Sala Polivalentă din Blaj, care se va inaugura oficial în septembrie, intră în circuitul voleibalistic, iar lotul României de volei feminin se pregătește începând de ieri în Polivalenta din „Mica Romă”. În efectivul „tricolor” se regăsesc și două jucătoare de la Volei Alba Blaj, talentata ridicătoare Iarina Axinte, convocată în premieră la prima reprezentativă, dar și centrul Raisa Ioan. Iarina Axinte va concura pe post cu Marisa Radu (Dinamo București), jucătoare originară din Alba. În schimb, lipsește din efectiv libero-ul Andra Cojocaru, prezentă în lotul de Golden League. La Blaj, echipa națională va susține și două jocuri de verificare împotriva naționalei Sloveniei (9-10 august), partide ce se vor disputa fără spectatori. Reprezentativa României va deschide Campionatul European feminin, contra reprezentativei Italiei, cu un meci de gală, găzduit în 15 august, în Colosseumul din Verona, partida inaugurală. Pe 15 august va avea loc deschiderea și meciul inaugural al Campionatului European de volei feminin, unde România s-a calificat pentru a treia oară consecutive. Conform Federației Române de Volei. lotul României s-a reunit, aseară, la Blaj unde va începe antrenamentele în vederea Euro 2023. Selecționerul Guillermo Naranjo Hernandez a convocat un lot de 17 jucătoare: *coordonatori: Iarina Axinte, Marisa Radu; *extreme: Gabriela Bălae, Rodica Buterez, Adriana Matei, Sorina Miclăuș, Adelina Ungureanu; *universali: Elizabet Inneh, Juna Zadorojnai; *centri: Diana Ariton, Raisa Ioan, Denisa Ionescu, Daiana Roman, Daria Vîrlan; *libero: Mihaela Albu, Diana Vereș, Alexandra Ciucu. România va rămâne la Blaj până pe 26 iulie, urmând ca apoi să plece în Estonia și Ungaria, pentru a susține partide de verificare cu reprezentativele respective. (sursa blajinfo.ro)
- Articol publicat:12 iulie, 2023
- Categorie Articol:Alte Sporturi / Volei