Alba Carolina Beach Volleyball Tournament, ediția a III-a! 

În acest sfârșit de săptămână, Alba Iulia va găzdui cea de a treia ediție a competiției „Alba Carolina Beach Volleyball Tournament”, un turneu de volei pe nisip pentru amatori – sportivi nelegitimați, care va reuni peste 70 de competitori din întreaga țară, dar și din străinătate, participarea internațională fiind o premieră pentru acest eveniment. Competiția este organizată de Asociația Clubul Sportiv „Alba Carolina Sport Team”, alături de Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Sponsorul principal al competiției este Florea Grup. Meciurile vor fi disputate în două locații: terenul din cadrul complexului Astoria Pool Park și cel situat în imediata apropiere a Porții I-a a Cetății Alba Carolina. Sistemul de joc va fi cel cu dublă eliminare, cu seturi până la 15. Tabloul competițional și ordinea meciurilor vor fi făcute publice în data de 22.08, ora 20.00. Competiția se va desfășura după următorul program:

Vineri: 24.08.2018:

10:00 – 14:00: faze inițiale

14:00 – 16:00: pauză

16:00 – 20:00: faze inițiale

Sâmbătă: 25.08.2018:

10:00 – 14:00: faze superioare

14:00 – 16:00: pauză

16:00 – 20:00: faze superioare

19:00 – 23:00: party la Astoria Pool Park

Duminică: 26.08.2018:

10:00 – 19:00: semifinale și finale

19:00 – 20:00: premierea câștigătorilor

Evenimentul este la cea de a treia ediție și este singurul turneu de volei pe nisip din județul Alba. „Alba Iulia este unul dintre puținele orașe din țară care dispune de două terenuri de volei pe nisip, ambele  amenajate la standarde impuse pentru o competiție profesionistă. Este vorba de terenul bine-cunoscut de la Poarta I a Cetății, și de cel inaugurat în luna iulie, de la Astoria Pool Park. Competiția devine așadar una inedită în rândul competițiilor de acest gen, pentru că intrecerile sportive se vor disputa în două locații. Mai mult, dezvoltarea competiției vine în Anul Centenarului, un an în care drumurile fiecărui roman trebuie să treacă măcar o dată pe la Alba Iulia.”, spune Ducu Petrovici, președintele Asociației „Alba Carolina Sport Team”. Pe viitor, organizatorii doresc să aducă la Alba Iulia și o etapă a competiției profesioniste și să facă toate demersurile pentru ca acest sport să devină cât mai popular și în Alba Iulia. Contact: Email: [email protected] Telefon: 0722 289 235. (Comunicat de presă)

2 comentarii la “Alba Carolina Beach Volleyball Tournament, ediția a III-a! 

  1. Am citit in articol ca tabloul competițional și ordinea meciurilor vor fi făcute publice în data de 22.08, ora 20.00. Acum e 24.08 ora 21,15 si nimic postat . Concluzie : slaba propaganda , promisiuni neonorate , competitie nepopularizata . Pacat . Putin mai multa operativitate si seriozitate nu ar strica .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *