Marian Pană (foto) urmează să stabilească, în această dimineaţă, ultimele detalii ale colaborării cu FC Unirea Alba Iulia, echipă pe care o va prelua în partea a doua a campionatului, după ce şi-a dat acceptul verbal. Fostul manager general al “şepcilor-roşii” va colabora şi cu ex-principalul Adi Himcinschi, dar a solicitat ca şi un alt secund să facă parte din staff-ul său. “Mai sunt câteva aspecte de pus la punct şi trebuie să le discutăm exact, inclusiv chestiunea financiară a clubului, să mă asigur că totul este în regulă”, a declarat Marian Pană. În privinţa întăririlor din lot, antrenorul spune că transferurile Unirii Alba Iulia vor fi efectuate după ce va stabili exact posturile deficitare. “În primul rând trebuie să evaluăm efectivul de care dispunem în acest moment şi apoi să ne orientăm spre achiziţii”, a concluzionat Pană. În altă ordine de idei, Eutin Bogin, posibil viitorul manager sportiv al “alb-negrilor” susţine că în scurt timp o să fie transferaţi jucători la Unirea, dar în acelaşi timp continuă negocierile cu FC Vaslui pentru plecarea lui N. Stanciu. Moldovenii doresc să-l cumpere contra sumei de 200.000 euro şi să-l lase până la vară să joace la Alba Iulia, existând perspectiva ca mijlocaşul albaiulian să plece în 2 februarie în Antalya, pentru al doilea stagiu centralizat al prim-divizionarei. Altfel, primul amical al iernii, care ar fi trebuit să aibă loc miercuri, cel cu Arieşul Turda a fost anulat din pricina vremii nefavorabile.
Dan UDREA