A revenit Bumbac! Amical cu Voinţa Sibiu!

Pe lângă cei 24 de fotbalişti prezenţi la reunirea lotului de ieri după amiază, astăzi a sosit la Alba Iulia şi stoperul Constantin Bumbac, ultima oară la CS Mioveni. „Cu Bumbac vom discuta mâine (n.a. miercuri) detaliile unui nou contract şi pot spune că suntem în discuţii cu mai mulţi jucători, majoritatea lor străini şi liberi de contract, pentru a-i aduce la Alba Iulia. Sperăm ca în decursul acestei săptămâni să avem o întrevedere în care să discutăm şi condiţiile unei viitoare colaborări cu Roşia Montană Gold Corporation. Altfel, sâmbătă dimineaţa, la ora 10.00 sau 10.30, avem programat un joc de verificare la Sibiu în compania proaspetei prim divizionare Voinţa din localitate iar săptămâna viitoare intenţionăm să efectuăm un stagiu de pregătire, cel mai probabil la Braşov” a declarat Efi Bojin (foto), cel care de astăzi a preluat atribuţiile de preşedinte executiv al „alb-negrilor” din Cetatea Marii Uniri de la Nicu Lupu. Altfel, se pare că cei de la FCM Tg. Mureş sunt interesaţi de achiziţionarea fundaşului stânga Alex Giurgiu, aflat în aceste zile cu lotul naţional Under 19 al României care se pregăteşte pentru Europeanul care va debuta în cursul săptâmânii viitoare în România.

Dan UDREA

Lasă un răspuns