Alba Carolina Beach Volleyball Tournament, ediția a III-a! 

În acest sfârșit de săptămână, Alba Iulia va găzdui cea de a treia ediție a competiției „Alba Carolina Beach Volleyball Tournament”, un turneu de volei pe nisip pentru amatori – sportivi nelegitimați, care va reuni peste 70 de competitori din întreaga țară, dar și din străinătate, participarea internațională fiind o premieră pentru acest eveniment. Competiția este organizată de Asociația Clubul Sportiv „Alba Carolina Sport Team”, alături de Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Sponsorul principal al competiției este Florea Grup. Meciurile vor fi disputate în două locații: terenul din cadrul complexului Astoria Pool Park și cel situat în imediata apropiere a Porții I-a a Cetății Alba Carolina. Sistemul de joc va fi cel cu dublă eliminare, cu seturi până la 15. Tabloul competițional și ordinea meciurilor vor fi făcute publice în data de 22.08, ora 20.00. Competiția se va desfășura după următorul program: (mai mult…)

Citește mai multAlba Carolina Beach Volleyball Tournament, ediția a III-a! 

La aniversarea a 10 ani de la deschidere, Hotel Astoria investește în cel mai nou Pool Park din Alba Iulia!

Între proiectele de dezvoltare turistică din orașul Alba Iulia se numără și complexul acvatic de agrement pe care Hotel Astoria și-a propus să îl inaugureze în acest an. Piscina va avea o suprafață de 336 mp și va corespunde celor mai noi dotări din domeniu. De la arhitectura piscinei până la sistemele de filtrare folosite, toate au fost gândite pentru a oferi clienților un spațiu de relaxare sigur și atractiv. „Anul acesta se împlinesc 10 ani de la deschiderea hotelului Astoria. A fost mereu o destinație de referință în organizarea evenimentelor și ne dorim să rămânem în continuare între primele opțiuni ale turiștilor. (mai mult…)

Citește mai multLa aniversarea a 10 ani de la deschidere, Hotel Astoria investește în cel mai nou Pool Park din Alba Iulia!