România s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European de Șah-Dezlegări. În perioada 8-10 mai, Campionatul European de Șah-Dezlegări s-a desfășurat în Skopje, Macedonia de Nord, reunind la start un număr de 82 de participanți din 19 țări. Echipa României (FOTO STÂNGA), din care au făcut parte doi sportivi ai CSM Unirea Alba Iulia: Mihnea Costachi (căpitan FOTO CENTRU) și Răzvan-Andrei Burja-Udrea (FOTO DREAPTA), a reușit clasarea pe un foarte bun loc 5, depășind favorite precum Anglia, Olanda sau Germania. Din echipă au mai făcut parte Cristian-Daniel Oltean și Daniel Dumitrescu. Mihnea Costachi s-a clasat pe locul 11 Open, ratând în ultima rundă o clasare în top 5. Răzvan-Andrei Burja-Udrea a obținut medalia de bronz în clasamentul U18 și locul 40 Open. (D.U., Mihnea COSTACHI)




