AUR la Campionatul Mondial de Powerlifting. Andrei Irimie obține cea mai mare performanță din istoria sportului din Alba!

Sportivul CS Unirea Alba Iulia, Andrei Irimie, a obținut medalia de aur la Campionatul Mondial de Powerlifting – Seniori. Aceasta este cea mai mare performanță din istoria sportului din județul Alba. Campionatul Mondial de Powerlifting s-a desfășurat în perioada 14-19 noiembrie la Viborg, în Danemarca, având la start peste 300 de sportivi. În urma acestei competiții, în istoria sportului județean, național și mondial, se consemnează faptul că Andrei Irimie este primul în lume, în limitele categoriei de greutate 83 de kilograme, la proba împins din culcat, cu 260 de kilograme ridicate. În spatele acestei performanțe se află antrenorul Ovidiu Pănăzan, președintele Federației Române de Powerlifting, care l-a pregătit și condus pe Andrei Irimie înspre câștigarea titlului de campion mondial. Performanța sportivului nu este una întâmplătoare, ci rezultatul muncii, perseverenței și seriozității. Andrei Irimie a câștigat, anul trecut, medalia de aur la Campionatul European de Powerlifitng – proba împins din culcat. Avem, astfel, un sportiv, un antrenor și un club sportiv din județul Alba, care au făcut cinste României la nivel mondial, reușind să domine powerliftingul de pe mapamond, la proba ”împins din culcat”. Din delegația CS Unirea Alba Iulia a făcut parte și sportivul Daniel Ordean (categoria +120 de kilograme). Acesta a înregistrat evoluții foarte bune și rezultate deopotrivă. ”Îi felicit pe sportivi pentru performanțele deosebite! Le mulțumesc pentru sprijin Ministerului Sportului și CS Unirea Alba Iulia, Consiliului Județean Alba, Primăriei Alba Iulia, precum și sponsorilor!”, a transmis antrenorul Ovidiu Pănăzan, care a condus delegația României la cea mai importantă competiție de powerlifting din acest an. De precizat că anul competițional nu s-a încheiat aici pentru CS Unirea Alba Iulia. O delegație condusă de către antrenorul Ovidiu Pănăzan se află în aceste zile în Polonia, la Varșovia, unde se desfășoară Campionatul European de Powerlifting Clasic, juniori și seniori. Ultima competiție din acest an pentru secția de powerlifting a CS Unirea Alba Iulia – dar cu siguranță nu cea din urmă – va fi Campionatul Național pentru Persoane cu Nevoi Speciale, Masculin + Feminin, la Bacău, la început de decembrie. CS Unirea Alba Iulia va fi prezent cu 3 reprezentanți. CS Unirea Alba Iulia (director Daniela Moșneag) transmite felicitări sportivilor, antrenorului și le transmite mult succes la viitoarele competiții. (Comunicat de presă, CS Unirea Alb Iulia)

Lasă un răspuns