Week-endul trecut s-a desfăşurat în capitala Serbiei o prestigioasă competiţie de orientare, „Beograd Open”, la startul căreia s-au aliniat un număr important de sportivi din Serbia, Bulgaria, România, Ungaria, Croaţia, Italia, Slovacia şi Macedonia. La aceasta au participat Tamas Bogya şi Irina Maiorescu sportivi ai CS Unirea Alba Iulia, ambii concurând la categoriile Seniori Elită, masculin respectiv feminin. La masculin, după ce sâmbătă, în prima zi de concurs s-a clasat al 3-lea, Tamas Bogya (foto) şi-a „spulberat” adversarii în cursa de duminică pe care a câştigat-o de o manieră categorică reuşind astfel să se impună şi în clasamentul final cumulat la „Beograd Open”. În întrecerea feminină, Irina Maiorescu (dublă legitimare cu Mentor Silva Bucureşti) s-a clasat în ambele etape pe locul secund astfel că şi în clasamentul final cumulat a urcat pe a 2-a treaptă a podiumului de premiere. „Aceste rezultate sunt o confirmare că ne aflăm pe drumul cel bun pentru obiectivul major al acestui an şi anume Campionatele Mondiale de Seniori care vor avea loc în luna august în Franţa. Sper ca ambii sportivi să obţină calificarea şi rezultate cât mai bune la competiţia supremă” a declarat Marius Anghel antrenorul sportivilor. De altfel, 5 dintre sportivii secţiei de orientare (Andreea Dănilă, Tamas Bogya, Florin Ţuncu, Radu Milea şi Marius Anghel) au fost prezenţi într-un stagiu de pregătire în Portugalia în perioada 26 februarie – 14 martie participând şi la cele mai importante competiţii din lume ale acestei perioade şi anume Portugal „O” Meeting şi Internacinal Meeting of Arraiolos. La aceste competiţii s-au aliniat la start un număr de 1786 de sportivi reprezentând 399 de cluburi din 28 de ţări, printre care şi liderii mondiali ai momentului Thierry Gueorgiou (Franţa) şi Simone Niggli (Elveţia). În întrecerea individuală, cele mai bune clasări le-a avut tot Tamas Bogya care în etapa contând pentru clasamentul mondial de la Arraiolos a reuşit clasarea pe un onorant loc 19 care i-a adus peste 1000 de puncte şi o ascensiune până pe locul 162 mondial. În clasamentul pe cluburi CS Unirea Alba Iulia s-a clasat pe un onorant loc 54. Un sprijin important pentru acest stagiu de pregătire a venit din partea clubului GD4C din Porto (organizator al primei competiţii) cu care clubul unirist a reuşit să dezvolte importante relaţii de colaborare în ultimii 2 ani de zile. (Radu Mihai NICULA, Director CS Unirea Alba Iulia)