Răzvan Burleanu şi-a anunţat prezenţa la finala Campionatului Munţilor Apuseni!

Preşedinteşe Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu (foto) şi-a anuunţat prezenţa la finala Campionatului Munţilor Apuseni, ediţia a VI-a, care este programată duminică 16 august! În altă ordine de idei, şeful fotbalului românesc urmează ca a doua zi, luni 17 august, să se întâlnească cu autorităţile locale şi judeţene pentru a demara un proiect care, conform unor surse autorizate, va cuprinde transformarea actualei arene din Miceşti într-un teren, de dimensiuni normale, cu suprafaţă sintetică! Ideea este una excelentă dacă ţinem cont doar de faptul că odată cu darea în folosinţă a unui asemenea teren, formaţiile de fotbal din judeţ, şi nu numai, vor putea juca în condiţii normale partidele amicale programate în perioada de iarnă, evitându-se astfel jocurile care s-au desfăşurat până acum pe terenuri îngheţate acoperite cu zăpadă sau noroi! De urmărit! (D.U.)

Citește mai multRăzvan Burleanu şi-a anunţat prezenţa la finala Campionatului Munţilor Apuseni!

Convocare Adunare Generală Extraordinară 01.08.2015! După terminarea AGE va avea loc inagurarea nolui sediu al AJF Alba! (GALERIE FOTO)

În conformitate cu statutul AJF Alba, Biroul Executiv în ședința din data de 30.06.2015 a hotărât convocarea Adunării Generale Extraordinare, pentru data de 01.08.2015, ora 11:00, la Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, având următoarea ORDINE DE ZI: Informare Inspectoratul de Jandarmi Alba; Constatarea întrunirii cvorumului; Aprobarea ordinii de zi; Alocuțiunea președintelui; Desemnarea scrutatorilor; Desemnarea a 3 persoane pentru întocmirea PV; Adoptarea si aprobarea noului statut al AJF Alba; (mai mult…)

Citește mai multConvocare Adunare Generală Extraordinară 01.08.2015! După terminarea AGE va avea loc inagurarea nolui sediu al AJF Alba! (GALERIE FOTO)

Mureşul Gâmbaş – Unirea Alba Iulia 0-4! A fost duminica perfectă! ADIO LIGA A V-A…URMEAZĂ LIGA A IV-A! (GALERIE FOTO)

Aşa cum era de aşteptat, uniriştii au câştigat şi cel de-al 26-lea joc din această ediţie de campionat şi au promovat, cu maximum de puncte în cel de-al patrulea eşalon. Sărbătoare ieri după amiază la Gâmbaş la partida dintre formaţia locală Mureşul şi liderul neînvins Unirea Alba Iulia. Cu toate că termometrul indica (mai mult…)

Citește mai multMureşul Gâmbaş – Unirea Alba Iulia 0-4! A fost duminica perfectă! ADIO LIGA A V-A…URMEAZĂ LIGA A IV-A! (GALERIE FOTO)

Liga a V-a, Seria a 2-a, ultima etapă! Unirea Alba Iulia a promovat, Sebi Culda (Unirea Alba Iulia) cu 32 de goluri a devenit golgheterul seriei!

Rezultate: Navobi Alba Iulia  3 : 3 Voinţa Stremţ, FC Lopadea Nouă 2 : 0 ACS Băgău, Progresul Fărău 1 : 4 Viitorul Unirea, Fortuna Lunca Mureșului 4 : 1 Naţional Rădeşti, Șoimii Ciumbrud 1 : 1 AS Războieni Cetate, Viitorul Vama Seacă 1 : 0 Sportul Livezile, Mureșul Gâmbaș 0 : 4 AFC Unirea 1924 Alba Iulia. Uniriştii au avut un sezon perfect, au adunat maximum de puncte, au marcat 163 de goluri şi au primit doar 9, au dat golgheterul seriei, Sebi Culda cu 32 de reuşite, şi şi-au câştigat. pe terenul de joc, respectul tuturor colegelor de competiţie! FELICITĂRI TUTUROR CELOR DIN FAMILIA UNIRII ALBA IULIA ŞI MULTĂ BAFTĂ ÎN LIGA A IV-A! (D.U.)

CLASAMENT (mai mult…)

Citește mai multLiga a V-a, Seria a 2-a, ultima etapă! Unirea Alba Iulia a promovat, Sebi Culda (Unirea Alba Iulia) cu 32 de goluri a devenit golgheterul seriei!

Astăzi se dispută finalele în cadrul Campionatului Speranţelor „Dragoş Damian”!

Stadionul „Cetate”, terenul 2, va găzdui astăzi finalele competiţiei după următorul program: Locurile 11-12, ora 13:00 ACS Viitorul Alba Iulia - ACS Rival Alba Iulia, Locurile 9-10, ora 13:00 AFC Unirea 1924 Alba Iulia – CS Sebeș 2014, Locurile 7-8, ora 14:00 ACSM Metalul 2007 Aiud - ACS Doria Alba Iulia, Locurile 5-6, ora 14:00, CS Zlatna - LPS Sebeș, Locurile 3-4, ora 15:00 AS Europa Alba Iulia - CSC Bistra, Locurile 1-2, ora 15:00 CSO Cugir - ACS Viitorul Aiud.După care acţiunea fotbalistică de astăzi se va muta pe terenul 1, unde va avea loc, începând cu ora 16.30, festivitatea de premiere a celor mai buni din sezonul 2014-2015, urmată de finala Cupei României (faza judeţeană) dintre Performanţa Ighiu şi Mureşul Vinţu de Jos, programată de la ora 17.30. (D.U., ajfalba.ro)

Citește mai multAstăzi se dispută finalele în cadrul Campionatului Speranţelor „Dragoş Damian”!

De la Comisie adunate…

În şedinţa din acaestă săptămână a Comisiei de Disciplină din cadrul AJF Alba s-au dictat următoarele sancţiuni: AS Euro Șpring (Liga a IV-a), pierde 3-0 în favoarea CS Olimpia Aiud și penalitate 300 lei; AS Șoimii Ciumbrud (Liga a V-a, Seria a II-a), pierde 3-0 în favoarea AFC Unirea 1924 Alba Iulia și penalitate 150 lei; AS Euro Șpring (Juniori A1), pierde 3-0 în favoarea CS Olimpia Aiud și penalitate 150 lei; Gagea Nicolae, jucător ACS Șurianu 1945 Sebeș (Juniori A1), 1 etapă suspendare și penalitate 20 lei; Boroș Gyorgy Zoltan, jucător CS FC Lopadea Nouă (Liga a V-a, Seria a II-a), 1 etapă suspendare și penalitate 25 lei; Anton Alin, jucător AS Războieni Cetate (Liga a V-a, Seria a II-a), 16 etape suspendare și penalitate 150 lei. (ajfalba.ro)

Citește mai multDe la Comisie adunate…

Liga a V-a, Seria a 2-a, ultima etapă! VEZI CINE TE ARBITREAZĂ!

CS NAVOBI ALBA IULIA – AS VOINŢA STREMŢ (se joacă sâmbătă, 13 iunie de la ora 18.0. A: Cerghedean Gabriel (Teiuş), As1: Gligor Sergiu (Alba Iulia), As2: Şerdean Florin (Oarda de Jos), Obs: Lazăr Aurel (Teiuş).

Duminică, 14 iunie CS FC LOPADEA NOUĂ – ACS BĂGĂU (ora 11.00). A: Nicola Andrei Viorel (Alba Iulia), As1: Uleşan Robert (Alba Iulia), As2: Lăcătuş Daniel (Alba Iulia). Obs: Brumaru Florian (Sebeş). (mai mult…)

Citește mai multLiga a V-a, Seria a 2-a, ultima etapă! VEZI CINE TE ARBITREAZĂ!

Spectacol…în alb şi negru pe „Cetate”! Unirea Alba Iulia – Prietenii lui Gicu Grozav 4-5! ”Alb-negri” duc mai departe spiritul Unirii! FIE CĂ JOACĂ ACUM SAU…MÂINE PENTRU UNIREA ALBA IULIA! (GALERIE FOTO-VIDEO)

Pentru al doilea an consecutiv, pe stadionul „Cetate”s-a desfăşurat o întâlnire fotbalistică de suflet, între Unirea Alba Iulia şi „Prietenii lui Gicu Grozav”, meci organizat de atacantul albaiulian Gicu Grozav, în parteneriat cu AJF Alba şi AFC Unirea 2014 Alba Iulia.   Partida amicală arbitrată de Horaţiu Balea, Robert Uleşan şi Paula Crişan, au fost în jur de 500 de spectatori, a fost câștigată de „stranieri”, care s-au impus cu scorul de 5-4 (1-1), reușite semnate de Gicu Grozav 2,  Nicuşor Cîrnaț, Sebi Culda și Călin Cristea respectiv Daniel Lăsconi, Bogdan Varga, Denis Dup și Narcis Oprița. „Este (mai mult…)

Citește mai multSpectacol…în alb şi negru pe „Cetate”! Unirea Alba Iulia – Prietenii lui Gicu Grozav 4-5! ”Alb-negri” duc mai departe spiritul Unirii! FIE CĂ JOACĂ ACUM SAU…MÂINE PENTRU UNIREA ALBA IULIA! (GALERIE FOTO-VIDEO)