Volei Alba Blaj, campioana României, a reușit să cucerească Cupa României al doilea an la rând, chiar în „Mica Romă”, după 3-2 (25-13, 15-25, 25-14, 21-25, 19-17) cu Dinamo. Finala feminină de aseară, s-a jucat în Blaj Arena, dintre Volei Alba Blaj și Dinamo a fost nu doar extrem de echilibrată, ci și foarte spectaculoasă. Favorită și nu doar pentru că juca pe teren propriu, Volei Alba Blaja a început în forță și după un prim set câștigat la 13 părea că zarurile sunt deja aruncate. Numai că Dinamo nu a fost de acord și a arătat că a venit să se lupte pentru trofeul la care tânjea din 2012. Drept urmare, a dat de pământ cu gazdele în setul secund, s-a impus la 15 și a egalat situația pe tabelă. Ca într-un meci de box în care pugiliștii se trimit la podea succesiv, a venit rândul Blajului să se impună la 14 în setul al treilea. Apoi, pentru că meciul de box de care aminteam era decis să continue, Dinamo s-a impus la 21 (dar o putea face mult mai lejer dacă nu trata cu lejeritate câteva faze) și așa am ajuns în decisiv. Setul 5 a fost unul incredibil. Nu doar că a durat 30 de minute, mai multe decât fiecare dintre primele trei seturi, dar a fost de un dramatism extrem. S-a impus Blajul cu 19-17, după ce a salvat trei mingi de meci, însă mai mult decât acele trei șanse, cred că dinamovistele își pot reproșa faptul că au condus cu 8-3, dar s-a ajuns la 10-10. Acolo cred că s-a pierdut de fapt această finală, însă de aceea e frumos sportul, ca oferă în special spectatorilor neutri, așa cum sunt și eu – v-am mai spus că sunt suporterul universal, țin cu toate echipele, pentru că există persoane pe care le apreciez în toate cluburile -, astfel de răsturnări de situație. MVP a fost desemnată Vittoria Piani, cea mai bună marcatoare a meciului, cu 19 puncte. (sursa facebook Volei Alba Blaj, Doarvolei.ro)
- Articol publicat:6 aprilie, 2026
- Categorie Articol:Alte Sporturi / Volei



