Sloturi vs. Jocuri de Masă: Care Sunt Preferințele Jucătorilor?

Încă de când există lumea, oamenilor le-a plăcut să aleagă, atât timp cât au avut de unde și au existat opțiuni. Lucrurile se extind în orice domeniu, pentru că ne place să încercăm lucruri diferite și să experimentăm ceea ce cunoaștem. Așa stau lucrurile și cu jocurile de noroc, motiv pentru care există atât de multe titluri de jocuri dintre care să alegi – și există o grămadă de titluri către care să te îndrepți. Dar tocmai această mutitudine de opțiuni se poate dovedi copleșitoare, atât timp cât nu prea știi care sunt preferințele, ce îți place sau la ce crezi că te pricepi mai bine. 

La nivel de popularitate, în ceea ce privește care sunt cele două jocuri care câștigă mereu în top doi al preferințelor, se pare că mai mereu ar fi existat o luptă cât se poate de strânsă dintre jocurile care prezintă lucrurile diferit – jocurile de cărți, jocurile cu numere aleatoare (bingo,keno), jocurile cu zauri și sloturile. Pentru cele din urmă se pare că cel mai mare competitor ar fi jocurile de masă. Și când spunem competitor, ne referim la ceea ce jucătorii preferă, pentru că sloturile se întrec în popularitate cu Baccarat, Blackjack, Craps, Roulette, poker. Vestea bună este că toate se găsesc la cazinouri online, iar vestea și mai bună este că le poți încerca pe toate. Ca să ai tabloul complet, îți dăm informații complete mai jos.

Jocurile de masă – tot ce trebuie să știi

Ce înseamnă jocurile de masă în contextul cazinourilor online? Așa cum probabil ți-ai dat seama și singur, este vorba despre jocuri care au nevoie de o masă pentru a se desfășura activitatea de lucru, de obicei fiind prezenți la celălalt aspect al mesei fie un dealer, fie alți jucători. În ceea ce privește versiunile online, atunci este clar că discutăm despre o versiune digitală,  adică despre o interfață care permite generarea pe un ecran a “mesei” – practic vezi totul afișat direct pe ecran. În ceea ce privește abilitățile necesare pentru jocurile de masă, vorbim în primul rând despre răbdare, despre ceva cunoștințe mai avansate, despre posibilitatea de a aplica anumite strategii pentru a putea juca și ulterior câștiga. 

Acestea se pot juca fie în locații dedicate, fizice sau online, dar și în locuințe, că activități private, pentru diverse seri cu tematică. În ceea ce privește exemplele de jocuri, toate avans în comun ideea de joc de noroc, printre cele mai cunoscute jocuri dintre care poți alege se numără blackjack, craps, roulette, baccarat, poker, big six wheel dar și biliard. Pentru capacitatea de a le gestiona se impun caracteristici distincte, existând o proporție diferită de noroc și tactici. Mai este de menționat și că jocurile de masă au un anumit farmec, care atrage un anumit public. 

Pe lângă faptul că cei doritori își pot testa capacitățile de joc și se pot impune cu mândrie în fața altora mai puțin antrenați, mai apare și factorul de socializare, care este foarte important pentru cei mai mulți jucători – faptul că se poate interacționa cu cei prezenți este un avantaj pe care cei mai mulți nu îl pot ignora. Ideea este că se pot antrena în diverse discuții contează foarte mult pentru majoritatea participanților. Un alt avantaj al jocurilor de masă mai presupune și o margine a casei mai scăzute, ceea ce înseamnă și șanse mai mari de câștig. 

Totodată ar mai fi de observat și faptul că în viziunea unora, astfel de jocuri de noroc sunt cele care conservă și prezintă experiență autentică de joc. În plus, varietatea de sisteme de pariuri este încă un beneficiu, lucru care permite jucătorilor să-și controleze riscurile și să își adapteze pariurile în funcție de preferințele lor.

Jocurile de păcănele – tot ce trebuie să știi 

Jocurile de păcănele sunt atât de cunoscute, că parcă nici n-ar mai avea nevoie de vreo prezentare. Dar dacă nu ești familiarizat cu acestea, sloturile sunt acele aparate de gambling care pun accent pe noroc – funcționează în baza unui RNG, respectiv sistem automat de generare aleatoare de numere și nu se poate influența deloc când vine vorba despre rezultatele de joc. 

Aici, pentru a câștiga, ai nevoie să ți se afișeze, după rotirea unei manete, o combinație prestabilită de simboluri câștigătoare, care pot returna diverse sume sau bonusuri. Sigur, lucrurile funcționează mai mult sau mai puțin asemănător în funcție de loc, adică în cazinourile fizice sau în cele online. 

În principiu jocurile astea sunt preferate pentru că nu te solicită deloc în calitate de jucător, nu ai nevoie să înveți nimic în avans și nici de vreun antrenament care să te pregătească de ceva special. Pur și simplu ai nevoie de timp și de disponibilitatea de a investi ceva energie în joc. Însă, s-ar putea ca aici să îți fie ceva mai mult solicitate capacitățile psihologice, pentru că trebui să știi să pierzi, să îți controlezi emoțiile, să știi să faci față provocărilor și să nu te pierzi cu firea. 

Dincolo de opțiunile clasice, care erau oricum dar nu atrăgătoare, ci mai degrabă prezentabile, acum putem spune despre jocurile de păcănele din cadrul versiunilor virtuale, că s-au adăugat tot mai multe elemente interactive, care face ca totul să fie și mai impresionant: efecte video speciale, grafică cu detalii vizuale impresionante și specificații audio uimitoare. Dacă se completează totul cu faptul că există mii de opțiuni dintre care să se aleagă, atunci s-ar putea ca totul să fie și mai impresionant, pentru că există zeci de teme cu variațiuni la fel de multe, ceea ce poate fi copleșitor când vine vorba să te orientezi doar către ceva. Pe lângă factorul de accesibilitate, de simplitate, de diversitate, faptul că se poate juca de oricine indiferent de buget și cunoștințe, este important să se știe și că există premii mari puse în joc, adică perspectiva revendicării unui jackpot.

Concluzie

Jocurile online de la cazinourile virtuale păstrează în comun ideea de distracție, de amuzament, de entertainment. Oricum i-ai spune, avem certitudinea că toate oferă momente speciale, indiferent că se încheie cu castiguri sau doar cu experiență de joc. Cert este că indiferent că este vorba despre jocurile de păcănele sau de jocurile de masă, acestea se intersectează în mai multe ocazii în ceea ce privește audiența lor, până la a spune că nu este neapărat vorba despre a alege una sau alta. 

Cu toate că ambele pot părea confuze atât timp cât nu le cunoaște, pe măsură ce te familiarizezi tu ambele, îți vei da seama că sunt cât se poate de interactive și credem că ar fi important să le încerci pe ambele, înainte de a spune care îți place mai mult.

Lasă un răspuns