CSM Rm. Vâlcea – Unirea, azi de la ora 18.00!

Astăzi, cu începere de la ora 18.00, Unirea Alba Iulia va întâlni în deplasare pe CSM Rm. Vâlcea în cadrul etapei cu numărul 25 a Seriei Vest din liga secundă. Din fericire pentru antrenorul Gabi Rotaru, Pascal şi Boboc au fost recuperaţi şi vor juca în vreme ce mijlocaşul Călin Cristea nu poate evolua, din pricina unei entorse la glezna stângă suferită în partida cu FC Bihor dar ve reintra Al. Giurgiu, suspendat la întâlnirea cu bihorenii. “Tradiţia nu ne este favorabilă în duelurile cu vâlcenii, practic suntem în situaţia Bihorului la meciul de pe «Cetate». Sper ca şi noi să reuşim acelaşi lucru şi să spargem gheaţa. Ar fi şi cazul, mai ales că jucătorii sunt conştienţi de importanţa meciului. Dacă izbutim să marcăm la Vâlcea sigur nu pierdem jocul”, a spus „Roti”. Echipa probabilă: Pascal – Bălu, Camara, Potopea, Al. Giurgiu – Spătaru, Pleniceanu, N. Stanciu, Boboc – Ad. Câmpeanu, M. Oprea. Deşi sunt aproape salvaţi de la retrogradare, tehnicianul vâlcenilor, Laurenţiu Tudor speră să ţină echipa în „priză” după cele 2 săptămâni de vacanţă foţată. „Nu suntem încă scăpaţi, aşa că tratăm toate meciurile cu seriozitate, ca o finală. Aşa cum am mai spus, tinerii au oscilaţii în joc, după două meciuri cu evoluţii foarte bune, a venit eşecul din amicalul cu FC Hunedoara, care sper ca i-a readus cu picioarele pe pământ. Cu Unirea, nu îmi convine egalul, este bună doar victoria, pentru că jucăm acasă. Băieţii trebuie să se obişnuiască cu succese, nu să se culce pe o ureche după câteva partide bune.văzut Unirea şi în jocul de la Mioveni, scorul de acolo, nu reflectă realitatea. Alba Iulia e o chipă bună, sper să câştige totul de sâmbătă încolo, îmi doresc ca ei să se salveze, dar fără să ia vreun punct de la noi „, a spus pentru liga2.ro, managerul CSM-ului, Laurenţiu Tudor. Tehnicianul nu poate conta în partida de azi pe Florin Sandu, eliminat în jocul de la Iaşi, în timp ce Roşca şi Mitu sunt incerţi, ei acuzând accidentări uşoare.

Dan UDREA

Lasă un răspuns