Trofeele Volei Alba Blaj, expuse la Primăria Blaj! (GALERIE FOTO)

Cu ocazia aniversării a zece ani de existență a Clubului Sportiv Municipal Volei Alba Blaj, la Primăria Municipiului Blaj, sediul administrativ al clubului nostru, a fost amenajat un spațiu special, situat la etaj, lângă sala mare, în care sunt expuse toate trofeele cucerite de clubul nostru în cei zece ani de activitate.

Cinci titluri de campioană a României, două Cupe ale României, trofeele oferite pentru disputarea celor trei finale de cupe europene (Liga Campionilor, Cupa CEV, Cupa Challenge), cele pentru ocuparea locului doi și, respectiv, al locului trei în Divizia A1, dar și pentru disputarea Supercupei României, fac parte din vitrina cu trofee cu care se mândrește clubul nostru. Alături de acestea, pot fi văzute în galeria amenajată la Primăria Blaj fotografiile cu toate echipele Volei Alba Blaj din cele zece sezoane.

În cei zece ani de existență, CSM Volei Alba a reușit să obțină opt trofee interne și să dispute trei finale de cupă europeană, în toate competițiile intercluburi organizate de Confederația Europeană de Volei.

Mulțumim tuturor celor care au contribuit la realizarea acestor performanțe: Primăria și Consiliul Local Blaj, Consiliul Județean Alba, antrenori, jucătoare, conducere administrativă, sponsori și susținători, dar mai ales suporterilor noştri, fără de care proiectul Volei Alba Blaj nu ar fi avut atâta succes! Povestea continuă… (sursa facebook Volei Alba Blaj) GALERIE FOTO

Lasă un răspuns