Scrisoare deschisă! Dragă domnule Grozav,

Ești așteptat la Dinamo, dar asta știi deja. Suporterii înscriși în programul DDB și-au anunțat intentia de a sprijini conducerea clubului íntru înfăptuirea acestei mutări. Toată suflarea dinamovistă așteaptă ca Domnia Ta să-și dea acordul și semnătura pe contractul cu Dinamo! Din această tagmă alb-roșie face parte și Asociația DPD Socios, sau, mai simplu de identificat, ADPD, organism care s-a înscris în cursa de intentie de a prelua cândva, sperăm ca aceasta să se-ntâmple curând, clubul pe care-l venerăm! Noi, cei din ADPD, nu vă îmbiem cu bani, pentru că banii noștri au altă destinatie, aceasta fiind idealul despre care am scris mai sus, însă vă rugăm, în numele dinamovismului autentic, pur, căruia v-ați alăturat în cel mai frumos și natural mod, să faceți tot ce vă este în puteri să vă alăturați haitei. Avem nevoie de dumneavoastră! Avem nevoie de jucătorul, de Câinele Gicu Grozav, de talentul, forța și experiența lui! Cândva, Pronia și fiecare por al dinamovismului, vă vor multumi! Noi o facem încă de pe-acum, și așteptăm cu interes și înfrigurare, importanta dumneavoastră decizie! #TotulPentruDinamo #ADPD ”Eu le mulţumesc din suflet şi sper ca weekendul acesta  să- mi fac un cadou de ziua mea!” a fost răspunsul lui Gicu Grozav a cărei zi de naştere este mâine, 29 septembrie. (Dan UDREA)

Un comentariu la “Scrisoare deschisă! Dragă domnule Grozav,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *