COMUNICAT: CSM VOLEI ALBA BLAJ SOLICITĂ TERMINAREA/ÎNGHEŢAREA SEZONULUI: VOLEIUL TREBUIE SĂ RĂMÂNĂ ÎN PLAN SECUND, PE PRIMUL LOC ESTE SĂNĂTATEA CELOR IMPLICAŢI ÎN ACEST SPORT!

Clubul Sportiv Municipal Volei Alba Blaj, cu sediul în Blaj, Piaţa 1848, nr.16, judeţul Alba, având în vedere situaţia apărută în întreaga lume datorată CORONAVIRUS, luând act de faptul că începând cu data de azi, 16.03.2020 în România, în condiţiile legii, Preşedintele Republicii declară stare de urgenţă şi având în vedere măsurile fără precedent pe care sportul în general şi voleiul în special le-a adoptat pe plan mondial în vederea protejării sănătăţii tuturor actorilor implicaţi – sportivi, oficiali, public – solicităm Federaţiei Române de Volei terminarea/ îngheţarea Campionatului Naţional de Volei divizia Al, urmând ca şi clasamentul final al competiţiei să rămână clasamentul după desfăşurarea ultimei etape din faza a Il-a din play-off respectiv play-out atât la feminin cât şi la masculin.
Având în vedere starea fără precedent în care ne aflăm, considerăm că în acest moment voleiul trebuie să rămână în plan secund iar familia voleiului să pună pe primul loc nu comtetiţia ci sănătatea actorilor implicaţi în acest sport.
Desfăşurarea, în continuare, în actualele condiţii a diviziei Al este imposibilă, iar reprogramarea calendarului competiţional al diviziei Al, la sfârşitul stării de urgenţă, cât şi a situaţiei dramatice în care se află întreaga Europă, este improbabilă. În argumentarea acestei poziţii ne bazăm pe faptul că majoritatea cluburilor şi-au întrerupt activitatea de facto, sportivii plecând spre casă în România sau spre ţările de origine şi pentru divizia Al certificatele de transfer internaţional expiră la data de 15 mai 2020, conform regulamentelor sportive ale FIVB.
Chiar în situaţia fericită că viaţa îşi va relua cursul normal după terminarea stării de urgenţă, sportivii străini care au plecat în ţările de origine, la reîntorcerea în România, vor trebui să intre în carantină sau izolare timp de 14 zile, în condiţiile reglemetărilor legale în vigoare la această oră.
De asemenea, gândul tuturor sportivilor şi antrenorilor, fie că sunt români sau străni, cât şi ai celorlaţi actori implicaţi în volei, se îndreaptă în aceste momente spre protejarea sănătăţii şi spre familie, nu spre jocul de volei.
Domnule Preşedinte, cu speraţa că această criză fără precedent se va sfârşi şi că viaţa va reintra în normal – inclusiv că se vor putea juca Cupe Europene începând cu sfârşitul anului 2020 sau cu începutul anului 2021, considerăm că la nivelul Federaţiei Române de Volei trebuie luate cele mai responsabile măsuri care să pună în acest moment sănătatea şi siguranţa pe primul loc, dar care să dea şi posibilitatea de a asigura continuitate voleiului la nivel de competiţii intre-cluburi atât pe plan intern cât şi internaţional.
Având în vedere cele arătate mai sus vă solicităm ca în forurile competente – Consiliul Director, vezi art.42.4 lit.g) şi t) din Statutul Federaţiei Române de Volei – să constataţi existența unei situaţii de forţă majoră si să stabiliţi următoarele:1. Terminarea Campionatului Naţional de Volei divizia Al feminin şi masculin începând cu data de 18.03.2020;
2. Omologarea rezultatelor şi clasamentului final al competiţiei în conformitate cu clasamentul stabilit după desfăşurarea ultimei etape din faza a Il-a din play-off respectiv play-out, atât la feminin, cât şi la masculin;
3. Decernarea titlului de Campioană a României, a medaliilor de argint şi bronz, atât la masculin, cât şi la feminin şi stabilirea, pe baza clasamentului final, a echipelor participante în cupele europene, sezonul 2021, în conformitate cu regulamentele CEV;
4. Anularea desfăşurării Cupei României ediţia 2019-2020;
5. Amânarea desfăşurării turneului play-off de promovare în divizia Al până la data de 22 aprilie 2020, urmând a se lua o decizie în funcţie de situaţia de la acea dată;
6. Amânarea tuturor competiţiilor de copii (minivolei, speranţe, cadete(ţi) şi juniori ) până la data de 22 aprilie 2020, urmând a se lua o decizie în funcţie de situaţia de la acea dată.
Domnule Preşedinte, vă informăm că această adresă am transmis-o Federaţiei Române de Volei după ce am consultat în prealabil şi ceîelte cluburi din divizia Al feminin, care au fost de acord în marea lor majoritate cu prezentele propuneri ( CS Dinamo, CSM Târgovişte – nu este de acord, schimbând poziţia de principiu comunicată vineri telefonic prin domnul Dragoş Bizdrigheanu, Ştiinţa Bacău, CSM Lugoj, CSU Belor Galaţi, FC Argeş, CS Medgidia, CS „U” NTT Data Cluj Napoca, VCM Zalău).
Luarea unei astfel de decizii de către Federaţia Română de Volei ar constitui o premieră în beneficiul voleiului şi ar da măsura unei înalte responsabilităţi faţă de toţi actorii implicaţi – sportivi, antrenori, public, cluburi, etc- în condiţiile evenimentelor fără precedent pe care le trăim.
Facem precizarea că CS Medgidia a început un demers similar la care ne alăturăm în condiţiile specificate în prezenta adresă. (Comunicat de presă, Președinte CSM Volei Alba Blaj, Ștefănescu Sergiu)

Lasă un răspuns

Închideți meniul