VEZI AICI cine sunt adversarii campioanei județului Alba la barajul pentru accederea în Liga a 3-a!

Încet, încet, fotbalul din spațiul carpato-danubiano-pontic se va relua, deocamdată primele jocuri din Liga 1 vor avea loc, cel mai probabil fără spectori, pe 13 iunie. Cum Liga a 3-a a fost înghețată după prima etapă a returului, cele trei “albaneze” Unirea Alba Iulia, Metalurgistul Cugir și Industria Galda de Jos sunt sigure de prezența în cel de-al treilea eșalon și în sezonul 2020-2021, atenția iubitorilor de fotbal se îndreaptă spre Liga a 4-a și implicit spre modul în care va continua, dacă va continua!, ediția 2019-2020. AJF-urile vor decide împreună cu echipele împlicate ce se va întâmpla pentru desemnarea campioanei județene și participarea la barajul pentru promovarea în cel de-al treilea eșalon. Astfel, în acest moment este sigur că formațiile campioane din județele ALBA, Brașov, Sibiu, Mureș, Covasna și Harghita vor participa la mini-turneele pentru promovare, echipele vor fi împărțite în grupe de câte trei prin tragere la sorți și se va juca, pe teren neutru, în sistem fiecare cu fiecare, prima clasată în fiecare grupă fiind declarată promovată. Data tragerii la sorți respectiv cea a desfășurării jocurilor urmează a se stabili ulterior. Situația în momentul întreruperii campionatelor din cauza pandemiei arată astfel:ALBA 1. CS Ocna Mureș 44 puncte, 2. CS Universitatea Alba Iulia 39 puncte, 3. Voința Stremț 32 puncte, 4. Performanța Ighiu 31 puncte (un joc mai puțin disputat).
Brașov 1. Precizia Săcele 43 puncte, 2. Corona Brașov 42 puncte, 3. Colțea Brașov 40 puncte.
Mureș 1. Viitorul Jabenița 28 puncte, 2. CS Iernut 26 puncte, 3. Viitorul Aluniș 24 puncte, 4. AS Câmpia Riciu 24 puncte.
Sibiu 1. Măgura Cisnădie 51 puncte, 2. FC Avrig 49 puncte, 3. ACS Păltiniș Rășinari 48 puncte, 4. Unirea Miercurea Sibiului.
Covasna 1. Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 46 puncte, 2. ACSFC Păpăuți 43 puncte, 3. ACS Prima Brăduț 39 puncte, 4. CSO Baraolt 38 puncte.
Harghita 1. CS Ghiorgheni 34 puncte, 2. AS Ciceu 30 puncte, 3. Pro Mureșul Toplița 25 puncte (Seria Est).
1. Sporting Odorheiu Secuiesc 37 puncte, 2. Farkas Lupeni 30 puncte, 3. Roseal Odorheiu Secuiesc 28 puncte (Seria Vest). DE URMĂRIT! (Dan UDREA)

Lasă un răspuns