LPF vrea revenirea fanilor pe stadioane! Planul pus la cale de Ligă: ce trebuie să facă echipele și fanii!

Liga Profesionistă de Fotbal a prezentat pe site-ul oficial un plan pentru ca fanii să poată reveni pe stadioanele din Liga 1. Oficialii Ligii au prezentat un set de reguli pe care echipele și suporterii trebuie să le respecte pentru a putea fi prezenți la meciuri. În acest plan, despre care LPF spune că a fost creat în baza documentației UEFA, biletele pot fi vândute doar în limita 30% din capacitatea arenei, iar vor fi personalizate și vor fi comercializate astfel încât între cei prezenți la meci să fie o distanță de minimum 2 metri. În plus, organizatorii meciurilor trebuie să măsoare temperatura tuturor spectatorilor și să curețe și să dezinfecteze zonele din stadion accesate de spectator.
Obligațiile organizatorilor de meciuri, în planul elaborat de LPFPentru perioada meciului (înainte, în timpul și după meci), să curețe și să dezinfecteze zonele din stadion accesate de spectatori. Aici vor fi incluse locurile stabilite, zona de ospitalitate, zona de catering, zonele destinate reprezentanților media, zonele sanitare, precum și suprafețele și obiectele atinse frecvent de spectatori;
să instaleze dozatoare pentru soluții dezinfectante în zonele de stadion folosite
să solicite tuturor reprezentanților implicați în organizarea de meci să poarte masca și să-și dezinfecteze cu regularitate mâinile.
să comercializeze doar bilete personalizate, bilete ce vor conține informații suplimentare care pot duce la identificarea fiecărui spectator, informații ce vor fi
furnizate autorităților sanitare în cazul în care sunt necesare în cadrul unei anchete epidemiologice;
să asigure distanțarea socială prevăzută de lege;
să identifice și să marcheze corespunzător locurile necomercializate;
să asigure accesul spectatorilor cu precauția necesară și cu evitarea intersectării sau apropierii de zonele destinate jucătorilor, staff-urilor tehnice, oficialilor de meci și reprezentanților deținătorilor de drepturi media;
să securizeze accesul în zonele 1 și 2;
să asigure respectarea locurilor stabilite și evitarea migrării între locuri/sectoare
să asigure măsurarea temperaturii la toți spectatorii ce vor intra în stadion. Pentru evitarea formării de aglomerări, sunt recomandate tehnologiile moderne cum ar fi camerele video cu senzor termic.
să evite accesul spectatorilor a căror temperatură depășește limita admisă;
să respecte procedurile legale în situația depistării unor posibile cazuri de spectatori infectați.
să stabilească planul sanitar și de igienă și să pună îl pună în aplicare, în vederea reducerii la minimum a producerii de aglomerări
se va lua în calcul mărirea duratei pentru care este posibil accesul suporterilor în stadion, înainte de începerea partidei de fotbal;
să stabilească trasee specifice de acces și evacuare, cât și pentru folosirea zonelor ospitaliere
Asigurarea de locuri pe scaune;
Asigurarea distanței de 1,5 m între scaune;
Asigurarea purtării măștii și a dezinfectării mâinilor cu regularitate de către staff-ul care deservește zona;
Obligațiile spectatorilor, în planul elaborat de LPF
Spectatorii care prezintă simptome nu trebuie să se prezinte la stadion și sunt obligați să anunțe autoritățile locale competente;
Spectatorii nu trebuie să vină la stadion dacă în ultimele 14 zile au fost testați pozitiv sau au intrat în contact cu persoane testate pozitiv pentru COVID-19 trebuie să confirme faptul că sunt la curent cu informațiile legate de riscul provocat de pandemia de COVID-19;
supunerea la triajul temperaturii;
Purtarea măștii care să le acopere nasul și gura pe toată durata pe care acesta o petrece în stadion;
Păstrarea distanței sociale în stadion
Respectarea locului alocat. (sursa gsp.ro)

Lasă un răspuns

Închideți meniul