De astăzi, FC Unirea Alba Iulia va fi antrenată de Marian Pană (foto, ziarulunirea.ro), al treilea “principal” al “alb-negrilor” în actuala stagiune, ex-tehnicianul „şepcilor roşii” urmând să conducă în această dimineaţă primul antrenament al uniriştilor. Acesta va fi secondat, cel mai probabil, de Adi Himcinschi dar doreşte să-şi mai aducă şi un alt antrenor secund. Pană a parafat, marţi după amiază, un contract valabil pe un sezon şi jumătate, durata înţelegerii prelungindu-se automat pe încă un an în cazul atingerii obiectivelor, adică promovarea în primul eşalon în sezonul 2011-2012. “Cred cu tărie că am făcut o alegere utilă şi am mare încredere în capacitatea lui Marian Pană. Nu ne gândim la retrogradare în acest sezon ba mai mult ne propunem o clasare la mijlocul clasamentului Seriei Vest din liga secundă”, a spus preşedintele executiv Nicu Lupu. “M-a atras proiectul pe termen lung, cu obiective foarte clare, dar şi perspectiva Ligii 1. Primul obiectiv este salvarea de la retrogradare la finalul sezonului şi nu consider, în nici un caz, un pas înapoi preluarea Unirii Alba Iulia după ce în prima parte a sezonului am antrenat Universitatea Cluj în Liga 1. În această săptămână vom încerca să mai aducem o serie de fotbalişti cu care să putem ataca promovarea în elită în sezonul următor”, a dezvăluit Marian Pană. După instalarea sa, programul divizionarei secunde a suferit unele modificări, iar gruparea din Cetatea Marii Uniri va efectua un stagiu de pregătire centralizată, între 7-17 febuarie (Băile Herculane).
Dan UDREA