România, locul 5 la Campionatul European de Șah-Dezlegări. Doi sportivi ai CSM Unirea Alba Iulia au făcut parte din echipă!

  România s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European de Șah-Dezlegări. În perioada 8-10 mai, Campionatul European de Șah-Dezlegări s-a desfășurat în Skopje, Macedonia de Nord, reunind la start un număr de 82 de participanți din 19 țări. Echipa României (FOTO STÂNGA), din care au făcut parte doi sportivi ai CSM Unirea Alba Iulia: Mihnea Costachi (căpitan FOTO CENTRU) și Răzvan-Andrei Burja-Udrea (FOTO DREAPTA), a reușit clasarea pe un foarte bun loc 5, depășind favorite precum Anglia, Olanda sau Germania. Din echipă au mai făcut parte Cristian-Daniel Oltean și Daniel Dumitrescu. Mihnea Costachi s-a clasat pe locul 11 Open, ratând în ultima rundă o clasare în top 5. Răzvan-Andrei Burja-Udrea a obținut medalia de bronz în clasamentul U18 și locul 40 Open. (D.U., Mihnea COSTACHI)

Citește mai multRomânia, locul 5 la Campionatul European de Șah-Dezlegări. Doi sportivi ai CSM Unirea Alba Iulia au făcut parte din echipă!
  • Categorie Articol:Alte Sporturi

Mihnea Costachi, campion național pentru al 3-lea an consecutiv!

O nouă performanță obținută de șahistul albaiulian Mihnea Costachi, locul 1 la Campionatul Național de Șah-Dezlegări, desfășurat marți, 17 februarie, la Timișoara. Sportivul CSM Unirea Alba Iulia a reușit un parcurs foarte bun, acumulând 56 de puncte din 60 posibile. Acesta și-a apărat titlul obținut în 2024 la Sebeș și anul trecut la Craiova, fiind al 4-lea titlul de campion național pe care Mihnea îl deține la proba de dezlegări. O evoluție foarte bună și medalie de bronz pentru colegul său de club, Burja-Udrea Răzvan-Andrei, care a obținut 47 de puncte. Locul 2 i-a revenit lui Dumitrescu Daniel (CSM București), cu 52 de puncte. Mihnea va reprezenta România la Campionatele Europene și Mondiale, care se vor desfășura în luna mai (Skopje, Macedonia de Nord), respectiv august (Magdeburg, Germania). (D.U., M.C.)

Citește mai multMihnea Costachi, campion național pentru al 3-lea an consecutiv!
  • Categorie Articol:Alte Sporturi

Mihnea Costachi învingător în Finala Circuitului Alfil, la Pitești!

Șahistul albaiulian Mihnea Costachi obține victoria la blitz în Finala Circuitului Alfil! Sâmbătă, 6 decembrie, Piteștiul a fost gazda Finalei Circuitului Alfil. Turneul a fost de tip închis, participând 9 jucători calificați și 3 invitați speciali, printre care și Mihnea. Mihnea Costachi, sportiv al CSM Unirea Alba Iulia, a obținut locul 1. Pe parcursul celor 11 runde, Mihnea a bifat 10 victorii și o înfrângere. Podiumul a fost completat de Corbu George-Alexandru și de maestrul internațional Baratoși Daniel. Mihnea a susținut un adevărat “maraton șahist”, participând la 9 competiții în ultimele 3 săptămâni, unde a disputat un total de 84 de partide! (D.U., Comunicat de presă Mihnea COSTACHI)

Citește mai multMihnea Costachi învingător în Finala Circuitului Alfil, la Pitești!
  • Categorie Articol:Alte Sporturi

Șahistul albaiulian Mihnea Costachi, un nou succes la Campionatul European!

O nouă performanță internațională obținută de albaiulianul Mihnea Costachi în cadrul Campionatului European de Șah Blitz. În perioada 27 noiembrie – 1 decembrie, Campionatele Europene de Șah Rapid și Blitz s-au desfășurat la Prishtina, Kosovo, reunind la start aproape 400 de participanți din 38 de țări. Mihnea Costachi, sportiv al CSM Unirea Alba Iulia, a obținut locul 1 la categoria de rating 2500. Acesta a avut un parcurs foarte bun, reușind să învingă doi mari maeștri internaționali: Anton Guijarro David (Spania) și Livaic Leon (Croația). Pe parcursul celor 13 runde, Mihnea a acumulat 9 puncte, ocupând locul 24 în clasamentul general. Șahistul albaiulian va continua seria de competiții weekendul următor, când va participa la două turnee, la Pitești și Ploiești. (Mihnea COSTACHI)

Citește mai multȘahistul albaiulian Mihnea Costachi, un nou succes la Campionatul European!
  • Categorie Articol:Alte Sporturi

Șahistul Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) obține locul 2 în Bucovina!

O nouă performanță obținută de șahistul albaiulian Mihnea Costachi (foto rândul din față al doilea de la dreapta la stânga), locul 2 la “Cupa Orașului Câmpulung Moldovenesc”. După ce weekendul trecut a obținut două medalii de argint în cadrul Campionatelor Naționale de la Otopeni, Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) câștigă un nou loc secund la șah rapid. Acesta a obținut 6 victorii și 3 remize din cele 9 partide disputate. Pe primul loc s-a clasat Stegariu Vlad-Ionuț, locul al 3-lea fiind ocupat de maestrul internațional Filip Lucian-Ioan. Aflat la a treia ediție, concursul din acest weekend a adunat la start un număr de 116  participanți care s-au duelat pe tabla de șah, la Hanul Bucovinei. Competiția de șah rapid a fost precedată de un turneu de blitz, desfășurat vineri, 21 noiembrie, la Muzeul Arta Lemnului din Câmpulung Moldovenesc. Mihnea a fost medaliat si la această probă, ocupând locul al 3-lea. Pentru șahistul albaiulian urmează două competiții de foc, Campionatele Europene de Șah Rapid și Blitz, unde va participa săptămâna următoare la Prishtina (Kosovo). (D.U., Mihnea COSTACHI)  

Citește mai multȘahistul Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) obține locul 2 în Bucovina!
  • Categorie Articol:Alte Sporturi

Memorialul „Pavlos Moutecidis” Dezlegări Open! Șahistul albaiulian Mihnea Costachi câștigător la Pitești!

Maestrul Internațional Mihnea Costachi (foto al doilea de la dreapta la stânga) obține locul 1 la concursul de Șah-Dezlegări “Pitești Chess Clasic”, ediția a 4-a.  Competiția s-a desfășurat duminică, 21 septembrie, în multiple locații din Europa, făcând parte din Campionatul Greciei - Memorial Pavlos Moutecidis. Podiumul de la Pitești a fost completat de Dumitrescu Daniel si Toma Iustin. Competiția s-a desfășurat și pe 3 grupe de vârstă pentru juniori, în total adunând la start 50 de participanți. În premieră pentru Pitești concursul a fost omologat în cooperare cu Comisia Greacă de Compoziție Șahistă. Premierea a fost oficiată de către Carmen Elena Salub, director Centrul Cultural Pitesti & IA Dinu Ioan Nicula, arbitrul șef al evenimentului Pitești Chess Clasic. Iată care au fost câștigătorii: General Mihnea Costachi, Daniel Dumitrescu, Iustin Toma U16 Panaite Teodor U14 Beldiman Tudor Feminin Pleșa Maria, Doncu Petcu Adriana, Ion Maria Ines Felicitări tuturor participanților, un turneu deosebit! Pentru Mihnea urmează Campionatul Național pe Echipe, unde va participa în această săptămână, la Eforie Nord. (Mihnea COSTACHI)

Citește mai multMemorialul „Pavlos Moutecidis” Dezlegări Open! Șahistul albaiulian Mihnea Costachi câștigător la Pitești!

Șahistul albaiulian Mihnea Costachi, locul 4 la Campionatul European!

O nouă performanță internațională obținută de maestrul internațional Mihnea Costachi, locul 4 la Campionatul European de Șah-Dezlegări. În perioada 25-27 aprilie, Campionatele Europene de Șah-Dezlegari s-au desfășurat în Atena, Grecia, reunind la start un număr de 77 participanți din 16 țări. Mihnea Costachi, legitimat la CSM Unirea Alba Iulia, s-a clasat pe locul 4 general și totodată a realizat o normă de Mare Maestru. Anul trecut, Mihnea a ocupat tot locul 4 in cadrul Campionatului European de Șah-Dezlegări desfășurat la Hagen, Germania. Echipa României s-a clasat pe locul 8 și a fost compusa din Costachi Mihnea (căpitan), Mihalcescu Alexandru, Pit-Rada Mihail Cosmin și Didiliuc Dariana Gabriela. Din lotul Romaniei au participat la competiție și Trăistaru Teodora, Bucur Denisa Andreea și Ovidiu Crăciun. Următoarea competiție majoră de Șah-Dezlegări va fi Campionatul Mondial care se va desfășura în perioada 5-12 iulie, chiar la Alba Iulia, în premiera pentru Romania! (D.U., MULȚAM mister Mihnea COSTACHI)

Citește mai multȘahistul albaiulian Mihnea Costachi, locul 4 la Campionatul European!

Festivalul Alba Chess la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia și la Blandiana! (GALERIE FOTO)

După ce prima ediție a fost un real succes pe plan județean, Festivalul Alba Chess, organizat de Consiliul Judeţean Alba în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba continuă în școlile din județ. Adresat elevilor din clasele 0-8, festivalul are ca scop promovarea şahului în rândul copiilor. S-a desfășurat a doua ediție a festivalului Alba Chess la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia, sub coordonarea doamnei profesoare Viorica Nuțu. Premianții ciclului primar sunt: locul 1 Dreghici Tudor, locul 2 Todea Raul Alexandru, locul 3 Stan Tudor Matei. Primii clasați la ciclul gimnazial sunt: locul 1 Grădinaru Andra, locul 2 Dreghiciu Robert Andreas, locul 3 Bar Darius Bogdan. Festivitatea de premiere a fost onorată de doamnele director Speranța Opruța și Daniela Mateica. Competiția s-a desfășurat în condiții foarte bune și s-a bucurat de participarea a peste 50 de elevi! Concursul a fost arbitrat de coordonatorul Festivalului, maestrul internațional Mihnea Costachi. Pe data de 14 martie, Alba Chess Festival s-a desfǎşurat anul acesta şi în atmosfera caldǎ şi primitoare a şcolii din Blandiana. Sub coordonarea doamnei profesor Ionela Petric au fost mobilizaţi elevii ciclului gimnazial sǎ participe la acest eveniment. La sfȃrşitul competiției, podiumul a fost ocupat de: locul 1 Ștefan Alexandru, locul 2 Radu Florin, locul 3 Roşiu Alexia. Concursul a fost arbitrat de Ovidiu Crăciun. (Mihnea COSTACHI) (mai mult…)

Citește mai multFestivalul Alba Chess la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia și la Blandiana! (GALERIE FOTO)