Peste 200 de sportivi din toate colțurile țării, așteptați la Alba Iulia la Campionatul Național de Haltere Under 17, organizat de Clubul Sportiv Unirea!

Peste 200 de sportivi din toate colțurile țării sunt așteptați, în perioada 18-22 iunie, la Alba Iulia, la Campionatul Național de Haltere Under 17, ce se va desfășura în sala de sport a Universității ”1 Decembrie 1918”, pe mai multe categorii, la masculin și feminin. Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia și-a propus ca la 100 de ani de la Unirea Transilvaniei cu România să organizeze în Orașul Marii Uniri o etapă de campionat național pentru fiecare ramură sportivă pe care o are la activ – atletism, haltere, box, powerlifting, judo, orientare și tenis de masă. Până în prezent au avut loc campionate la marș și powerlifting, iar organizarea unui campionat de judo este imposibilă din cauza lipsei unei săli polivalente, criteriu impus de federația română de profil. În perioada 18-22 iunie va avea loc Campionatul Național de Haltere Under 17, la care sunt așteptați peste 200 de sportivi, între care circa 70 de fete. Județul Alba va avea circa 20 de reprezentanți. Luni vor avea loc antrenamente, iar începând de marți primele întrecerile, în sala de sport a Universității ”1 Decembrie 1918”. Intrarea va fi liberă, iar programul pe ore va fi dat publicității de îndată ce va fi definitivat. Întrecerile se organizează pe categorii, de la 48 de kilograme până la plus 90 de kilograme, la feminin, respectiv de la 56 de kilograme până la plus 105 kilograme, la masculin. La Haltere există două stiluri: (mai mult…)

Citește mai multPeste 200 de sportivi din toate colțurile țării, așteptați la Alba Iulia la Campionatul Național de Haltere Under 17, organizat de Clubul Sportiv Unirea!

La Crosul Olimpic Naţional, George Fleșer și Roxana Panța – primii la 15-19 ani, Bianca Molnar și Daniel Scrob – câștigători la Open! VEZI AICI rezultatele! (GALERIE FOTO)

Peste 720 de participanți, printre care și Mihai Covaliu – președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, au fost prezenți la ediția 2018, cea de-a 31-a, a Crosului Olimpic Național, desfășurată în an Centenar la Alba Iulia, care a găzduit după trei decenii un nou eveniment sportiv de asemenea anvergură. (mai mult…)

Citește mai multLa Crosul Olimpic Naţional, George Fleșer și Roxana Panța – primii la 15-19 ani, Bianca Molnar și Daniel Scrob – câștigători la Open! VEZI AICI rezultatele! (GALERIE FOTO)

Sâmbătă, 19 mai 2018, ora 18.00, pe stadionul “Cetate” din Alba Iulia, CS Gaz Metan Mediaș – CS U Craiova, finala Campionatului Național Under 19!

În ANUL CENTENAR, la împlinirea a 100 de ani de la MAREA UNIRE, Alba Iulia este gazda Finalei Campionatului Național de Juniori U-19, eveniment organizat de Federația Română de Fotbal, în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia, Consiliul Județean Alba și Asociația Județeană de Fotbal Alba! Sâmbătă, 19 mai 2018, cu începere de la ora 18.00, Stadionul “Cetate” din Alba Iulia, INTRAREA ESTE LIBERĂ, este gazda unui eveniment fotbalistic de seamă, finala Campionatului Național Under 19, între CS Gaz Metan Mediaș și CS U Craiova. CS U Craiova este pregătită de antrenorul Mugur Gușatu (fostul golgheter al Timișoarei) și a câștigat turneul zonal de pe “Extensiv”, 5-3 cu CSA Steaua București (semifinale) și 4-2 cu CS Mioveni (în finală). (mai mult…)

Citește mai multSâmbătă, 19 mai 2018, ora 18.00, pe stadionul “Cetate” din Alba Iulia, CS Gaz Metan Mediaș – CS U Craiova, finala Campionatului Național Under 19!

Campionat de minifotbal U18 la Alba Iulia!

O nouă competiţie de minifotbal rezervată celor cu vârsta de sub 18 ani va debuta la 1 iunie la Abel Arena din Alba Iulia şi se va juca în sistem 4+1. Înscrierile au început pe 11 mai şi se vor termina pe 31 mai, la 1 iunie urmând a debuta turneul propriu zis. Informaţii suplimentare la telefon 0760041429 (Daniel Raţiu).  

Citește mai multCampionat de minifotbal U18 la Alba Iulia!

Record de participare la Crosul Europei 2018 de la Alba Iulia! 1140 atleţi au luat startul la ediţia cu numărul 5! (GALERIE FOTO-VIDEO)

Vremea excelentă, pentru cei care nu au alergat!, a adus la startul ediţie din acest an a Crosului 1140 de alergători, un adevărat record de participare. (mai mult…)

Citește mai multRecord de participare la Crosul Europei 2018 de la Alba Iulia! 1140 atleţi au luat startul la ediţia cu numărul 5! (GALERIE FOTO-VIDEO)

HAI LA FOTBAL! Stadionul Cetate din Alba Iulia va găzdui în 19 mai finalele Campionatului Naţional U19 respectiv U17!

Stadionul Cetate din Alba Iulia va găzdui în 19 mai 2018, de mîine într-o săptămână, finalele Campionatului Naţional U19 respectiv U17, cele două jocuri fiind programate la orele 15.00 respectiv 18.00. Fiecare grupare va fi alcătuită din 26 de persoane (jucători, antrenori). Vom reveni cu amănunte. (D.U.)

Citește mai multHAI LA FOTBAL! Stadionul Cetate din Alba Iulia va găzdui în 19 mai finalele Campionatului Naţional U19 respectiv U17!

11 mai: Crosul Europei 2018, în Șanțurile Cetății din Alba Iulia.” Aleargă, fii cel mai bun și câștigi o excursie în Grecia”. Detalii despre înscrieri

Agentia pentru Dezvoltare Regională Centru, prin Centrul Europe Direct Regiunea Centru, alături de Primăria Municipiului Alba Iulia, organizează în 11 mai 2018, Crosul Europei, ediția a V-a, eveniment în aer liber la care sunt invitați să participe toți cetățenii din România, care vor să facă mișcare.În acest an, va fi prezentă reprezentanta Comisiei Europene din România, prin ambasador Angela Cristea, împreună cu invitații proprii, precum și Ministrul delegat pentru Afaceri Europene,  Victor Negrescu. ”Sărbătorim drepturile câștigate și recunoscute în calitate de cetățeni europeni! Sărbătorim grija cu care infrastructura, mediul înconjurător, mediul economic și patrimoniul cultural se finantează de către UE. Și unde se putea sărbători mai bine, decat în locul renăscut prin investiții de peste 40 milioane euro fonduri europene, care au redat cetățenilor Cetatea Vauban, obiectiv de patrimoniu cultural-istoric al României, cetățenilor? (mai mult…)

Citește mai mult11 mai: Crosul Europei 2018, în Șanțurile Cetății din Alba Iulia.” Aleargă, fii cel mai bun și câștigi o excursie în Grecia”. Detalii despre înscrieri