Albaiulienii discută în aceste zile şi despre transferul atacantului Ciprian Prodan (foto, 32 de ani), vârful originar din Satu Mare aflându-se în lotul celor de la Victoria Brăneşti în ediţia trecută a Ligii 1, pentru care a bifat 7 partide. Astfel, albaiulienii încearcă pe ultima sută de metri să aducă la echipa din Cetatea Marii Uniri doi atacanţi experimentaţi, Cipri Prodan şi Ionuţ Bâlbă, care să suplinească eventuala despărţire de Nicuşor Stanciu. În altă ordine de idei, francezul Camara nu va mai ajunge în cursul zilei de astăzi la Alba Iulia, motivul invocat este pierderea avionului, ci doar mâine iar mijlocaşul Petcuţ (FCM. Tg. Mureş) a fost legitimat la FC Unirea Alba Iulia. Altfel, pentru jocul de sâmbătă cu ALRO Slatina, ora 11.00 pe stadionul „Cetate” cu intrare liberă, Stelu Gherman nu poate miza pe internaţionalul de tineret Nicuşor Stanciu, convocat la echipa naţională pregătită de Emil Săndoi şi care va juca vineri în Kazahstan în preliminariile EURO 2013, asta în vreme ce slătinenii au la rândul lor două absenţe, Vişa-accidentat şi Sg. Popescu-suspendat dar în formaţia lui Corneliu Ppaură va reveni, tot după o suspendare, Dulcea.
Dan UDREA