Aflați la jumătatea competiției ce este în plină desfășurare în perioada 4-13 august în Alba Iulia, oficialii Historical-3Dimensional-Hunting International Archery Association (HDH-IAA) au decernat premiile pentru performerii Campionatului European de Arc Istoric. Urmează, de astăzi, Campionatul European de Arc 3D, o competiție la fel de spectaculoasă ce va suscita un interes enorm. Peste 600 de sportivi, familiile lor, suporteri și simpatizanți, după unele estimări, aproximativ 1000 de persoane au, în aceste zile, capitala acestui interesant sport, la Alba Iulia. Proveniți din țări precum Ungaria, Bulgaria, Moldova, Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Germania, Danemarca, Cehia, Austria, Cipru, Coreea de Sud, China, dar chiar și din USA, ca să enumerăm doar câteva din cele 24 de țări participante, sportivii din această competiție de anvergură internațională au concurat, au locuit aici, au descoperit orașul nostru, au vizitat Cetatea, s-au distrat, au făcut excursii și cumpărături și vor pleca cu amintiri dintre cele mai plăcute de aici pe care le vor transmite celor de acasă. Un eveniment nu doar spectaculos, ci de-a dreptul benefic din toate punctele de vedere pentru Alba Iulia, comunitatea locală și cea sportivă din localitate, într-o organizare de excepție. Felicitări și mult succes tuturor celor implicați! (sursa facebook CSM Unirea Alba Iulia) GALERIE FOTO
- Articol publicat:9 august, 2023
- Categorie Articol:Alte Sporturi