Liga a 5-a, Seria a 2-a, etapa a 26-a! AFC Micești a câștigat campionatul! VEZI AICI rezultatele și clasamentul! (GALERIE FOTO)

Rezultate: AFC Kinder Teiuș 9 : 3 UNIT ALBA IULIA (GALERIE FOTO). După un neverosimil 6-7 în tur din nou am intrat în „cartea de istorie” a acestui eșalon. Am început practic de la scorul de 0-2, cam prin minutul 5 aproape ca în tur, s-a ajuns la 6-3 după care din nou…bum…bum…bum! Pentru NOI cei din FAMILIA UNIT  ALBA IULIA, au marcat Vlăduț Rusu, Lenți Horșa din penalty și Dario Ursu, acest joc a consfințit terminarea unui sezon ratat aproape în totalitate. De ce, aproape în totalitate? Pentru că idiferent de locul din calasament, care nu este deloc nici măcar aproape de așteptările de la începutul sezonului, NE MÂNDRIM că ieri am avut pe teren cinci juniori, născuți 2008 trei dintre ei și 2009 doi, dintre care doi au început titulari. „Știm că i-am dezamăgit pe toți cei care au crezut în NOI, pe cei care ne-au SPRIJINIT FINACIAR, și acest sprijin a fost unul mai mult decât consistent pentru acest eșalon, MULȚUMIM OANA ȘI ALIN, MULȚUMIM ADDA CONSTRUCT și AVANTI! Cred, totuși, că această creștere și promovare a juniorilor este singurul lucru cu care putem spune că am ieșit pe plus. De asemenea MULȚUMESC celor care au ales să poarte tricoul nostru în campionatul 2023-2024!” a sintetizat antrenorul Robi Sicoe. (DAN UDREA)

AFC Micești 2 : 0 ACS Viitorul Biia. Trupa lui Adi „Rabă” Herepean a promovat în Liga a 4-a. FELICITĂRI!

ACS Industria Galda 2 3 : 0 CS Rapid CFR Teiuș

AS Gaz Metan Valea Lungă 8 : 0 ACS Olimpia Petrisat

ACS Târnavele Tiur 0 : 2 ACS Crăciunel

ACS Dacia Mihalț 2 : 2 AS Voința Beldiu

ACS Nicolae Linca Cergău 2 : 4 CS Spicul Bucerdea (ajfalba.ro)CLASAMENT

1AFC Micești                         26        17        6          3          80 – 31 49        57p

2ACS Industria Galda 2         26        17        3          6          73 – 22 51        54p

3ACS Târnavele Tiur              26        16        4          6          79 – 41 38        52p

4AS Voința Beldiu                 26        15        4          7          82 – 50 32        49p

5Gaz Metan Valea Lungă       26        14        5          7          68 – 47 21        47p

6ACS Nicolae Linca Cergău  26        13        6          7          76 – 50 26        45p

7ACS Dacia Mihalț                 26        14        3          9          63 – 52 11        45p

8ACS Crăciunel                      26        12        2          12        48 – 51 -3         38p

9ACS Viitorul Biia                 26        10        1          15        59 – 79 -20       31p

10AFC Kinder Teiuș              26        9          3          14        72 – 86 -14       30p

11CS Spicul Bucerdea            26        9          2          15        61 – 90 -29       29p

12UNIT ALBA IULIA          26        8          1          17        55 – 71 -16       25p

13CS Rapid CFR Teiuș          26        7          2          17        59 – 70 -11       23p

14ACS Olimpia Petrisat         26        0          0          26        26 – 161           -135     0p

GALERIE FOTO

 

Lasă un răspuns