• Categorie Articol:Alte Sporturi

În județul Alba a debutat Festivalul Alba Chess! (GALERIE FOTO)

Festivalul Alba Chess, organizat de Consiliul Judeţean Alba în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, a debutat în această săptămână în mai multe şcoli din judeţul Alba. Adresat elevilor din clasele 0-4, festivalul are ca scop promovarea şahului în rândul copiilor, fiind parte dintr-un proiect mai amplu derulat de cele două instituţii judeţene mai sus menţionate de promovare a sportului şcolar. Coordonatorul festivalului este tânărul maestru international albaiulian Mihnea Costachi, multiplu campion naţional şi European de junior, care va participa la majoritatea turneelor desfăşurate în cadrul festivalului alături de alţi şahişti, antrenori şi organizatori de turnee din judeţul Alba implicaţi în organizare. După finalizarea studiilor universitare, Mihnea Costachi a revenit în Alba Iulia şi este decis să se implice activ în promovarea șahului în școli şi pregătirea copiilor pasionaţi de şah.Competiţia se desfăşoară în 3 etape

În prima etapă (3-13 octombrie), organizată la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ care a transmis sau transmite o solicitare de înscriere pe adresa de email albachess2023@gmail.com, participarea este liberă, iar primii 3 clasaţi se califică în cele 16 grupe zonale care se vor desfăşura în săptămâna 16-20 octombrie.

Primul clasat in fiecare din cele 16 grupe zonale se va califica pentru etapa finală (Alba Iulia, 27-29 octombrie) în care elevii calificaţi vor juca meciuri demonstrative pe echipe şi vor participa la antrenamente şi activităţi şahiste sub îndrumarea celor mai buni antrenori din judeţul Alba.

Mihnea Costachi, elev de 10, șahist de nivel mondial

Unul dintre primele turnee s-a desfăşurat chiar la Şcoala Gimnazială Ion Agârbiceanu din Alba Iulia, unde Mihnea Costachi a studiat până în clasa a 8-a şi a făcut-o chiar foarte bine, încheind toţi anii cu media 10. Prezenţa lui Mihnea la fosta lui şcoală a stârnit un mare interes în jurul elevilor pasionaţi de şah şi a cadrelor didactice, în frunte cu prof. Nicolae Andron (directorul instituţiei), prof. Cornel Breaz (care l-a însoţit pe Mihnea la mai multe olimpiade şcolare de şah) şi prof. Nicoleta Mândroc (fosta învăţătoare a lui Mihnea), competiţia fiind onorată şi de prezenţa inspectorului şcolar general Cornel Sandu, care a fost foarte plăcut surprins de faptul că nu mai puţin de 59 de elevi ai şcolii au participat la concurs. “Cunoscut fiind rolul educaţional al şahului, mă bucur să văd atâţia elevi jucând împreună şah şi îi încurajez să continue să practice acest frumos joc, ale cărui beneficii în pregătirea şcolară sunt binecunoscute. Sunt convins că şi celelalte instituţii de învăţământ din judeţul Alba înteleg importanţa activităţilor sportive şi se vor implica activ în competiţiile sportive şcolare pe care le organizăm în parteneriat cu Consiliul Judeţean Alba” a declarat inspectorul şcolar general Cornel Sandu. La finalul turneului, elevii Luana Berkesy, Sebastian Oprea şi David Tanislav s-au clasat pe primele 3 locuri şi vor reprezenta Şcoala gimnazială “Ion Agârbiceanu” la etapa zonală. Turneul a fost arbitrat de Mihnea Costachi, Marius Ceteraş şi prof.Cornel Breaz. Alte unităţi de învăţământ care şi-au desemnat deja reprezentanţii în etapa următoare sunt Liceul Tehnologic “Alexandru Domşa” din Alba Iulia, acolo unde competiţia organizată de profesorul Dantes Zaharie cu sprijinul prof.Ioana Tara şi prof. Tabita Florea s-a bucurat de asemenea prezenţa lui Mihnea Costachi, care va fi reprezentat în faza zonală de Darius Bălăşcan, Gabriel Micu şi Marina Medrea, şi Şcoala gimnazială Câlnic, la care elevii calificaţi sunt Christopher Girardi, Natalia Eugenia Niţă şi Rebeca Daria Marcu, concursul la aceasta şcoală fiind coordonat de prof. Cornelia Marcu.

Festivalul şahist şcolar continuă şi în zilele următoare, şcolile care nu au solicitat încă participarea putând să transmită formularele de înscriere pe adresa albachess2023@gmail.com, cu condiţia ca etapa pe şcoală să fie organizată cel târziu în data de 13 octombrie.

Organizatorii oferă sprijin logistic pentru şcolile care nu deţin suficiente seturi de şah şi cadre didactice cu experienţă în organizarea unor competiţii de şah. (Comunicat de presă, Marius CETERAȘ)

GALERIE FOTO

Lasă un răspuns