„Vineri 13.09.2024 următorul meci cu Universitatea Alba Iulia, ora 17.00, teren Veza. Vă așteptăm într-un număr cât mai mare. Vă rugăm să nu mai veniți cu băuturi alcoolice pentru că Jandarmeria o să ia masuri împotriva celor care nu respectă regulile. Mulțumesc frumos! Hai CIL BLAJ!” este mesajul postat de pagina personală de facebook de Gusti Damian, președintele grupării din Mica Romă. De menționat că după primele două runde ale actualei ediții din Seria a 7-a a Ligii a 3-a, CIL Blaj se află pe locul 3 cu 6 puncte și golaveraj 3-1 în vreme ce „studenții” din Cetatea Marii Uniri sunt pe poziția a 7-a cu 3 puncte și golaveraj 2-3. (D.U.)