CSM Unirea Alba Iulia (antrenori Marcel Rusu, Mircea Oprea și Petre Clep) – reluarea pregătirilor 23 ianuarie iar din 30 ianuarie alb-negri vor pleca într-un stagiu de pregătire centralizată la Zlatna. Programul albaiulienilor cuprinde cinci jocuri de verificare în această iarnă, după cum urmează: în 15 februarie cu GT Sport Alba Iulia (locul 13 din Liga a 4-a), la Zlatna; în 18 februarie cu CSM Deva (liderul seriei a 7-a din Liga a 3-a) pe teren sintetic la Deva; în 22 februarie cu Viitorul Sântimbru (locul 2 în Liga a 4-a) la Galtiu; în 24 februarie cu Viitorul Vama Seacă (locul 4 în Liga a 4-a), la Vama Seacă; cu Retezatul Hațeg (locul 7 în seria 7 a Ligii a 3-a) la Hațeg, în 1 sau 4 martie.Metalurgistul Cugir (antrenor Luci Itu) – reluarea pregătirilor 23 ianuarie iar în perioada 6-17 februarie este prevăzut un cantonament centralizat pe plan local. Programul amicalelor: 28 ianuarie cu Viitorul Vama Seacă (locul 4 în Liga a 4-a), la Cugir; 17 februarie, cu Industria Galda de Jos (liderul din Liga a 4-a); 4 februarie CSC Șelimbăr (locul 12 în Liga a 2-a); 11 februarie CFR Cluj II (locul în Liga a 3-a, Seria a 10-a); 25 februarie respectiv 4 martie cu Retezatul Hațeg (locul 7 în Liga a 3-a, Seria 7), în 25 februarie și 4 martie.
CSU Alba Iulia (antrenor Mihai Manea și Nicolae Ghișa) – reluarea pregătirilor 16 ianuarie, iar din 30 ianuarie va fi un stagiu centralizat de pregătire la Covasna, acolo unde se vor disputa și câteva jocuri de verificare, cu adversari din zona Brașovului. La revenirea din cantonament sunt programate trei amicale: 11 februarie cu Inter Sibiu (locul 2 în Liga a 4-a); 18 februarie și 25 februarie cu Jiul Petroșani (locul 5 în Liga a 3-a, Seria a 7-a).
CS Ocna Mureș (antrenor Dan Roman) – reluarea pregătirilor 18 ianuarie iar jocuri de verificare: 28 ianuarie respectiv 4 februarie cu Retezatul Hațeg (locul 7 în Liga a 3-a, Seria a 7-a); 11 februarie cu Viitorul Vama Seacă (locul 4 în Liga a 4-a); 18 februarie CFR Cluj II (locul 9 în Liga a 3-a, Seria a 10-a); 4 martie cu Gloria Bistrița (Liga a 3-a, liderul Seriei a 10-a). Se mai căută un adversar pentru data de 25 februarie. (D.U.)