Uniristul Claudiu Davidaș în probe la Guingamp și Lorient!

Mijlocașul uniriștilor Claudiu Davidaș (foto în mijloc), absent ieri la jocul cu CSM Școlar Reșița din cauza unei accidentări suferită la Cugir atunci când arbitrul Mircea Salomir a dictat…simulare în loc de 11 metri!!!, va pleca pe 19 aprilie în Franța unde începând cu 22 aprilie va susține probe de joc la En Avant de Guingamp (locul 19 în prima ligă din Hexagon) respectiv Lorient (locul 4 în cel de al doilea eșalon francez). “Sper să prind un contract afară și să fac pasul spre fotbalul mare. De acum totul depinde doar de mine și sunt încrezător că voi reuși. Le urez multă baftă colegilor de la Unirea Alba Iulia, un club care m-a crescut de mic, dar cred că a sosit vremea să încerc să evoluez la un nou nivel” a punctat jucătorul de 20 de ani. BAFTĂ MULTĂ, CLAULE! (Dan UDREA)

Lasă un răspuns

Închideți meniul