2025 a fost un an excelent pentru secția de șah a clubului nostru, marcat de numeroase competiții și rezultate importante pe plan județean, național și internațional. Pe parcursul anului, lotul secției s-a mărit prin legitimarea unor noi copii și juniori, iar performanța sportivă a fost completată de dezvoltarea profesională, prin obținerea licenței de arbitru FIDE și FRȘah de către Mihălțan-Pop Radu-Gabriel. Secția numără 78 de sportivi legitimați. Moment istoric al anului În luna iulie, Alba Iulia a găzduit, în premieră absolută pentru România, Campionatul Mondial de Șah-Dezlegări, un eveniment de anvergură internațională, cu 180 de participanți din 30 de țări, organizat cu succes de clubul nostru. Rezultate notabile în 2025 La Campionatul European de Șah-Blitz, desfășurat la Prishtina, Kosovo, Costachi Mihnea a obținut locul 1 la categoria rating 2500. La Campionatul European de Șah-Dezlegări de la Atena, Grecia, acesta s-a clasat pe locul 4. În cadrul Campionatului Mondial de Șah-Dezlegări, organizat la Alba Iulia, Costachi Mihnea a ocupat locul 1 între sportivii români. Tot în 2025, la Campionatul Național de Șah-Dezlegări de la Craiova, a obținut locul 1. La Campionatul Național Școlar, desfășurat la Călimănești, Gomboș Ioan-Mihai a obținut locul 3 la Blitz U13, Stan Vlad s-a clasat pe locul 3 la Șah-Dezlegări U9, iar Grădinaru Andra a ocupat locul 3 la Șah-Dezlegări F15. În cadrul competiției Grand Prix România, Costachi Mihnea a obținut locul 1 județul Alba la etapa de la Sebeș și locul 1 rating 2450 la etapa de la Craiova. La Olimpiada Națională a Sportului Școlar, etapa județeană, Burja-Udrea Răzvan-Andrei a ocupat locul 1 la liceu băieți, Macarie Maia-Elisabeta a obținut locul 1 la liceu fete, iar la gimnaziu băieți Gomboș Ioan-Mihai s-a clasat pe locul 1, Boncuțiu Andrei pe locul 2 și Furdui David pe locul 3. Obiective 2026 Participarea sportivilor de top la competiții județene, naționale și internaționale, instruirea a aproximativ 50 de copii și juniori și organizarea de acțiuni pentru promovarea șahului în municipiul Alba Iulia. Felicitări sportivilor, antrenorilor Costachi Mihnea și Cordea David și tuturor celor implicați, pentru un an excepțional! Continuăm să construim performanță la CSM Unirea Alba Iulia! (sursa facebook CSM Unirea Alba Iulia)