate de ex-uniristul Sergiu Buş ’22 şi Roman ’88, în timp ce pentru Sportul au înscris Târnăcop ’20, Nicola ’29 din penalti şi Antoche ’47. România i-a folosit pe: Brănescu (Tani) – Peteleu, Remeş (Gugu), Avrămia, Murgoci (Alex Giurgiu) – Benzar (Amet) – Cârstocea, Nicuşor Stanciu (Walleth) (mai mult…)

Citește mai mult„Abonaţi” la…2-3!

Re…UNIREA!

“Alb-negri” au început pregătirea noului sezon, luni după amiază în jurul orei 18.00, Gabriel Rotaru şi Mircea Oprea conducând primul antrenament la verii. Au fost prezenţi 24 de jucători şi anume Pascal, M. Lasc (revenit de la Europa Alba Iulia), Potopea, Pleniceanu, Cl. Oara, Al. Man (revenit de la Dinamo II), A. Gavrilă, Pistol, T. Stan, D. Militaru, Ciofu, Schuller, A. Ianc (revenit de de la FC Cisnădie), Contor, S. Mureşan, Bâlu, Oniga, Mercurian, H. Popa (Jiul Petroşani), Litean (Unirea Ungheni), Şt. Popa (Unirea Ungheni), M. Ştefan (Steaua II), M. Geacă (Corvinul) şi I. Văcărescu (Auto Catania Caransebeş). Marţi este aşteptat pe Cetate şi ex-uniristul Constantin Bumbac. La primul antrenament al Unirii de (mai mult…)

Citește mai multRe…UNIREA!

Nicuşor Cârnaţ, MVP, a dat gol şi a devenit campion naţional!

Titular în echipa Academiei Hagi în finala Campionatului Naţional al juniorilor D (născuţi în anul 1998 şi mai mici), Nicuşor Cârnaţ (foto, Academia Hagi.ro) a avut o contribuţie decisivă la victoria din această seară a echipei sale în faţa celor de la ACU Arad. Purtător al tricoului cu numărul 9, fotbalistul descoperit de antrenorul Vasile Ursu a marcat golul de 3-0 (min. 56 şut de la 30 de metri) şi a fost coautor la golul de 2-0 (min. 46, şut respins de portar şi reluat în plasă de Coman). La finalul jocului de la Buftea, meciul a fost arbitrat de bucureşteanul Marius Avram, scorul final a fost de 3-0 (1-0) în favoarea echipei Academiei Hagi prilej pentru tânărul fotbalist originar din Mihalţ (golgheterul echipei în campionat cu 41 de reuşite!), desemnat de altfel şi cel mai bun jucător al finalei, de a-şi trece în palmares primul titlu de campion naţional. (D.U.)

Citește mai multNicuşor Cârnaţ, MVP, a dat gol şi a devenit campion naţional!