Turneul final al Campionatului Județean U19…o experiență de neuitat pentru “olimpici”! Azi au pierdut cu ASCS Bucharest United iar mâine joacă pentru medaliile de bronz cu Sporting Apahida! (GALERIE FOTO-VIDEO)

Seria impresionantă a campioanei județului la U19, 30 de jocuri fără înfrângere, a fost întreruptă astăzi, la Buftea, acolo unde trupa lui Ion Ilie a pierdut cu scorul de 3-0, goluri marcate în minutele 1, 57 și 88, în fața celor de la ACS Bucharest United, condiții în care aiudenii vor disputa mâine dimineață, de la ora 10.00 la Mogoșoaia, meciul pentru locurile 3-4 în compania celor de la Sporting Apahida, clujenii au pierdut cu scorul de 3-1 cealaltă semifinală cu Sporting Pitești. Au jucat Daniel Gorea – Andrei Nimaș, Paul Mărginean, Andrei Kiss, Bela Moldovan, Andrei Moldovan (64, Sergiu Dan), Alex Văsuț, Alex Bucșă (55, Răzvan Pitea) Szilard Zsiga, Andrei Bodogae (35, Patrik Boancă), Ionuț Scrobotă (55, Szabolcs Zsiga). Pentru o imagine de ansamblu vizavi de parcursul Olimpiei Aiud în acest sezon competițional vorbește Neluțu Demeter președintele conjudețenilor: “Sunt foarte mândru de acești copii! Nu este ușor să duci 32 de partide fără înfrângere, sezon regulat, turneu semifinal, nu este ușor să joci patru meciuri în patru zile, la zona de pe Aiudel după care, a doua zi să pleci la București pentru turneul final! Suntem aici, la Mogoșoaia, suntem între primele patru echipe din țară la această categorie de vârstă și prezența la turneul final reprezintă un bonus pentru fiecare component al lotului de jucători iar eu nu pot decât să-i felicit pe ei, jucătorii, staff-ul tehnic precum și pe toți cei care au contribiut la realizarea unei performanțe care pune și Aiudul pe eșicherul fotbalistic al țării!” . Și din partea noastră, BRAVO COPII! (Dan UDREA)GALERIE FOTO-VIDEO

 

Lasă un răspuns

Închideți meniul