VOINŢA STREMŢ – SPORTUL PETREŞTI 2-3. Vlad Rancea (38), Cosmin Epure (57) respectiv Paul Muntean (26), Claudiu Coltor (32) şi Adrian Lăcătuș (78).
Record de spectatori pe arena din Stremţ, să tot fi fost vreo 400 în ciuda ploii care nu s-a oprit pe parcursul primei reprize (n.a. de aici şi calitatea pozelor!), una de calitate de altfel, două echipe bune pentru acest eşalon şi un meci cu mult peste nivelul Ligii a IV-a. Au fost şi două bare, câte una de fiecare parte, a fost 2-0 pentru petrifăleni, gazdele au egalat la 2 şi au avut o transversală prin Aurel Breaz chiar în debutul mitanului secund dar până la urmă oaspeţii s-au impus graţie golului semnat de Adrian Lăctuş, inspirat introdus pe teren de antrenorul Doru Oancea. Campionatul se joacă, asta chia dacă gruparea din Petreşti are trei puncte mai mult decât Stremţ şi patru faţă de CIL Blaj!
Voinţa 99. Manuel Lazăr – 6. Razvan Munteanu, 27. Gabi Cerghedean, 20. Darius Cutean, 4. Radu Puia, 18. Aurel Breaz, 30. Andrei Trifa (cpt.), 7. Darius Goangă, 8. Cosmin Epure, 19. Vlad Rancea, 10. Gheorghe Lucian Rîşniţă (1. Răzvan Golosie, 3. Nicolae Pop, 9. George Cetean, 11. Dan Costea, 2. Alexandru Moruşca, 17. Roland Fogoroşi, 5. Sergiu Coardoş). Antrenor Ovidiu Coardoş.
Sportul 83. Cătălin Manciulea – 80. Andrei Samoilă, 96. Ionuţ Rahovean, 22. Ştefan Pamfiloiu, 12. Ovidiu Stancu, 5. Sergiu Javla (cpt.), 6. Andreas Ludwig, 7. Raul Buligă, 1. Paul Muntean, 10. Cristi Bălaş, 94. Claudiu Coltor (19. Florin Dobre, 11. Tibi Mărginean, 55. Cristian Popa, 77. Gabriel Oltean, 23. Alex Afrapt, 97. Adrian Lăcătuş, 27. Dani Ianc). Antrenor Doru Oancea.
METALU AIUD – CIL BLAJ 2-4. Ionuţ Cioplântă (63), Iosif Văsuț (76) respectiv Ioan Timiș (2 16 – din penalty), Marius Coman (45), George Voic (46). În minutul 57, Liviu Legian (Metalu) a fost eliminat iar în minutul 60, Oliviu Oltean (Metalu) a văzut, la rându-i cartonașul roșu! În minutul 57, Horaţiu Popa (CIL Blaj) a ratat un penalty (șut pe lângă poartă), iar în minutul 73, Marius Todea (Metalu) a irosit, la rându-i o lovitură de pedeapsă (șut în bară).
Trupa din Mica Romă râmâne neînvinsă şi după cel de-al şaselea val!
Metalu 1. Vlad Fodor – 6. Ionuţ Cioplîntă, 16. Liviu Legian, 19. Ionuţ Andrea, 2. Bela Moldovan, 15. Alexandru Olar, 21. Cosmin Georgiu, 4. Marius Todea (cpt.), 14. Teodor Felindean, 9. Oliviu Oltean, 7. Cosmin Mătărîngă (24. Nectarie Mocan Bic, 10. Valentin Drăgan, 13. Rareş Bozdog, 3. Răzvan Petry, 11. Andrei Cordea, 5. Iosif Văsuţ, 18. Cătălin Mureşan). Antrenor Marius Căluşer.
CIL 33. Alexandru Cherteş – 12. Alin Ciugudean, 5. Hoarţiu Popa (cpt.), 6. Alin Tulea, 8. Sorin Pintea, 2. Alexandru Juncan, 4. Ioan Timiş, 3. Daniel Şerban, 17. George Voic, 9. Darius Mihu, 13. Marius Coman (23. Radu Damian, 11. Cătălin Oană, 24. Ştefan Comănici, 25. Mircea Moldovan, 97. Eduard Gaşpar, 20. Alin Ciaoncă, 77. Cristian Frăţilă). Antrenor Septimiu Boancăş. (Dan UDREA, MULŢAM mister Gusti!)
GALERIE FOTO




























