Albaiulianca Ana Rodean, sportivă cu dublă legitimare (la CS Unirea Alba Iulia şi CSU Reşiţa), a reuşit un record personal (PB) în proba de 20 de kilometri marş din cadrul Campionatelor Europene de Atletism din Germania. Ana Rodean a acoperit distanţa de concurs în întrecerea din Berlin într-o oră 33 de minute şi 39 de secunde şi s-a clasat pe locul 19 în ierarhia finală, în vreme ce o altă reprezentantă a României, Andreea Arsine, a fost a 26-a.. Cursa a fost câștigată de Maria Perez (Spania) – 1:26.36 (recordul competiției) urmată de Anezka Drahotova (Cehia) – 1:27.03 și Antonella Palmisano (Italia) – 1:27.30 (ambele cu cel mai bun timp al sezonului). ”A fost o cursă foarte bună, mă așteptam să merg bine, dar nu chiar cu timpul pe care l-am scos. Pregătirea, cel puțin în ultima lună, a decurs conform planificării, deci foarte bine. Perioada de primăvară a fost mai grea pentru că am fost accidentată, iar trei luni nu m-am putut antrena la capacitatea maximă. În ultima lună totul a decurs bine”, a declarat Ana Rodean. Proba a fost una atipică deoarece startul a fost întârziat cu aproape două ore din cauza unor scurgeri de gaze pe traseu, iar astfel sportivele au fost nevoite să se încălzească timp de trei ore. ”Ana a dovedit încă o dată că a ajuns la o maturitate sportivă deosebită și a făcut față cu brio acestei provocări, reușind să-și îmbunătățească recordul personal în mod destul de consistent, cu 28 de secunde, ceea ce pentru o sportivă de 34 de ani este un lucru extraordinar. De obicei la vârstă asta nu se mai progresează. Eu spun că în cazul ei mai este loc de progres având în vedere că a fost un an destul de dificil din punct de vedere al sănătății, s-a confruntat cu o accidentare la genunchi”, a punctat antrenorul Anei Rodean, profesorul Gabriel Avram. Mărșăluitoarea din Alba Iulia terminat proba după o oră, 33 de minute și 38 de secunde, după o cursă foarte bună inclusiv din punct de vedere tactic. ”Îi felicit pe Ana Rodean și pe Gabriel Avram pentru că sâmbătă au scris istorie pentru județul Alba, dar și pentru România, având în vedere că dintre cei 36 de sportivi români prezenți la Berlin, doar doi, între care și Ana, au reușit să-și îmbunătățească propriii timpi. Să nu uităm că timpul reușit de Ana (1:33:39) este cu mai bine de două minute sub baremul pentru calificarea la jocurilor olimpice, ceea ce nu este puțin lucru și atestă încă o dată certa valoare pe care o are”, a conchis directorul Clubului Sportiv Unirea Alba Iulia, Corneliu Mureșan.
Secția de atletism a Clubului Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia a ajuns una de referință în România, având de la înființare și până în prezent, peste 40 de participări la competiții mondiale și europene, inclusiv jocuri olimpice, dar și peste 300 de medalii la campionatele naționale. Cele mai bune performanțe au fost obținute la proba de marș, iar cele mai performante sportive sunt Norica Câmpean, Ana Maria Groza și Ana Rodean.
Clubul Sportiv Unirea Alba Iulia, înființat 1974 și aflat în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului, are șapte secții: atletism, haltere, box, powerlifting, judo, orientare și tenis de masă. (D.U., csunirea.club, sursa foto facebook)