Rezultate: ACS Performanța Ighiu 5 : 0 ACS Oiejdea. După 0-0 la pauză, George Gavrilă 2, Călin Dănilă jr., Alex Bakcsi și Rareș Giorgiu au marcat pentru trupa lui Cipri Selagea rezultat care i-a urcat pe podium. (MULȚAM, mister Victor POP!)
CS Viitorul Sântimbru 5 : 2 AFC Micești. Ioan Șușu 2, Dani Lupșan, George Voic și Andrei Breaz respectiv Raul Mihălțan 2. Un joc cu multe goluri, la rândul lor miceștenii lui George Aldea au prestat, poate, cel mai bun fotbal din acest start de campionat, la final gazdele au câștigat meritat iar trupa lui Adi Bicheși s-a apropiat la doar trei puncte de primul loc în clasament. (MULȚAM mister Adi HULEA!)
CS Ocna Mureș 1 : 1 CS Zlatna (FOTO). Florin Socaci a punctat pentru gruparea din Ocne iar liderul a pierdut primele puncte din acest campionat. „Din păcate, nu am fost suficient de inspirați în fața porții, ratând numeroase ocazii care puteau decide meciul. Oaspeții au reușit egalarea la una dintre puținele lor șanse, iar noi pierdem astfel primele puncte din acest sezon. Dar tocmai asta face fotbalul atât de frumos, avem mereu șansa de a reveni mai puternici în următorul meci! Hai Soda Dragă!” (sursa facebook CS Ocna Mureș)
ACS Ș.F. Valea Frumoasei 0 : 2 ACS Spicul Daia Română
CS Inter Unirea 2 : 1 ACS Viitorul Vama Seacă. Oaspeții au deschis scorul dar dubla lui Andrei Sas a adus victoria amfitrionilor și locul patru în ierarhie.
ACS Sportul Câmpeni 2 : 2 CSC Fortuna Lunca Mureșului. Industria Galda de Jos a stat.(D.U., ajfalba.ro)CLASAMENT
1CS Ocna Mureș 6 5 1 0 23 – 7 16 16p
2Viitorul Sțntimbru 6 4 1 1 17 – 7 10 13p
3ACS Performanța Ighiu 6 4 0 2 18 – 8 10 12p
4CS Inter Unirea 6 3 3 0 11 – 6 5 12p
5Industria Galda de Jos 5 3 1 1 19 – 4 15 10p
6ACS Spicul Daia Română 5 3 0 2 14 – 7 7 9p
7ACS Ș.F. Valea Frumoasei 6 2 1 3 9 – 10 -1 7p
8ACS Sportul Câmpeni 6 2 1 3 12 – 18 -6 7p
9CS Zlatna 5 1 2 2 7 – 15 -8 5p
10ACS Oiejdea 5 1 1 3 8 – 18 -10 4p
11ACS Viitorul Vama Seacă 5 1 0 4 5 – 15 -10 3p
12AFC Micești 6 1 0 5 4 – 23 -19 3p
13Fortuna Lunca Mureșului 5 0 1 4 7 – 16 -9 1p

