Astăzi a avut loc…(RE)UNIREA ALBA IULIA! Cugirenii au reluat la rândul lor antrenamentele! (GALERIE FOTO)

Uniriştii au avut astăzi, la arena albaiuliană Cetate din Alba Iulia, reunirea lotului de jucători şi prima şedinţă de pregătire din 2019. Pe lângă Paul Păcurar și Tiagho Vitinha (ambii au ajuns la colega de serie Metalurgistul Cugir), Silviu Mureșan (a revenit la Industria Galda de Jos) și Claudiu Oara (a ales CS Univeristaea Alba Iulia din Liga a V-a), ultimul nume pe lista despărțirilor fiind cel al mijlocașului Bogdan Goguța care a decis să renunţe la fotbal şi…și-a reziliat contractul! Pe de altă parte și viitorul juniorului Răzvan Ivan, golgheterul turului, va mai fi puține zile legat de “alb-negri”, în condițiile în care “U” Cluj este foarte aproape să-i obțină semnătura, interesată fiind de serviciile sale fiind și UTA Arad, o altă divizionară secundă. “Răzvan Ivan, mai stai o săptămână la Unirea Alba Iulia, sau pleci mâine?” l-a întrebat, în glumă, preşedintele Mihai Dăscălescu. Răspunsul…”Încă o săptămână, mai stau…” La rândul său, Adi Bicheşi, principalul alb-negrilor din Cetatea Marii Uniri a declarat următoarele: “În această primăvară o să mizăm pe întinerirea lotului, dar și în aceste condiții vrem un parcurs mai bun decât în prima parte a campionatului. Dacă valoric suntem mai «subțiri» comparativ cu turul, trebuie să compensăm prin tinerețe și ambiție, să mai aducem fotbaliști de perspectivă în prim plan“Principalul” unirist a avut la prima ședință de pregătire, desfășurată pe pista stadionului “Cetate” din Alba Iulia, 27 de jucători (dintre care 17 juniori!!!), lipsind motivat Rareş Sporea (răcit), Cătă Suciu și Adi Potopea (învoiți pe probleme de serviciu). Au fost prezenți la antrenament Andrei Petric, Mohamet Sert (31 de ani, trecut pe la Konyaspor în Turcia) – Răzvan Ivan, Radu Scrob, Ionuţ Grozav, Adi Matei, Cornel Boboia, Nimrod Szigmond, Darius Petruse, Laurenţiu Dan, Cipri Selagea (care și-a aniversat împlinirea vârstei de 29 de ani, LMA 29!), Dani Tat, Claudiu Davidaș, Alex Giurgiu, Filip Morar, Claudiu Marcu, Edi Crișan, Cătălin Nasta (24 de ani, de la ACS Răşinari), Andrei David, Cristi Păcurar, Mircea Oprișan (de la Inter Ciugud), alături de juniorii Mario Codrea, Emi Codrea, Vlăduţ Domșa, Andrei Bârdea, Edu Szabo și Mihai Dăscălescu jr. Primul joc de verificare al anului se va disputa sâmbătă, 26 ianuarie de la ora 11.00, la Petroșani, cu ACS Energeticianul, preconizatul joc de verificare cu Sportul Petreşti nemaifiind de actualitate, petrifălenii urmând să joace în ziua respectivă cu…Metalurgistul Cugir! “În funcţie de dorinţa staff-ului vom mai aduce trei jucători cu experienţă din Liga a II-a” a punctat preşedintele Mihai Dăscălescu.

Tot astăzi au reluat pregătirile şi elevii lui Călin Moldovan. Apărătorul Ovidiu Morariu (29 de ani), ultima dată la Chindia Tîrgoviște, poate fi considerat prima achiziție a Metalurgistului Cugir. Bold va reveni din Germania în cursul săptămânii viitoare, în vreme ce juniorul Ionuț Pascu (Șoimii Lipova) respectiv ex-uniriștii Thiago Vitinha și Paul Păcurar, alături de atacantul Adrian Cîrstean (FC Avrig) pot fi considerați extrem de aproape de gruparea de sub Drăgana, care sâmbătă, 26 ianuarie, va susține primul amical, cu Sportul Petrești. Cugirenii vor pleca în cantonament centralizat, începând din 1 februarie, în staţiunea vâlceană Govora. BAFTĂ! (Dan UDREA)

GALERIE FOTO

Lasă un răspuns

Închideți meniul